„Cel care transportă cu căruța, în schimbul unei plăți, oameni sau mărfuri; cărăuș”, aceasta este definiția dată de Dicționarul Explicativ al Limbii Române cuvântului „chirigiu”.
Această meserie, nobilă pe vremuri, ca orice altă meserie, a dat numele actualei Pieței Chirigii din București. Sau Complexul Chirigii, cum e de fapt titulatura oficială. Situat pe Calea Rahovei numărul 224-226 din Sectorul 5, undeva între „Trafic Greu” și intersecția „Tudor Vladimirescu - George Coșbuc - Viilor”, Complexul Chirigii mai este încă o destinație care atrage cumpărătorii, în special pe cei de vârsta a treia, care caută să economisească cât mai mult.
Complexul e de fapt un angro, care amintește de celebrul „Doraly” din Afumați, primul Complex Angro din România anilor 90.
„Tanti Gina, unde mergeți? Tot la Chirigii?!”, o întreb adesea pe vecina mea de vizavi ori de câte ori o zăresc gătită și cu sacoșa în mână. Tanti Gina tocmai ce a împlinit 75 de ani și locuiește dintotdeauna în zona Pieptănari, nu departe de „Chirigii”. E ghidul meu atunci când vreau să aflu câte ceva despre mahalalale Bucureștiul de altădată. Tanti Gina are o memorie perfectă. Îmi povestește că, pe vremuri, adică înainte de venirea comuniștilor la putere, dar și puțin după aceea, adevăratul centru comercial al zonei era undeva mai jos de actualul Complex Chirigii, la „Rondul Coșbuc”. „Acolo, mamă, unde a fost la un moment dat și Bingo”, precizează tanti Gina, care își amintește de bazinele cu pește proaspăt, de afluența mărfurilor, chiar și de locul unde erau „parcați” cărăușii, chirițiii adică!
Complexul Chirigii e, așa cum am amintit, mai degrabă un angro din anii 90, unde găsești fel de fel de mărfuri, alimentare și nealimentare. „E mai ieftin decât la supermarket”, îmi spune de fiecare dată tanti Gina, care azi a plecat spre Chirigii cu gândul să achiziționeze borcane pentru proviziile de iarnă. Ne însoțește încă un vecin, care merge după zahăr. „La Chirigii e 3,20 kilogramul, poate chiar și 3,1. E cel mai ieftin”, imi spune omul.
Ne urcăm în „173”, care întoarce la „Pieptănari” și merge apoi în „Drumul Taberei”. „173” are stație chiar la Complexul Chirigii. Ajuns la destinație, mă despart de coechipierii mei și casc gura mai întâi prin parcarea complexului. Pe stânga sunt câteva buticuri, care comercializează produse alimentare. Apa minerală și sucul stau în soare neacoperite. Am văzut asta și astă-vară. Acum măcar e mai răcoare.
Într-o „gheretă” de termopan, o vânzătoare frumoasă te îmbie să cumperi produse de la Agricola Bacău, laolaltă cu brânză de teleorman sau măsline din Grecia. Ceva mai încolo e o „Pescărie”, iar oferta e mai mult decât generoasă. Nu îmi dau seama dacă prețurile sunt mai mici decât la supermarket, dar văd că oamenii cumpără. „De unde sunt guvizii?”, îl întreb plin de entuziasm pe comerciant. Sper să aud răspunsul: „De la noi, din Marea Neagră”. Răspunsul mă dezamăgește însă: „De la bulgari”.
Normal, tot din Marea Neagră, dar nu de la noi...
La cârciuma din incinta Complexului Chirigii poți să mănânci mici de Dedulești! Cel puțin așa scrie pe un panou.
Am lăsat comerțul de la exterior și am pătruns în hala din spate, care îmi trezește nostalgii. M-am întors în timp, la comerțul de la începutul anilor 90. „De atunci fac negoț”, îmi mărturisește un comerciant. Vinde de toate. „Nu mai merge, tată, ca pe vremuri. Acum lumea merge la supermarketuri, la hypermarketuri, la Mega Image. Încercăm să supraviețuim. În anii 90 vindeai orice, chiar și rahat împachetat”.
Îmi aduc aminte că acum câteva zile am rămas fără foi de dafin. Cumpăr o pungă uriașă cu doar trei lei. Am dafin pentru următorul cincinal!
Spre deosebire de alte piețe, cei mai mulți dintre oamenii care trec pragul Complexului Chirigii chiar cumpără. Își numără banii, pentru că știu că aici nu se negociază, își consultă lista cu care au venit de acasă și merg direct la țintă.
„Adi, gata cu reportajul”, mă abordează tanti Gina, de care mă ciocnesc involuntar în timp ce umblam printre mărfurile expuse pe culoarele complexului. Tanti Gina a cumpărat borcanele pentru care venise. „Am dat două sute de mii pe ele, mamă”, zice ea. Tanti Gina a rămas tot pe leul vechi. Când îți vorbește de prețuri te ia capul!
Ies în Calea Rahovei, cu o parte a borcanelor cumpărate de tanti Gina în mâini. „Calea Rahovei a fost cunoscută în trecut sub denumirea de Podul Calicilor sau Drumul Florăreselor, principalul drum de acces către Alexandria. Numele de pod venea de la scândurile de lemn cu care era pavat, acesta fiind un material mai ieftin decât piatra. Podul Calicilor era înconjurat de cerșetori și oameni nevoiași dar autoritățile i-au alungat și au redenumit strada în Calea Craiovei pentru a îndepărta reputația proastă”. Asta cu Podul Calicilor o știam, dar citatul e de pe Wikipedia!
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti
