X

Turnul de Artă al Postăvăriei

12 Ian 2021 | scris de Merg În
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob
  • Turnul de Artă al Postăvăriei
    Foto: Alex Iacob

5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Unul dintre reperele cartierului Pantelimon este turnul de apă al Postăvăriei Române, fostă fabrică de textile unde, în 2009, Make a Point a transformat o hală într-un centru cultural necesar în sud-estul capitalei. 

Un caz fericit de fabrică care a fost ferită de seria demolărilor îl reprezintă Fabrica de Textile Postavaria Română, clădire realizată între anii 1982-1984. Fabrica alcătuită din mai multe clădiri şi anexe, nu a fost vândută investitorilor, dar în schimb spaţiile (hale, depozite, camere de lucru), au fost date spre închiriere, mai multe firme din sectorul serviciilor (Şcoala Auto, firme IT, Firme de Birotică, restaurant, servicii de pază, firme de construcţii, săli de fitness şi aerobic) desfăşurându-şi aici activitatea. Tot în cadrul Postăvăriei Române îşi are sediul Asociaţia Culturală Make a Point, care a transformat secția de repasat a fostei fabrici în spațiu expozițional modern, sală de proiecție, bibliotecă și videotecă.

În spațiul reinventat, Make a Point a propus un concept tip „bucătărieamericană”: o platformă complet funcțională, deschisă artiștilor care doreau să-și concretizeze ideile și creativitatea. Sute de expozitii, concerte, proiectii de film, piese de teatru si seminarii, filmări de videoclipuri sau scurt metraje s-au întâmplat la Make a Point, într-un spațiu cu o suprafața totală de 130 mp.

Turnul de apă al Postăvăriei este un obiectiv industrial și unul dintre puținele de acest tip care încă își mai îndeplinește funcția de bază - creșterea presiunii apei în conductele orășenilor. Astfel, în 2013, Make a Point i-a oferit o nouă identitate și o nouă menire, fiind pictat în cadrul unui proiect artistic de Daniel Georges, un arhitect libanez, care și-a imaginat vârful turnului acoperit de o „perdea verde” .Turnul de apă, transformat în Turn de Artă și spațiu expozițional, a găzduit de atunci experimente a numeroși artiști precum Suzana Dan, Cătălin Crețu, Luca Istodor, Ioana Gheorghiu, Giles Eldrige, Cosmin Haiaș și Sorin Oncu, Carmen Rasovszky sau Ramsey Arnaoot.

Pe lângă o nouă identitate vizuală, turnul a primit și o identitate culturală și turistică bine definită, prin construirea unei scări în jurul structurii, terminată cu o platformă panoramică. Situată la o înălțime de 28 m, platforma asigură o vedere de ansamblu asupra orașului, o vedere ce poate fi considerată esențială pentru a descoperi și înțelege marginile orașului est European și cartierul-dormitor.

 

Comentarii