„Groapa” și „wc-ul” au ajuns zone de relaxare, cu locuri de joacă, tobogane şi monumente istorice
Parcul Floreasca se află în București, pe Calea Floreasca. Bulevardul Mircea Eliade îl desparte de Lacul Floreasca. Parc administrat de către Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), a fost complet reamenajat în anul 2008. Lucrările au constat în refacerea aleilor, plantarea de arbori şi gard viu, amplasarea unui loc de joacă pentru copii şi realizarea sistemului de iluminat nocturn.
Parcul a fost proiectat în perioada 1961-1963, pe locul unde se afla „Groapa Floreasca”. Groapa era o mahala a Bucureştiului interbelic, parţial electrificată, plină de gunoaie, locuită de familii numeroase, ai căror membri nu erau încadraţi în câmpul muncii, câştigându-şi existența din vânzarea materialelor reciclabile colectate de pe groapă.
În data de 4 octombrie 1960, la Sfatul Popular al Regiunii Bucureşti a fost înregistrată Hotărârea Consiliului de Miniştri al Republicii Populare Române nr.1446/4.X.1960 referitoare la “…stabilirea unor măsuri privind asanarea cartierului denumit Groapa Floreasca din oraşul Bucureşti“. Acest document autoriza Comitetul executiv al Sfatului popular al Capitalei RPR să demoleze imobilele situate în cartierul denumit „Groapa Floreasa”.
Prezent
Am ajuns în Parcul Floreasca într-o zi de miercuri, pe la orele prânzului când temperaturile depășeau 30 de grade.
La intrarea în parc, dinspre piața Dorobanți, aveai posibilitatea să admiri „ultimele noutăți” în materie de automobile. În fața terasei Ambiance, nu mai era niciun loc de parcare disponibil. Unii și-au parcat jumătate din mașină pe trotuar, restul pe carosabil, doar, doar să fie în „câmpul vizual”, de la masa unde-și luau micul dejun sau prânzul.
În parc se simțea, parcă, puțină răcoare. Aleile spațioase, foarte curate, erau pline de copii cu biciclete sau role. Am văzut foarte multe persoane venite să-și citească ziarul sau o carte. Mai mult de jumătate din acestea purtau căști! Semn că fiecare era în universul lui.
La cel mai mare loc de joacă amenajat în parcul Floreasca, cei mai mulți copii își așteptau rândul la plimbarea cu tiroliana. Nimeni nu era deranjat că trebuia să aștepte câte șapte sau opt minute într-o căldură insuportabilă.
Parcă, după fiecare minut, simțeam cum soarele este din ce în ce mai puternic. Toate jucăriile și jocurile erau montate pe un suport din bitum sau cauciuc. Mirosul emanat era deja sufocant. Am plecat să văd și alte locuri! Mai umbroase! Am trecut și pe la singurul magazin, bine aprovizionat cu băuturi reci, dulciuri, dar și cu jucării.
Am ajuns la „tobogan”. Așa este cunoscută zona respectivă, un tobogan gigant din piatră este montat în mijlocul spațiului de joacă. Era cea mai aglomerată parte a parcului. „Este singurul loc unde se poate sta la ora aceasta, cred că se formează ceva curenți, nu știu! Doar aici putem respira, dacă ne prinde ora 13.00 în parc”, mi-a spus o bunică plină de nervi că nu-și convinge cei doi nepoți să plece spre casă.
Aglomerat este puțin spus, pur și simplu nu aveai loc să te miști. Să văd peste 50 de adulți și 60 de copii, cu vârste între două săptămâni și maximum șapte ani, zeci de cărucioare, într-un perimetru de 300 de metri pătrați, rar am avut ocazia.
Bunicile cu nepoții, bonele cu „angajatorii”. Un singur bărbat cu o pereche de gemeni era în zonă. Era o galagie infernală. O pereche de căști era bună, dar pierdeai spectacolul.
Fiecare grup avea subiectul de discuție în funcție de media de vârstă. Femeile apropiate de 30 de ani vorbeau de tratamente corporale, de refacerea după sarcină. Cele peste 35 despre concedii și vacanțe exotice. Urmau cele trecute bine de 40, subiectul principal…. conserve pentru iarnă, doar este sezonul lor. Oricum, chiar dacă erau în parc, erau „conectate” la actualitate. Cât am stat acolo, un eveniment nefericit a avut loc la metrou. O doamnă de peste 80 de ani „a căzut” pe șine, voit sau nu, nu se știa. Atunci au început dezbaterile și bineînțeles telefoanele pentru o informare cât mai precisă. În funcție de ce aflau, împărtășeau informațiile și celorlalte „curioase”.
De „la tobogan”, putei să vezi piscina Floreasca în dreapta, iar în stânga era o terasă amenajată. Nu știu de la care dintre cele două locuri veneau, dar mirosurile erau irespirabile. Cunoscătoarele în ale bucătăriei își dădeau cu părerea:„uite! Acum fac gogoși, acum prăjesc ceapă” etc. Oricum, se amestecau cu fumul de la țigările mamelor ieșite cu copiii „la aer curat”.
Le-am întrebat de când este terasa din mijlocul parcului? „De vreo patru ani. Ai văzut că fiecare spațiu de joacă este împrejmuit cu gard alb. E! Așa au început. Prima dată gardul. Chiar ne gândeam pentru ce mai fac încă un spațiu așa aproape? Apoi au început să aducă, noaptea, și restul. Și uite așa a apărut o ditamai terasa în mijlocul parcului, fără să zică nimeni nimic. Dar noi eram obișnuiți cu metodele lor. Au făcut ei terasă din fostele wc-uri. Le merge și în ziua de azi! Cine poate, poate!”. Terasă din wc-uri? „Da cea de la intrare, nici nu știu cum îi zice (Ambiance), erau wc-uri publice acolo. Și uite ce au făcut!”.
Încet, încet au început să plece, programându-și revederea după șapte-opt seara. Eu mi-am continuat plimbarea pe alei, am văzut sculpturi realizate de George Apostu, Victor Roman, Ion Vlasiu.
Dacă în trecut oamenii se bucurau când tehnologia își facea simțită prezența (iluminat stradal, nocturn, irigație etc), azi se dorește conservarea locurilor în starea lor „naturală” fără influența tehnologiei. Mai puțin Wi-Fi –ul, care este binevenit oriunde! Oricând!
Intrări dinspre:
- piaţa Dorobanţi
- Primăverii
- strada Floreasca
Mijloace de transport :
Autobuze: 182, 282, 135
