Când eram mic, de-o şchioapă, ca să citez din clasici, ziua de duminică era una specială. Uneori mergeam la biserică. De cele mai multe ori însă la meci. Alături de tata. Şi cum Stadionul „Petrolul" era foarte aproape de „Oborul" Ploieştiului, treceam mai întâi pe acolo, pe la târg.
Nu neapărat să cumpărăm ceva, ci doar aşa „ca să luăm pulsul pieţii", după cum spunea tata. Iar piaţa la Ploieşti era scumpă. Târgul copilăriei mele însemna în primul rând comerţ cu animale şi păsări. Câţi porumbei nu mi-am cumpărat de acolo! Oamenii vindeau însă şi alte produse. Cereale, canapele, ferestre din lemn, uşi, unelte agricole, haine.
După 1989, „Oborul" din Ploieşti a fost acoperit de mărfurile turceşti. Se vindea orice, dar mai ales se cumpăra orice. Din păcate, nu mai asistam la demonstraţiile samsarilor de cai, iar multe dintre produsele tradiţionale au dispărut. Chiar şi după ce m-am mutat la Bucureşti veneam uneori duminica în „Oborul" Ploieştiului meu drag. De ani buni, duminica, nu însă cu regularitatea din trecut, merg în Vitan-Bârzeşti, târgul de pe malul Dâmboviţei. Samsarii nu mai vând cai, din cei adevăraţi, ci cai-putere. Porci, păsări, vaci?! Doar în poze!
Conceput ca un târg exclusiv pentru maşini, Vitan-Bârzeşti a ajuns în ultimii ani un Turn Babel! Un loc în care găseşti orice sau aproape orice. Pentru mulţi dintre bucureşteni, Vitan-Bârzeşti e un fel de Milano. E capitală a modei, locul unde poţi găsi articole vestimentare cu eticheta celor mai renumite case de modă din lume. Evident, toate falsuri.
Vitanul e locul de unde poţi cumăra orice. ORICE, aţi citit bine! Gândiţi-vă la orice produs, dar la orice produs, şi, cu siguranţă, îl veţi găsi acolo! De la, repet, articole vestimentare de „top" la haine atât de vechi încât, probabil, şi un aurolac le-ar refuza! De la maşini de lux, chiar şi de peste 100 de mii de euro, până la autoturisme de 100-200 de euro. De la scule de mecanică fină, scumpe rău, la pietre de polizor sparte, bormaşini stricate, scule ruginite, electrocasnice din anii '80, fără şansă de a mai fi vreodată folosite, dar de vânzare.
De la detergenţi şi săpunuri aduse din Germania la pistoale cu bile, bastoane telescopice, scule de autoapărare cu şocuri electrice şi spray-uri paralizante. De la „zece şosete la zece lei, băieţiiiii" la tuciuri, care, vorba vânzătorului, „Boss, nu plezneşte, nu lipeşte! E marfă, să moară copiii mei!”. În Vitan-Bârzeşti e marfă pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Mie îmi place să-i caut pe cei ce îşi expun spre vânzare lucurile de care, până nu de mult, au fost legaţi, fără de care nu concepeau existenţa, dar pe care acum le scot la mezat. Din diverse motive. De nevoie, unii. Alţii poate au simţit că sentimentele nu îşi mai au rostul într-o societate tot mai pragmatică.
Şi, uite aşa, găseşti de vânzare discuri de vinil, colecţii de reviste, cărţi vechi, aparate de fotografiat, telefoane, jucării, tricori ale unor echipe de fotbal care nu mai există sau care şi-au schimbat între timp culorile, sigla, numele. Eu, de exemplu, am cumpărat, aşa, „de fan”, două discuri de vinil, cu Amza Pellea şi cu Toma Caragiu. „Momente vesele"! N-am la ce să le ascult, dar le-am cumpărat. Cu 1,5 lei bucata! „Domnul, ascultaţi puţin. Daţi-mi 15 lei şi puteţi să le luaţi pe toate. Vă dau şi sacoşă", mi-a zis vânzătorul. Iar discurile nu erau puţine. Cel puţin vreo 50! L-am refuzat elegant. Mi-a părut rău văzându-i faţa, dar nu aveam ce face. Un domn între două vârste îşi scosese la vânzare impresionanta colecţie de maşinuţe. Avea cel puţin 500 de bucăţi. Altul îşi vindea trenuleţul electric ce i-a bucurat copilăria.
În Vitan-Bârzeşti, vorba proprietarilor de grătare, poţi „servi" un mic, o friptură, un cârnat. Câteva maramureşence gătesc direct la „botu' calului" sarmale, tocană, bulz. Şi tot în Vitan am băut cea mai scumpă bere, o „Timişoreana" la doză. „Domnu', e şase lei. La banii ăştia, măcar e rece", mi-a zis vânzătoarea.
Era să uit, la târgul de pe malul Dâmboviţei îţi poţi regăsi bicicleta dispărută din curtea casei, din faţa alimentarei din colţ sau de pe casa scărilor. Unde, fireşete, era legată.
Am văzut în Vitan-Bârzeşti fel de fel de oameni. Oameni simpli, oameni cu pretenții, şmecheri, cocalari, ţigani, mulţi ţigani.
Într-o duminică l-am zărit, l-am şi salutat, negociind cu un comerciant câteva cămăşi „Tomi Hilfigăr", „originale, să moară mama", pe un înalt funcţionar din Federaţia Română de Fotbal. Tot într-o duminică l-am văzut plimbându-se pe aleile de la Vitan-Bârzeşti pe Fane Țîră, fostul mare jucător al echipei de fotbal Rapid București.
Vitan-Bârzeşti e locul de unde mulţi bucureşteni şi nu doar locuitori ai Capitalei îşi cumpără haine, încălţări, accesorii, pe care le etalează ulterior în diverse locuri, declarându-le aduse de la mama lor, de ei înşişi sau de vreo mătuşă cu dare de mână sau cu spirit de negustor.
Dar peste tot şi peste toate, Vitan-Bârzeşti e locul unde evaziunea fiscală e la ea acasă. Singurul bon fiscal îl reprezintă biletul de intrare în târg. Atât!
E frumos în Vitan-Bârzeşti!
Nu neapărat să cumpărăm ceva, ci doar aşa „ca să luăm pulsul pieţii", după cum spunea tata. Iar piaţa la Ploieşti era scumpă. Târgul copilăriei mele însemna în primul rând comerţ cu animale şi păsări. Câţi porumbei nu mi-am cumpărat de acolo! Oamenii vindeau însă şi alte produse. Cereale, canapele, ferestre din lemn, uşi, unelte agricole, haine.
După 1989, „Oborul" din Ploieşti a fost acoperit de mărfurile turceşti. Se vindea orice, dar mai ales se cumpăra orice. Din păcate, nu mai asistam la demonstraţiile samsarilor de cai, iar multe dintre produsele tradiţionale au dispărut. Chiar şi după ce m-am mutat la Bucureşti veneam uneori duminica în „Oborul" Ploieştiului meu drag. De ani buni, duminica, nu însă cu regularitatea din trecut, merg în Vitan-Bârzeşti, târgul de pe malul Dâmboviţei. Samsarii nu mai vând cai, din cei adevăraţi, ci cai-putere. Porci, păsări, vaci?! Doar în poze!
Conceput ca un târg exclusiv pentru maşini, Vitan-Bârzeşti a ajuns în ultimii ani un Turn Babel! Un loc în care găseşti orice sau aproape orice. Pentru mulţi dintre bucureşteni, Vitan-Bârzeşti e un fel de Milano. E capitală a modei, locul unde poţi găsi articole vestimentare cu eticheta celor mai renumite case de modă din lume. Evident, toate falsuri.
Vitanul e locul de unde poţi cumăra orice. ORICE, aţi citit bine! Gândiţi-vă la orice produs, dar la orice produs, şi, cu siguranţă, îl veţi găsi acolo! De la, repet, articole vestimentare de „top" la haine atât de vechi încât, probabil, şi un aurolac le-ar refuza! De la maşini de lux, chiar şi de peste 100 de mii de euro, până la autoturisme de 100-200 de euro. De la scule de mecanică fină, scumpe rău, la pietre de polizor sparte, bormaşini stricate, scule ruginite, electrocasnice din anii '80, fără şansă de a mai fi vreodată folosite, dar de vânzare.
De la detergenţi şi săpunuri aduse din Germania la pistoale cu bile, bastoane telescopice, scule de autoapărare cu şocuri electrice şi spray-uri paralizante. De la „zece şosete la zece lei, băieţiiiii" la tuciuri, care, vorba vânzătorului, „Boss, nu plezneşte, nu lipeşte! E marfă, să moară copiii mei!”. În Vitan-Bârzeşti e marfă pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Mie îmi place să-i caut pe cei ce îşi expun spre vânzare lucurile de care, până nu de mult, au fost legaţi, fără de care nu concepeau existenţa, dar pe care acum le scot la mezat. Din diverse motive. De nevoie, unii. Alţii poate au simţit că sentimentele nu îşi mai au rostul într-o societate tot mai pragmatică.
Şi, uite aşa, găseşti de vânzare discuri de vinil, colecţii de reviste, cărţi vechi, aparate de fotografiat, telefoane, jucării, tricori ale unor echipe de fotbal care nu mai există sau care şi-au schimbat între timp culorile, sigla, numele. Eu, de exemplu, am cumpărat, aşa, „de fan”, două discuri de vinil, cu Amza Pellea şi cu Toma Caragiu. „Momente vesele"! N-am la ce să le ascult, dar le-am cumpărat. Cu 1,5 lei bucata! „Domnul, ascultaţi puţin. Daţi-mi 15 lei şi puteţi să le luaţi pe toate. Vă dau şi sacoşă", mi-a zis vânzătorul. Iar discurile nu erau puţine. Cel puţin vreo 50! L-am refuzat elegant. Mi-a părut rău văzându-i faţa, dar nu aveam ce face. Un domn între două vârste îşi scosese la vânzare impresionanta colecţie de maşinuţe. Avea cel puţin 500 de bucăţi. Altul îşi vindea trenuleţul electric ce i-a bucurat copilăria.
În Vitan-Bârzeşti, vorba proprietarilor de grătare, poţi „servi" un mic, o friptură, un cârnat. Câteva maramureşence gătesc direct la „botu' calului" sarmale, tocană, bulz. Şi tot în Vitan am băut cea mai scumpă bere, o „Timişoreana" la doză. „Domnu', e şase lei. La banii ăştia, măcar e rece", mi-a zis vânzătoarea.
Era să uit, la târgul de pe malul Dâmboviţei îţi poţi regăsi bicicleta dispărută din curtea casei, din faţa alimentarei din colţ sau de pe casa scărilor. Unde, fireşete, era legată.
Am văzut în Vitan-Bârzeşti fel de fel de oameni. Oameni simpli, oameni cu pretenții, şmecheri, cocalari, ţigani, mulţi ţigani.
Într-o duminică l-am zărit, l-am şi salutat, negociind cu un comerciant câteva cămăşi „Tomi Hilfigăr", „originale, să moară mama", pe un înalt funcţionar din Federaţia Română de Fotbal. Tot într-o duminică l-am văzut plimbându-se pe aleile de la Vitan-Bârzeşti pe Fane Țîră, fostul mare jucător al echipei de fotbal Rapid București.
Vitan-Bârzeşti e locul de unde mulţi bucureşteni şi nu doar locuitori ai Capitalei îşi cumpără haine, încălţări, accesorii, pe care le etalează ulterior în diverse locuri, declarându-le aduse de la mama lor, de ei înşişi sau de vreo mătuşă cu dare de mână sau cu spirit de negustor.
Dar peste tot şi peste toate, Vitan-Bârzeşti e locul unde evaziunea fiscală e la ea acasă. Singurul bon fiscal îl reprezintă biletul de intrare în târg. Atât!
E frumos în Vitan-Bârzeşti!
