X

Mica parcelare ilegală din Rahova

24 Noi 2017 | scris de Asociația Harmony, Filiala | București
  • Mica parcelare ilegală din Rahova
  • Mica parcelare ilegală din Rahova
  • Mica parcelare ilegală din Rahova

5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Un gated community al Bucureștiului interbelic stătea să apară ilegal pe Calea Rahova 218, iar dezvoltatorul căuta răspunsul întrebării care urma să frământe generații de dezvoltatori imobiliari: cum să se înghesuie cât mai multe case pe un teren cât mai mic la un preț cât mai mare, și cum să se evite controlul instituțiilor de stat. Istoria construirii acestui proiect se reconstruiește doar din ședințele Consiliului Comunal al Primăriei Municipiului București care anunța în mai multe rânduri acțiuni prin care să stopeze construirea ilegală, toate soldate cu previzibile eșecuri. Parcelarea de case-tip care astăzi ocupă străzile 1821 și Marinescu, între Calea Rahovei și Tudor Vladimirescu apare pe harta Bucureștiului pe undeva pe la începutul anilor 1930, fără a se știe exact când. Dacă prima stradă, 1821 (fostă Aslan), poate poza drept cale de acces cu funcția de stradă, cea de a doua cu greu se poate încadra în această categorie și reprezintă, de altfel, și cauza ilegalității în jurul căreia se învârte parcelarea. Din pricina lărgimii care face insuficientă prezența simultană a două căruțe, nici autorii hărții din 1940 nu o consideră demnă de a o pune pe hartă, și nici mașina google streetview nu se sinchisește să intre.

Pe terenul aflat la dispoziție pe Calea Rahovei 218, dezvoltatorul primise avizul deschiderii unei singure străzi, pe care urma să construiască 15 case cuplate, pe ambele părți. Însă dezvoltatorul a decis să mai deschidă încă o stradă paralelă, pentru a mai construi încă un rând de case, spate în spate, mărind numărul caselor și, implicit, profitul. Lărgimea străzilor era reglementată de Regulamentul de Construcțiuni și Alinieri din 1928, care prevederea o lărgime de cel puțin 8m pentru străzile mai lungi de 100m, respectată aproximativ în strada 1821 și încălcată copios pe str Marinescu. Însă în goana după profit, dezvoltatorul nu se putea împiedica de niște mofturi adminstrative, iar distanțele dintre fațadele caselor de pe Marinescu creează o intimitate deloc dorită de locuitori. Un gated community în care nu se poate intra cu mașina, iată rezultatul acțiunii un dezvoltator aproape vizionar. Parcelarea nu primește aviz, casele se ridică nestingherite. Nu era ceva nou. La urma urmei, Societatea de Locuințe Ieftine, controlată de stat, a construit primele case într-o parcelarea de lângă Cuțarida în 1928 și abia în 1936 primarul Donescu a aprobat construirea caselor deja construite. Instituțiile de stat nu prea erau nici ele sigure cine ar fi trebui să stopeze proiectul. Degeaba era în vigoare regulamentul din 1928, atâta timp administrația, politicienii și arhitecții se băteau să aibă ultimul cuvânt în avizarea parcelărilor, în funcție de propriile interese. Comisia Tehnică a Primăriei de Sector, Consiliul Sectorului Albastru, Comisia Tehnică a Primăriei Generale, Consiliul General sau Ministerul Lucrărilor Publice se invitau reciproc și își puneau bețe în roate, avizările fiind mai degrabă motive de dispută politică sau financiară, nu tehnică. Unde mai încăpea și Comisia Planului de Sistematizare în acest joc, înființată după intrarea în vigoare a Regulamentului din 1928, numai membrii ei știau. Iar între ședințele membrilor acestor comisii, dezvoltatorul urmărea să finalizeze cât mai repede aceste case.

Ilegalitatea proiectului a determinat și discreția acestuia, care nu a lăsat prea multe urme privitoare la numele arhitectului sau a muncitorilor de pe șantier, a locuitorilor sau a prețului de achiziționare. De altfel, casele nu se bucură de vreun stil arhitectural deosebit, neo-românescul era prea scump pentru un proiect ilegal, iar modernismul încă își făcea timid apariția în peisajul bucureștean, fără a emite pretenții. Probabil nici arhitecții nu s-au înghesuit să semneze planurile de parcelare, și, când au făcut-o, probabil nu le-au întocmai așa cum au fost ulterior executate. Nu știm nici în ce an a fost finalizată și nici când s-au mutat locuitorii.

Ce știm e că parcelarea a fost construită la limita legii și și-a dus existența mică și ignorată de evenimente până în toamna lui 1989 când glonțul le-a trecut pe la ureche beneficiarilor. Sau, mai precis, lama escavatoarelor grăbite să spulbere toate case între Sebastian - Trafic Greu a trecut și pe Calea Rahovei. Nu au mai intrat pe stradă pentru că oricum nu aveau loc, însă nu din acest motiv nu au mai apucat să aibă soarta vecinelor, ci evenimentele din decembrie 1989 care nu le-a mai dat oportunitatea proprietarilor să își schimbe casele mici pe apartamente la fel de mici, rezultate din urma inițiativelor altor dezvoltatori ilegali.

 

Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.

Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.

Cuvinte cheie:   Calea Rahovei / parcelări / Sector 5 / bucuresti
Comentarii