Două moşteniri nepieritoare

Tot ce-i autentic românesc nu piere! E moştenit, iar în zilele noastre chiar reinterpretat. Toate bogăţiile pe care le-au creat ţăranii ca să-şi ducă un trai împlinit sunt veritabile obiecte de artă pentru colecţionari, dar şi nepreţuite amintiri pentru nepoţi şi strănepoţi. 

Scoarţele olteneşti

Sunt fascinată de scoarţele olteneşti, de bucăţile acelea de ţesături din lână, colorate, care sunt create măiastru. Astăzi sunt foarte scumpe, cu mari eforturi ai putea să-ţi achiziţionezi unul (doar să fii milionar ca să-ţi împlineşti visul, dar ei preferă alte ţesături, nu intrăm în detalii!), dar se găsesc şi de privit, şi de cumpărat la Muzeul Ţăranului Român. Tot aici puteţi admira colecţia de ţesături de interior. E vie. Sunt scoarţe cu vechime de peste o sută de ani, unele, cele care au acoperit pereţii caselor, paturile (niciodată podeaua, spun specialiştii), cele tradiţionale. 

La MŢR sunt 2.500 de piese din colecţia de scoarţe, un adevărat tezaur de o rară frumuseţe, dar şi rafinat. „Acest fond s-a constituit, pe de-o parte, prin strădaniile lui Alexandru Tzigara-Samurcaş (750 de obiecte), pe de altă parte, în urma unor ample campanii de cercetare organizate sub conducerea lui Tancred Bănăţeanu, când au fost achiziţionate peste 1.250 de piese”. 

După anul 1991, colecţia a fost completată cu aproape 500 de piese de patrimoniu. Sunt piese reprezentative pentru Oltenia, Muntenia, Vrancea, Suceava, Făgăraş, Haţeg, Orăştie, Bran, Muscel şi Banat, fiind mărturii ale unui meşteşug ridicat la rang de artă. 

În ceea ce priveşte scoarţele din Oltenia, acestea sunt creaţii cu elemente locale tradiţionale: ornamente cu pupăză, cuc, gâscă, raţă, curcan, dar şi cu animale orientale (cai înşeuaţi, cămile, lei). Sunt covoare ornamentate cu siluete feminine: cu rochii clopot, crinoline, cu pălării sau umbrele.

Ce frapează întotdeauna la covoarele olteneşti de acest tip este bunul gust pentru aşezarea culorilor şi a ornamentelor. Nimic nu-i strident, nimic nelalocul lui. Culorile erau obţinute din plante: roşul, bleumarinul, galbenul. Sunt ţesute în două iţe la războiul vertical, numit gherghef (în clasele mici am lucrat şi eu pe unul în miniatură). Urzeala este din cânepă sau bumbac, iar băteala (firele care se introduc cu ajutorul suveicii prin rostul firelor de urzeală), din lână. 

Scoarţele olteneşti au fost la început utile, decorative apoi, pentru a ajunge şi ca obiecte în ceremonialurile de nuntă sau de înmormântare.

„Cele mai cunoscute motive decorative regăsite în ornamentica scoarţelor olteneşti din colecţia MŢR: geometrice (rombul), naturaliste, precum avimorfe (păsări stilizate: pupăza, cucul, găina, curcanul, gâsca - un exemplar deosebit de rar, este scoarţa S 835, ce are ca motive decorative papagali), animale sau stilizări antropomorfe (personaje feminine - S 972, piesa unică în colecţia muzeului, al cărei decor reprezintă o femeie îmbrăcată într-o rochie roz, strânsă în talie cu o centură verde ale cărei capete atârnă în jos peste rochia largă, iar pe cap o diademă. Datorită acestui stil original al compoziţiei, scoarţa a participat la Prima Expoziţie Internaţională de la Paris (1867), unde, de altfel, a câştigat şi un important premiu)”, găsim informaţia pe site-ul muzeului. 

„Cea mai veche scoarţă datată din colecţia muzeului este piesa oltenească S 868, care, din punct de vedere ornamental, are o compoziţie dominată de motivul vegetal, zoomorf şi antropomorf. În centrul compoziţiei este dispus un vas cu flori, compus asimetric. De o parte şi de alta, în sus şi jos, păsări şi animale se plimbă printre ramuri cu frunze şi flori. La un moment dat, o cămilă trasă de un personaj. Mai sus, două fetiţe cu rochiţă largă”. 

Colecţiile sunt prezentate astfel: dintre cele mai sugestive piese amintim scoarţa S 109, în care este reprezentată o scenă de bal. În centrul piesei, un tânăr este încadrat de două dansatoare. Alte două perechi, aşezate în partea superioară şi în partea inferioară a scoarţei, dau un puternic efect de perspectivă, într-un salon de dans vast.

Pe scoarţele olteneşti, colecţia muzeului, se găsesc puţine inscripţii, ele reducându-se la nume şi datări. Piesele datate provin din anii 1789, 1830, 1859, 1861, 1867, 1875. Scoarţa datată cu anul confecţionării 1861 este inscripţionată cu litere chirilice şi latine. O altă piesă nedatată este inscripţionată pe centru cu numele GHIŢĂ A. 

Podoabe ţărăneşti

Purtate în comunităţi ca talismane ce asigurau sănătate, noroc şi belşug, podoabele au ajuns astăzi să fie purtate doar pentru rolul lor estetic.

Lătiţar din Transilvania, cordon săsesc din Braşov (secolul XVIII), colier din Moldova de secol XX, o salbă moldovenească din secolul XIX, toate sunt obiecte de artă ce descriu o lume diversă, colorată, rafinată. 

Materialele şi tehnicile de prelucrare sunt variate. Astfel, în muzeu veţi vedea podoabe destinate capului, gâtului, pieptului, brâului, mâinilor şi picioarelor (pinteni, zurgălăi, ciucurii policromi ai costumului căluşarilor). Obiectele erau create şi pentru vârsta, sexul sau apartenenţa etnică. Unele marchează diferenţele sociale: conciul de bani din Banat, zgarda scumpă din Maramureş. Altele erau speciale pentru sărbători, ceremonialuri (cununa de mireasă din Oaş, zgarda de mireasă din Bihor, pălăria cu „roată” din Bistriţa-Năsăud, năframa de nuntă din Bucovina).

Patrimoniul Muzeului de la Şosea a adunat o colecţie diversă, cu piese din aproape toate zonele ţării. Merită să-i treceţi pragul oricând!

Pentru acest material am folosit informaţii de pe site-ul www.muzeultaranuluiroman.ro.