La 16 iulie 1921, prin decretul semnat de Regele Ferdinand I, a fost înființat Institutul de Seruri și Vaccinuri – actualul Institut Național de Cercetare Dezvoltare pentru Microbiologie și Imunologie „Cantacuzino”. El se găsește și în prezent tot pe Splaiul Independenței 103, Sectorul 5, București.
Institutul este denumit după savantul Ion Cantacuzino, născut la București, în anul 1863. Pleacă pentru studii tocmai la Paris, unde studiază pe rând filosofie, științe naturale și medicină. Titlul de doctor în medicină și-l obține în 1895, cu teza „Cercetări asupra modului de distrugere a vibrionului holeric în organism”. După terminarea studiilor, se angajează ca asistent la Institutul Pasteur. În țară se întoarce în 1901 și devine profesor al Facultății de Medicină din București, predând medicina experimentală. În cadrul facultății, fondează Laboratorul de Medicină Experimentală.
În 1921 este fondat Institutul de seruri şi vaccinuri, primul de acest gen din Europa de Est. Odată cu înființarea Institutului a început producția de vaccinuri pe teritoriul României. Meritele îi aparțin doctorului Ion Cantacuzino care a preparat în cadrul acestei instituții serul antidizenteric, antiholeric, antitetanos, antitifoidic şi altele. Cantacuzino începuse încă din anul 1904 prepararea serului antistreptococic şi a celui antidizenteric.
Datorită acestuia au și fost derulate mai multe campanii de eradicare a unor boli contagioase. Pe lângă producția vaccinurilor, printre atribuțiile specialiștilor din Institut, se numărau și diagnosticare, cercetare, sănătate publică și învățământ. Performanțele Institutului sunt recunoscute și pe plan internațional; în 1926 România a fost a doua țară din lume care producea Bacilul Calmette-Guérin. BCG-ul era utilizat pentru vaccinarea profilactică a nou-născuţilor împotriva tuberculozei.
Bombardamentele din 1944 au distrus clădirea principală a Institutului, care a fost ulterior refăcută și extinsă cu un etaj. Din noiembrie 1945 începe producția vaccinului antirabic și a vaccinului variolic. În anii de influență sovietică, Institutul Cantacuzino a fost reorganizat în cadrul departamentelor de cercetare științifică și producție. În plus, au fost create mai multe instituții adiacente: Institutul de Parazitologie şi Malarie, Institutul de Imunologie și Institutul Cantacuzino Iaşi.
Anii ’70 au surprins Institutul în plin proces de modernizare tehnică. În 1989 încă se produceau peste patru sute de preparate, printre care cantastimul și polidinul. După Revoluție, Institutul capătă statutul de regie autonomă. Se susține din veniturile proprii, însă primește și contracte de cercetare din partea statului. În 1994, Guvernul hotărăște că Regia Autonomă Institutul „Dr. Ion Cantacuzino” devine institut public și nu mai este bugetat.
Anii postdecembriști au adus o lipsă de organizare propice pentru Institutul Cantacuzino. Eșecul acestuia de a se alinia la standardele Uniunii Europene a dus la retragerea de către Agenția Naționala a Medicamentului a autorizațiilor de producere și vânzare a tuturor vaccinurilor. Iar producția acestora continuă să fie oprită până în anul 2009 când este produs vaccinul Cantgrip, împotriva gripei porcine.
În prezent, domeniul principal de activitate a Institutului este sănătatea publică, pe care o promovează prin activități de cercetare și dezvoltare, dar și prin produse și servicii. Cercetarea științifică, dezvoltarea tehnologică și inovarea se desfășoară în domeniile infecțiilor bacteriene, virale și parazitare, biologiei celulare și moleculare, imunologiei, biotehnologiei și geneticii microbiene.
