Fluturi tropicali zboară pe Kiseleff

Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este gazdă până în septembrie pentru câteva specii de insecte fascinante, fluturi vii aduşi din regiuni tropicale ale Americii, Asiei, Africii. Expoziţia se numeşte „La Antipa culorile prind aripi”. 
 

Un mini-smochin, trandafiri, multe muşcate, copaci pitici, arbuşti, hortensii albastre, roz şi albe, iarbă, portocale şi banane – acesta este mediul în care zboară fluturii, în curtea din spatele muzeului. Şi printre grupuri de copii, care aleargă pe cea mai scurtă şi animată alee.
 

Personajele principale ale acestei expoziţii sunt „Roşcatul cu aripi dantelate”, „Fluturele bric filipinez”, „Împăratul”, „Flacăra vie”, „Gaiţa codată”, „Lună albastră”, „Coada rândunicii regală”, „Leopardul cu aripi dantelate”. Unii vi se vor aşeza pe cap, pe umeri, pe nas. Un fluture abia mai respira, cred, avea aripile făcute ferfeniţă. Alţii îşi înfigeau lacomi trompele lungi în miezul zemos al unor portocale. Într-o vitrină, câţiva coconi stăteau mărturie că viaţa unui fluture splendid apare dintr-o „capsulă” neînsemnată, ceva ce seamănă mai degrabă cu o frunză răsucită.
 

Câteva detalii: intraţi repede în seră, nu puteţi zăbovi prea mult cu uşa deschisă, nu călcaţi iarba, nu puneţi mâna pe fluturi! Aveţi voie să fotografiaţi! Acestea sunt rugăminţile doamnei supraveghetor, încă de la intrare. O doamnă care era epuizată de asaltul fiecărui grup de copii, care veneau cu rafale de întrebări. „Cât trăieşte un fluture?”, „De ce stau pe portocală?”, „De unde sunt?”, „De ce zboară întruna?” „Pentru că i-aţi agitat voi!” La un moment dat, doamna le-a spus, istovită, sătulă probabil de aceleaşi replici: „Ia, citiţi voi mai încolo, pe tabele!”.
 

În copacul cel mare din mijlocul serei, ca pe tron, Morpho Peleides (Împăratul), cel mai mare dintre insecte, nu mişcă. Mi s-a spus că aşa se odihneşte. Trăieşte în Belize şi în Antilele Mici, în sudul Braziliei. Adultul trăieşte două săptămâni, se hrăneşte cu sucuri de fructe aflate în descompunere, cu seva unor plante tropicale, cu ciuperci microscopice. Anvergura aripilor insectelor din specia Dryas Iulia (Flacăra vie) este de 80-90 milimetri, trăieşte în luminişuri şi la margini de drumuri, ajungând în anii favorabili până în centrul Statelor Unite (mai exact, Nebraska). „Flacăra vie” soarbe nectarul florilor, dar şi secreţia lacrimală a caimanilor, iritând ochii acestor reptile pentru a stimula lăcrimarea.
 

Gaiţa codată produce până la 7-8 generaţii pe an, iar femelele din specia Lună albastră sunt cunoscute pentru grija maternă: depun ouăle numai după ce inspectează bine frunzele şi se conving că nu sunt furnici pe ele.
 

Cele mai vii prezenţe, mai vii decât culorile fluturilor: două femei cu fetele lor în vârstă de 2 ani, care ţipau la fiecare bătaie de aripi. Şi un tată apatic, transpirând sub şapca de cazon, încerca să le convingă pe fete că jumătăţile de portocală înfipte în băţ sunt hrana fluturilor în cele câteva ore, zile de viaţă, şi nu materie primă pentru suc.
 

Şi da, şi bătrânilor le plac fluturii. Un domn, cu mâna stângă la spate, cu încheietura sprijinindu-şi anii, purtând o şapcă albă, împotriva soarelui de pe Bulevardul Kiseleff, îşi supraveghea nepoţelul zâmbind a copilărie, a culori, a viaţă de fluture – în traducerea vârstei, „fâfanie”.