X

„Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”

14 Sep 2015 | scris de Sebastian Culea | București
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”
  • „Să nu ratezi nici un vis, nici un dans!”

5,00 rating / 11 voturi
Review Merg.In
Povestea extraordinară a românului care face înconjurul lumii cu autostopul

Timotei Rad, 30 de ani, a traversat aproape tot mapamondul cu bani puțini. Călătorul e aproape de a intra în istorie, numai cinci oameni reușind să ducă la capăt un astfel de proiect. L-am cunoscut pe Timotei în iarna lui 2013. L-am regăsit, de curând, la Obor. Seara, ora 20.00, într-o cârciumă: „Vin din Moldova, m-a adus un bărbat și n-am scăpat fără un pachet cu slană, brânză și roșii. Să văd dacă plec în seara asta spre Alba sau îmi montez cortul și o las pe mâine”. O viață zbuciumată, unică!, îl încarcă de energii pozitive și are o aură care te obligă să-i zâmbești.

Timo călătorește în jurul lumii. Ar trebui binecuvântat cu două vieți, a doua doar ca să povestească ce a trăit în prima.
În 2012, un ardelean, student la Cartografie în Cluj, a plecat cu autostopul spre Paris. Nu e început de banc, pentru că altfel n-ar mai fi ajuns niciodată. „Trebuia să-mi termin licența. Am vrut să fac o demonstrație despre faptul că primul român care a realizat o hartă pentru un teritoriu locuit de români a fost Dimitrie Cantemir, nu Constantin Cantacuzino, cum se credea până atunci. Aveam de cercetat câteva cărţi care se găseau doar în bibliotecile din Paris, Padova, Londra sau Leipzig. Cu autostopul, am reușit. Puțini bani, spre deloc, mi-a picat fisa. Am văzut că nici un român nu a mai făcut un proiect de călătorie pe întreg mapamondul cu «ia-mă, nene!», așa că mi-am luat eu inima în dinți!”.

4.900 km în 10 zile, cu doar 85 de euro. „Asta a fost prima călătorie. Am bifat Ungaria, Austria, Cehia, Germania, Franța și Serbia. Cu timpul, am ajuns și la capătul lumii, și-n Laponia, și-n deșert”. Și aici adaugă expresia care-i întărește dorința în momentele grele: „În viață poți regreta doar ceea ce n-ai făcut! Așa că trebuie să faci toate greșelile posibile, să fii sigur că nu ai ratat nici un vis, nici un dans!".

Are noroc. Micuț, cu ochelari, lumea nu-l refuză când se află pe marginea șoselei. Câteodată îl ajută și cine nu trebuie. „Eram în drum spre Berna. Șoferul, japonez, era drogat și mergea cu 150 km/h. M-am înfipt cu picioarele în podea şi gâfâiam ca boul iarna în grajd. Omul avea zgardă metalică albastră la gât şi nu înţelegeam nici un cuvânt din ce spunea. Doar că e japonez şi merge la Berna. După două minute şi-a luat o ţigară şi m-a întrebat dacă nu vreau şi eu. Am refuzat, şi-a aprins-o pe a lui şi apoi era să-mi dea foc la nas! Nici nu-și dăduse seama că eu n-am ţigară în gură. Am cerut voie la baie și a oprit la benzinărie. Am intrat și am sunat la poliție. Sigur omora pe cineva. Îmi pare rău pentru el, dar n-aveam de ales. Mi-au mulţumit poliţiştii, tipul nu era sănătos!”.

Anul nou în deșert
„De Crăciun am hotărât să-mi fac un cadou. Eram în Munții Anzi, am urcat până la 4.900 de metri și am făcut o baie termală, mi-am făcut o poză în care se poate observa un grup de lame sălbatice pe fundal. Când am văzut primele lame am fost mai fericit decât un copil, le ador. De la Apenini la Anzi am dat de o căldură înfiorătoare. Am încheiat anul cu circa 65.000 de km parcurși și 42 de țări. Mai mult decât aș fi putut să-mi imaginez! Anul nou l-am petrecut pe traseul Yungas, cunoscut sub numele de «Drumul Morții». E faimos pentru drumul foarte îngust și hăurile de sute de mii de metri în care au căzut o grămadă de autocare. N-am avut parte de zăpadă, dar am compensat cu sare! Cel mai mare deșert de sare din lume, de un alb orbitor. Salar de Uyuni în Bolivia. Zăpadă, sare, tot un drac, alb să fie!”.

Taliban în Afghanistan
„În Afghanistan am făcut autostopul și m-am trezit plimbat de talibani. Arme, tot tacâmul. Îmi spuneau pe drum: «Pe aici nu vorbești engleză, e foarte periculos», am înțeles. Prin anumite locuri mă puneau să-mi acopăr capul cu turbanul unuia dintre ei, îmi spuneau că trebuie să par unul dintre ei, pentru că zonele erau foarte periculoase. N-am mai fost lăsat să ies din Kabul, m-am dus și la centrul pentru refugiați. În timp ce discutam cu cei de acolo, despre situația gravă în care mă aflam, am conștientizat cât de sărit de pe fix sunt. A fost o revelație, bine, dar nu m-am potolit. L-am sunat pe ambasadorul român. I-am explicat că am făcut 500 km autostop pe acolo fără probleme, dar că nu mai sunt lăsat să o fac. A trimis o mașină după mine și am rezolvat totul”.

„Am aflat că nu sunt alergic la albine”
„Am vrut să fac o poză cu un tanc. Am urcat călare pe el și mi s-a rupt filmul. Eram panicat și nu realizam ce se întâmplă, știam doar că trebuie să mă salvez de ceva, pericolul ROIA în jurul meu. Am sărit de pe tanc în cel mai abrupt, dar cel mai accesibil loc. La sol, mi-am dat seama ce se-ntîmplă. Eram asaltat de minimum 30 de albine! Din care apoi minimum 20 m-au înțepat și, în circa un minut, tăvălindu-mă pe jos, am reușit să le omor. Am aflat măcar că nu sunt alergic la albine”.

„Au donat ca să votez”
„Alegerile prezidențiale din România m-au prins în America de Sud. După patru zile la Rio, nu îmi mai permiteam să stau în hostel încă două nopţi pentru a putea vota. Doi cititori mi-au donat. Unul 50 euro, altul 10 euro, doar ca să mai stau acolo, să votez”.

31 de ore
„În Mongolia am întâlnit una dintre cele mai mari provocări. Am stat 31 de ore fără să vină o mașină. După tot acest timp, în sfârșit, a apărut! N-am prea înțeles unde merge, am făcut o poză cu harta unor turiști italieni și le-am arătat că trebuie să ajung cât mai aproape de Ulangom. De la oboseală, nu mai gândeam în parametri normali. M-au lăsat în mijlocul pustietății, când am ajuns acolo făceam pe mine de frică, panică! Autostopul nu e ușor, e un efort fizic incredibil să dai continuu din mână ca un nebun, să faci pe ştergătorul de parbriz pe o ploaie infernală”.

Timo despre...

Sahara: „Nu căldura mi s-a părut principalul obstacol, ci vântul, care scotea indicatoarele din pământ! Bătea atât de tare încât îţi crăpau obrajii”.

Siberia: „M-a luat un preot pe drum. Conducea un Lexus! Înainte să pornim şi-a şters tacticos icoana, apoi a pupat-o pătimaş și n-a scos mașina din 140-170 km/h. În drum spre Mongolia am mers și cu un nebun care îmi arăta cum se fură motorină cu găleata și furtunul. Cele mai fericite zile din viaţa mea au fost 60, în Siberia, fără nici un leu, şi fac pariu că grija voastră e banul”.

Azerbaidjan: „În Azerbaidjan am pus cortul. M-au ochit două potăi și au lătrat toată noaptea. Calm ca tot ardeleanu’, nici nu i-am băgat în seamă. Am pățit și în Siberia la fel, parcă au ceva cu mine”.

Laponia: „Cât timp am visat la ziua polară! Eram în Laponia, era ora 02.30, soarele era sus pe cer. Într-un pustiu inimaginabil m-a luat o doamnă care m-a dus cu mașina aproape 300 km. Nu am văzut nici o mașină tot drumul. Când m-a lăsat, eram conștient că vreo 7 ore nu mă va mai lua nimeni. Nu era frig, dar tăcerea e sinistră câteodată. Acolo mi-am pierdut fularul cu Dinamo. Finlandezii au fost drăguți și mi l-au trimis pe drum, l-am recuperat”.

Brazilia: „Sunt exagerate mult furturile, crimele și violența din Brazilia! Da, acestea sunt mult mai ridicate decât în Europa, dar situația nu e așa cum ne e prezentată de unii. Mai mult, în Rio e plin de poliție! Ba chiar au poliţişti care au lipite în piept steguleţe ale unor țări. Sunt limbile pe care le vorbesc. Unele favele arată mult mai bine decât Irisul (cartier din Cluj)!”.

Kazahstan: „În Semey am fost să văd muzeul Dostoievski, mai exact casa în care a fost deţinut pentru 4 ani. Şi tot în apropiere de Semey e poligonul atomic în care îşi testau sovieticii bombele atomice”.

Timo își povestește aventurile în timp real, pe blog, și vinde țări. Una costă între 10 și 50 de euro și are absolut fiecare moment petrecut de român în țara respectivă. A scris o carte, urmează să o publice și habar n-are ce va face într-un an de acum înainte. „Călătoresc pentru aventură și povești. Sunt dependent de autostop! Mă mut într-o altă dimensiune, gîndesc mai calm, mai frumos, sunt eu însumi. Mă simt ca un om liber”.

Pe lîngă tricolor, ardeleanul mai plimbă ceva prin lume. O rețetă a fericirii. Că viața e simplă, că banul nu e singurul instrument prin care-ți poți dobândi fericirea în scurta existență pe Pământ. Că greșelile și „dansul” necalculat despre care vorbește definesc o persoană și o fac să radieze chiar și sub cele mai cumplite furtuni. Timo nu-i un om extraordinar, nici nu caută un astfel de statut. E un om care face lucruri extraordinare, pentru el, pentru sufletul lui.

Bunătatea, umorul și felul în care-și trăiește viața, mai dau omenirii o șansă în fața lui Dumnezeu.

Cuvinte cheie:   autostop / Timotei Rad / înconjurul lumii
Comentarii