Calea 13 Septembrie este pentru sectorul 5 un fel de carte de identitate. Îl străbate de la est la vest într-un amestec pestriț de oameni, cu un trafic infernal la primele ore ale dimineții, cu tramvaie, autobuze, șoferi nervoși care în drumul lor trec pe lângă Marriott sau Poșta Puișor, imensa Catedrală a Mântuirii Neamului, standuri de legume și fructe, cuptoare cu covrigi, una peste alta un bazar de forme și culori.
O statuie veche domină tot acest peisaj, pe Dealul Arsenalului, loc care aduce cu un fel de sens giratoriu complicat, chiar la intrarea în hotelul Marriott. Este Monumentul Eroilor Pompieri.
De aici plecăm.
Ce s-a întâmplat la 13 septembrie?
În ziua de 13 septembrie 1848, o coloană de 5.000 de soldați turci porneau dinspre Cotroceni spre strada Mihai Vodă, acolo unde erau cazărmile trupelor române. În întâmpinarea lor au ieșit 200 de pompieri, singurii rămași în cazarma cavaleriei, având la conducere pe căpitanul Pavel Zăgănescu.
Intenția pompierilor era să meargă la cazarma pedestrimii (infanteriei) și, practic, le-au ieșit turcii în cale. Speraseră că la pedestrași ar putea găsi sprijin, dar acolo nu mai rămăseseră decât patru oameni.
Lupta pe care nu și-o doriseră a avut loc, cu pierderi din partea pompierilor (2 ofițeri și 48 de soldați), dar cu pierderi mult mai mari de partea turcilor - câțiva ofițeri și 158 de morți.
Sacrificiul respectat
Deși nu au reușit să înlăture pericolul turcilor și Revoluția de la 1848 a fost înfrântă, eroismul pompierilor a rămas în memoria oamenilor și sacrificiul lor este respectat până în ziua de azi.
De fapt, pompierii militari, armă înființată în prima parte a secolului al XIX-lea, rămân printre favoriți în încrederea oamenilor, mai ales fiindcă, așa cum spun chiar ei, „duc câte un mic război în fiecare zi”. În mod organizat, de 175 de ani de când s-a înființat Roata de pompieri.
Istoria la zi
Istoria mai veche și mai nouă a pompierilor am văzut-o pe viu la detașamentul Mihai Vodă, unitatea ISU București-Ilfov (ISU-BIF). Sunt cazați într-o fostă cazarmă de cavalerie din secolul al XIX-lea,unde se antrenează pompieri de aproape o sută de ani. Clădirea din strada Elie Radu nr. 2 (sector 5), monument istoric, a fost renovată în 2013, cu detalii de atmosferă, iar în curte a reapărut pavajul cu piatră care fusese ascuns sub asfalt timp de zeci de ani. Parte din pavaj provine din piatra scoasă de pe Bulevardul Aviatorilor.
Când am ajuns, un echipaj a primit mesaj de la dispecerat și tocmai se pregătea să plece la o intervenție (tentativă de suicid, undeva în zonă). „Noi nu ne lăudăm cu meseria noastră, din păcate intervenim în situații tragice. Mai întâlnesc oameni, cu siguranță și colegii mei la fel, și te întreabă: Dar tu ce lucrezi?. Și le răspund: Lucrez undeva unde nu ți-ai dori să ai nevoie de noi”, spune sublocotenentul Bogdan Toma, purtător de cuvânt ISU-BIF (foto).
O intervenție grea
Poate suna paradoxal, dar adevărul este că pompierii au puține motive de bucurie la serviciu. Ele provin mai degrabă din ce nu se întâmplă, decât din ce se întâmplă.
Altfel, intervențiile sunt în general dificile în centrul orașului, mai ales din cauza aglomerației de clădiri vechi, cu structuri de lemn și vicii ascunse.
„De exemplu, un caz de proporții a fost aici pe Kogălniceanu, la o clădire P+2. Era într-o zi de weekend, sâmbăta, vecinii au văzut fum”, își amintește plutonierul adjutant Daniel Predescu, șeful gărzii de intervenție. Bătrânul care locuia în mansarda de la care a pornit focul a decedat din cauza arsurilor, iar reușita pompierilor, atât cât o pot măsura, a fost aceea că incendiul nu s-a extins mai mult.
„Am format o echipă de căutare și salvare, cum se numește în limbajul nostru, care a dat jos persoana decedată acolo, și automat fiind un semen de-al tău nu este un sentiment OK. Intervenția a fost destul de mare, pentru ca am început undeva pe la 10.30 și am terminat în jurul orei 18.00. Căci incendiul intrase pe sub fel de fel de acoperișuri și bârne de lemn foarte vechi, se extindea, afară nu vedeai, era tablă...”
Tragedia ca rutină
Dar tragedia face parte din viața de fiecare zi a pompierilor. Au psiholog și preot care merg cu ei la intervențiile de proporții, sau la care se duc pompierii după misiuni. Dar, mai ales, se ajută unii pe alții.
„Am ajuns să ne detașăm. Cu siguranță că toate intervențiile ne marchează, empatizăm destul de mult, suntem și noi triști și suntem și noi alături de familii, în cazul în care mergem la o situație de urgență și se întâmplă o tragedie. Dar trebuie să avem tăria ca să îi încurajăm și pe ei”, explică Bogdan Toma.
Momentele de singurătate de pe scara autospecialei
„Sunt momente în care după intervenție ne așezăm pe scara autospecialei și ne gândim la ce a fost și suntem abătuți și triști, dar trebuie să mergem mai departe, că nu știi niciodată când sună iar alarma și trebuie să pleci, și trebuie să fii 100% sau 120% apt, ca să îi ajuți și pe ceilalți oameni. Așa, dacă stai și te lamentezi că situația de urgență anterioară te-a marcat, cu siguranță randamentul nu va mai fi același.”
Să fii pompier în sectorul 5 nu e treabă ușoară, uneori e mai dificil decât în alte sectoare. Motivul? Oamenii aprind focul pe unde nu trebuie și fac improvizații electrice. Dacă nu vrem să facem cunoștință cu echipajul de intervenție, ar trebui să ne ferim de sursele de incendiu.
Atenție la improvizații!
„Știm că în sectorul 5 sunt multe zone unde se folosesc improvizații electrice. Improvizația electrică sau scurtcircuitul sunt în top, de fapt pe primul loc la producerea unor situații de urgență”, conchide Bogdan Toma.
I-am lăsat pe pompierii de la Mihai Vodă făcând exerciții în curte, ca să se pregătească pentru alte intervenții. Dacă trebuie să alerge pe scări în sus până la etajul 10, cu echipamentul în spate? Sau să care pe cineva cu targa?
În ziua de 13 septembrie 1848, o coloană de 5.000 de soldați turci porneau dinspre Cotroceni spre strada Mihai Vodă, acolo unde erau cazărmile trupelor române. În întâmpinarea lor au ieșit 200 de pompieri, singurii rămași în cazarma cavaleriei, având la conducere pe căpitanul Pavel Zăgănescu.
Fotografii: Monica Grecu
.jpg)
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
