Sfârşit de noiembrie la Zoo

De Sfântul Andrei, am fost în vizită la Zoo Băneasa. Am plătit 26 de lei (doi adulţi) şi 6,5 lei (un copil). Temperatura, 10 grade Celsius. Ora 13.00. Mă aşteptam să nu văd prea multă lume, însă, pentru sfârşit de noiembrie, în grădină am întâlnit multe cupluri, familii cu copii, străini şi chiar un grup de vizitatori veniţi cu un autocar. Cei mici pot vizita grădina din minicăruţe de lemn, pe care le pot împrumuta gratis. 

La intrare, cele mai guralive şi jucăuşe vietăţi erau pelicanii. Albi, stropiţi cu galben. Tocmai făcuseră baie. Era veselie mare în curtea lor. Îşi desfăceau aripile imense şi le fluturau, croncăneau. Câţiva rămăseseră în casa lor. Se vedeau pe geam. 

Vecinii, în ţarcurile alăturate, nu erau în curte. Mai marele grădinii nu s-a lăsat admirat, leul, iar ursul brun nici nu s-a sinchisit să iasă. Nici nu ştiu dacă era acolo. Mara de Patagonia, un animal mic, ceva între iepure şi cangur pitic, ne privea speriat. Trăieşte în sudul şi centrul Argentinei în zone deşertice cu arbuşti şi consumă orice tip de vegetaţie. 

În Reptilariu

Un crocodil imens, câţiva pitoni, şopârle gulerate sau cu coada ţepoasă sau care tocmai îşi schimbau pielea, o broască ţestoasă, toate încăpeau în câteva camere mici din Reptilariu. Şi peşti. Singurii care erau vioi. Celelalte vieţuitoare se ascundeau de privirile insistente ale copiilor. Masa tocmai le fusese servită. Fiecare avea după pofte: şoricei, salate, viermi vii. Copiii erau încântaţi de crocodil şi de pitonul cu pielea alb-gălbuie.

Din nou afară, mai trecem o dată prin faţa casei leului. Maşina vopsită ca o zebră e părăsită, la fel şi curtea. Cuştile prin care iese şi intră au uşile coborâte. Toată lumea îl aşteaptă. Nu e. 

Lupii. Patru. Albi. Trăgeau cu colţii din câteva hălci de carne ce tocmai le fuseseră servite. Păreau trişti. Nu era o privelişte fericită. Ochii unui copil spuneau altceva. Alături, pe un tren ceva mai generos, câţiva ponei. Am trecut pe lângă câinele de prerie şi veveriţe gri. Acolo se muncea. Cei doi câini de prerie săpau de zor galerii. M-am gândit că pot foarte bine să evadeze dacă sunt destul de tenace. Veveriţele alergau turbate. La ele nu-i nimic nou.

Am trecut şi pe la struţii Nandu şi Emu. Erau în curte. În departamentul de păsări, vulturul american şi acvila stăteau atârnaţi pe crengi. Nemişcaţi. Ceva mai trist n-am văzut! O bufniţă polară şi-a rotit capul de câteva ori (270 grade în jurul corpului, fix). A văzut cine a venit la poarta ei şi s-a întors impasibilă. De obicei, mânâncă iepuri, potârnichi polare, şoareci, însă regurgitează componentele nedigerabile: blană, pene, oase. Aici, avea doar un şoricel alb. 

Puseseră crăcile în poarta zebrei! Peste drum de bufniţă, ea, singura zebră rodea crengi din copacii ce tocmai fuseseră toaletaţi. Vecinul ei, un cerb mic, o împungea cu vorba prin gard. Părăsim locul şi ne îndreptăm către lame, cămile, oaia berberă, capre pitice şi la Exotariu (papagali, peruşi şi tucan). 

Animale periculoase

Râsul. O frumoasă felină. Era acasă. Şi se plimba la gard. Doi ratoni graşi se căţărau peste tot. „Au blana perfectă!”, am auzit obsesiv o domnişoară venită la plimbare cu iubitul la sacou şi fular. La fiecare cuşcă cu „blănoşi” a spus asta. Serval, un alt carnivor, avea un habitat frumos aranjat. Cu leagăn de lemn. Toate felinele au acest obiect. Tigrul siberian mânâncă mistreţi, cerbi şi accidental animale domestice. Vine din nord-estul Asiei şi trăieşte în păduri de conifere şi în taiga. La Bucureşti, am văzut doi. Unul ne privea de departe, aşezat pe o platformă de lemn. Al doilea, mai mic, adulmeca ceva. O pumă se plimba în cuşcă, pe culoar. Cam atât despre periculozitate la Zoo. 

La înaripate am văzut: raţe fluierătoare, gâsca cu cap cenuşiu, gâsca cu gât roşu, raţa cu cioc răşu, gâsca şi raţa hawaiană, raţa pieptene, gâsca imperială şi raţa cu cioc galben. Nu ştiu dacă erau toate acolo, dar panoul era, aşa că îi credem pe cuvânt. Braza albă şi gâsca de Canada stăteau separat. Am revenit la pelicani şi tot de la ei ne luăm rămas bun. Mergeţi la Zoo Băneasa!