Viața în tramvaiul 32 (II)

Merg cu tramvaiul 32 de la stația Calea Ferentari până la Depoul Alexandria. Trec de blocurile vopsite în alb-stacojiu, de Petre Ispirescu unde se urcă florărese și zilieri, ajung în Piața Rahova și vehiculul se-ndreaptă cătinel către ultima stație, la marginea Bucureștiului. Autogara Rahova. Stația de graniță unde Bucureștiul dispare.

Intersecția Calea Ferentari

Patiserii și chioșcuri și băcănii unde se notează în registre, se dă pe caiet, se tocmesc și-și dau brânci băieții pierde-vară și golanii linge-blinde și figurile docente de profesori de matematică din cartier îi suspectează de decădere morală. În tramvai se urcă toți, ca în turnul Babel. Domnul profesor de matematică cu ochelarii pe chip ține la subraț o culegere și inspectează oamenii cu acuitatea de intelectual. Băieții vorbesc vrute-nevrute. „Ce-ai făcut, tăticule, ți-a dat aia papucii. Deștept să fii, noroc să n-ai. Păi dacă i-ai făcut mendrele, mă Cristi, păi dacă ai dus-o și-n Spania vara asta”. Cristi pare supărat. Are motive. „Mai lasă-mă, mă, în pace. Ia nu te băga!”. Cristi are o freză fonfleu, e aranjat la dungă, cu tricou cu însemne tribale. „Dă-o, mă, naibii de bagabelă”, îl încurajează prietenul. Cristi pare, însă, implacabil de trist. Ce înseamnă „bagabelă” în cartier? Hahaleră, femeie ușoară. În tramvai, pe străzi înveți cuvintele noi. E Dex viu, nu online. Înspre coada tramvaiului vorbește la telefon o doamnă. Știți, dragi cititori, că întotdeauna cineva își povestește o frântură din viață la telefon în mijlocul de transport. Tare, cu accent apăsat, urmărind cu privirea periferică pe cine șochează, pe cine impresionează. „Auzi, eu ți-am zis să iei cățeaua și să o duci la curte. Că e de rasă cățeaua. Și când vine maică-ta o tot blagoslovește. Ia cățeaua și du-o la curte. Până nu ajunge mă-ta”, spune doamna la telefon. Frumos, real, uman. Problemele de tip „unde ducem cățeaua” trebuie rezolvate fără preget. La intersecția șinei cu Ferentari e umanitatea vie, fără fiță, cu problemele ei, ca ale tuturor, zilnice, disperate.

Petre Ispirescu și băieții de la amanet

Petre Ispirescu este autorul de basme. Așa se cheamă stația. Iar băiatul de la amanet și amicul său vârstnic urcă-n tramvai în mijlocul basmului lor. „Am amanetat tableta, că nu făceam nimic cu ea, o primisem la promoție”, zâmbește un băiat și-l bate pe umăr pe amicul său. „Da, dragul meu, am ajuns și eu la fundul sacului la un moment dat. Vin zile mai bune. Zice și-n Scriptură”, spune celălalt, neașteptat. Apoi se hazardează să-i predice prietenului în tramvai câteva dintre învățămintele de duh Martorilor lui Iehova. Prietenul se scuză, n-are treabă cu religia. „O să ai când îmbătrânești, vezi viața altfel, până și norii ți se par un miracol”, spune amicul vârstnic sigur pe el. „Nu cred eu în basme”. Repet, providențial, stația se numește Ispirescu. Să nu credem în basme, ziceți?

Piața Rahova. Florăresele

Florăresele vecine de florării se cocoață cu nerv în tramvai. Stau în zona cu burduf. Își lasă jos catrafusele. Doamne rrome îmbrăcate după moda rromă, cu salbe de aur și părul lung, negru, prins cu baticul multicolor. Vocale. Umoriste de stradă. „Auzi, noi ar trebui să facem și noi concurs de talente pentru cine are talent de florăreasă. Să zicem ălora care vor să se angajeze: Nu ne place. Mai ziceți o dată, vă rugăm, lua-v-ar dracu’ și Hai la trandafirul fermecat”. Râd toate. Sunt trei. Par trei generații de florărese, probabil rude-ntre-dânsele. Călătorii din tramvai râd și ei. Gluma funcționează, depășeșește tagma florarilor, apropie oamenii.

Mărgeanului – Antiaeriană

Se pogoară tăcerea. Vezi saloane de coafat, aprozare stridente, supermarketuri simbolice ale capitalismului, cvartal de blocuri, case unde gardul e cât balaurul, de nu se vede nimic în curte. Jocuri electronice și biliard – se mai practică, se mai dă bilă-mantă-bilă în București, să știți! – crame, anunțuri pentru organizări de mese festive, botezuri, nunți, o parohie, curioasele străzi paralele Iliada, Creața, Docolina, Banu Mărăcine, Cojocaru Elena și Vasile, Rombului, Corbița, Hârtibaciului. O clinică, o bancă, un cimitir. Se învecinează Strada Garoafei, Teiuș, Ghiocului. Se urcă, totuși, pe această rută tăcută, un domn cu servietă. Are telefon cu taste. Celular. Nu e un om al timpurilor noastre, e un om fără tehnologie. Se pune pe un scaun în tramvai. Scoate din servietă ziar. Tipăritură. Citește meticulos știrile zilei. Nu-l interesează modenitățile. Citește despre ce se întâmplă pe lume.

Depoul. Autogara Rahova. Connecting people

Se pleacă la Paris din Autogară, tramavaiul „treijdoi” te propulsează mai aproape de Occident. Se pleacă și la Suceava, și la Bulbucata. „Mergem la țară, la mamaie, acolo e viață, e discotecă, nu aici, noi nu suntem din București. Aici nici n-am fost la discotecă”, îmi spun două adolescente. Autogara e locul de tranzit, unde timpul e suspendat, unde se ridică pachetele din autobuze, pachete cu borcane de ciorbă bine legate cu funie, pachete cu haine, genți de rafie cu tot ce-i trebuincios studentului, sacoșele cu zarvazat, murături, brânzeturi aduse de la toată suflarea gospodară din Câmpia României. E locul unde ajunge mamaia când vine în București la nepoți, e locul unde nepotul pleacă către Mamaia, către alte zări, către unde-l duce punga. Un bărbat și o femeie se îmbrățișează, se sărută. El pleacă cu autobuzul, ea râmâne. Lumea din jurul lor a dispărut. Pe urmă văd ultimele pâlpâiri ale orașului București. Oamenii robotesc prin genți și geamantane, greierii încep să cânte. „Hai, fată, Mărioaro, să strângem mizeria după ăștia”, strigă o doamnă cu o sacoșă supradimensionată-n brațe. „Mi-am luat un pepene verde de la nea Titi, fată.” Ea și colega ei se ocupă de curățenie în autogară. De fapt, fac curat pe băncuța unde sălășluiesc călătorii. Se-aude o muzică pop de la o „bombă” de lângă Autogară. E seară-n cartier. Iau tramvaiul înapoi.

Se pogoară tăcerea. Vezi saloane de coafat, aprozare stridente, supermarketuri simbolice ale capitalismului, cvartal de blocuri, case unde gardul e cât balaurul, de nu se vede nimic în curte.

Fotografii de Monica Stoica

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.