X

Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr

26 Aug 2015 | scris de Aura Clara Marinescu | București
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Anamaria Vîlcu şi un tort / Foto: Simply Happy
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Un desert de vis / Foto: Simply Happy
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Anamaria Vîlcu / Foto: Simply Happy
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Petru, Filip şi Anastasia, ajutoarele Aneimaria / Foto: Simply Happy
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Simply Happy / Tort aniversar
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele
  • Anamaria Vîlcu desenează poveşti pastelate din zahăr
    Foto: Prăjiturele

4,69 rating / 13 voturi
Review Merg.In
Anamaria Vîlcu, 29 de ani, este biochimist, are trei copii şi o mică afacere „dulce dulce”. Face parte din comunitatea mamelor antreprenor şi este una dintre cele mai curajoase, luminoase, vesele şi preocupate mame pe care le-am cunoscut. Veţi citi mai jos povestea.
 
Locuieşte în Bucureşti şi i se pare că oraşul are de oferit dacă ştii unde să cauţi şi ce să alegi. Îşi împarte timpul cu familia, dar ştie când să-şi facă timp şi pentru ea, şi soţul ei. Pentru că cei mici au mai crescut, îşi pot face acum timp şi pentru viaţa socială, pentru prieteni, călătorii. Însă nu a fost uşor de la început. „Am 29 de ani, am terminat Biochimie (în cadrul Facultăţii de Biologie, Universitatea din Bucureşti) şi am un master în Neurobiologie. Sunt căsătorită (tocmai am împlinit 10 ani de căsnicie) şi am trei copii. Îmi place foarte mult să călătoresc şi să citesc. De opt ani şi jumătate sunt mamă full time. Copiii mei sunt Filip (8 ani jumătate), Anastasia (7 ani), Petru (4 ani)”.
 
Ana Maria a avut curaj să devină mamă încă din studenţie. „Pe Filip l-am născut în semestrul al doilea din anul trei de facultate. Având foarte multe laboratoare practice de la care nu puteam lipsi, la şapte zile după ce am născut m-am întors la şcoală. Soţul meu, student şi el (anul I la Master), m-a ajutat foarte mult. Fiind doar noi doi, „norocul” nostru a fost că, atunci când eu aveam cursuri şi laboratoare ziua, el să aibă după-amiaza şi invers”, povesteşte tânăra mamă.

Cursuri de biochimie şi de parenting, în acelaşi timp
Ana Maria a studiat două lucruri deodată: cum să fie biochimist şi cum să fie mamă. Şi le-a făcut bine. „În anul IV mi-am dat licenţa, însărcinată fiind cu Anastasia (aveam aproape opt luni de sarcină). În anii III-IV „cu copii” am fost motivată să învăţ mai mult şi mai bine, drept pentru care am avut bursă de studiu”.
Alt copil, aceleaşi griji şi aceeaşi dăruire. Zilele au devenit din ce în ce mai aglomerate, aşa că nu de puţine ori Anamaria i-a avut lângă ea la cursuri şi pe cei mici. „După o pauză de doi ani, am hotărât să mă înscriu la Master. În primul an de studiu am rămas însărcinată cu Petru. Cât timp mergeam la cursuri, Filip era la grădiniţă, iar pe Anastasia o luam cu mine, uneori reuşea soţul meu să rămână cu ea acasă. Anul II de studiu a fost ceva mai lejer şi datorită faptului că primii doi copii erau înscrişi la grădiniţă. Totuşi, mi s-a întâmplat de câteva ori să îi am pe toţi cu mine la facultate”.

Şi-a dorit patru copii
„Nu pot să spun că mi-a fost uşor. La momentul respectiv am luat lucrurile ca atare. De fapt, nici nu aveam prea mult timp să mă gândesc dacă îmi este uşor sau nu. Întotdeauna mi-am dorit patru copii, aşa că nu a fost o întâmplare că acum avem trei. Nu ştiu dacă o să ajungem şi la al patrulea”, spune amuzată.

Primul chec, fără făină
Acum opt ani, Anamaria nu era fan în ale bucătăriei. Odată cu schimbările din viaţa ei, şi-a dat „licenţa” şi în domeniul culinar. „Când m-am căsătorit, nu aveam nici cea mai mică idee cu ce se „mănâncă” bucătăria, aşa că primul meu chec a fost fără făină pentru că am uitat să-i pun. Am învăţat şi am descoperit că-mi place să gătesc, dar cel mai mult că îmi place să fac prăjituri”, spune ea.

Business-mamă
I-a lăsat şi pe copii să intre în bucătărie. În căutarea de activităţi făcute împreună, au început să se joace decorând muffins şi biscuiţi. Ce a început mai întâi ca o joacă s-a transformat în pasiune, iar acum într-un mic business. Se numeşte „Prăjiturele”. Aşa cum se întâmplă de obicei cu orice afacere la început, a copt, a frământat, a decorat torturi şi a asamblat blaturi pentru prieteni şi pentru cei dragi. Acum a ajuns să livreze dulciurile ei la petreceri şi la evenimente mari corporate.
„Clienţii mei au fost la început prietenii mei, apoi cunoştinţele mele, apoi prietenii prietenilor şi cunoştinţelor, cunoştinţele cunoştinţelor şi tot aşa. Am avut comenzi mari şi foarte mari pentru diferite evenimente sau pentru evenimente corporate. Sunt persoane care comandă periodic de la mine. Cu una dintre cliente am devenit chiar parteneră în afacere şi, mai mult decât atât, bune prietene”.

Tot ce iese din mâna ei sunt mici opere de artă pe care le mănânci din ochi. Atenţie, migală şi dăruire se pare că sunt atributele tinerei. Iar gustul, gustul este pe placul oricui. Orice comandă este discutată mai întâi cu clientul. „Toate decorurile realizate sunt o fuziune între ideile mele şi ideile clienţilor, de aceea foarte rar fac acelaşi model de două ori”.

Ornamentele dulci sunt cele mai variate, de la „orice cu buburuze” la ursuleţi şi cărucioare desenate cu pastă şi glazură de zahăr, de la păsări la un drum de ţară mărginit de un câmp de flori, case mici, curţi cu verdeaţă, pui de găină mici şi pufoşi, avioane, flori, toate făcute cu migală pe un biscuit. Un vis. O poveste.
Anamaria face torturi şi biscuiţi personalizaţi, mărturii dulci. Blaturi pufoase vanilate, mousse de ciocolată cu vişine, mousse de ciocolată cu orez expandat, mousse de mascarpone cu portocale, cam aşa sună reţeta unuia dintre torturile ei. Şi îi place să le decoreze simplu şi pastelat. Când auzi de aşa ceva, parcă îţi vine să laşi totul şi să comanzi, aşa, fără nicio ocazie. Pentru că ţi-e poftă. Găsiţi poze pe blogul ei, dar şi pe pagina ei de Facebook.

Îşi doreşte să dezvolte afacerea. „Momentan colaborez cu o cofetărie care realizează produsele conform standardelor mele de calitate (eu ocupându-mă de partea de decor), dar sper ca la începutul anului viitor să ne extindem”.

Cine o ajută
„De cele mai multe ori, în bucătărie mă ajută Anastasia, fiica mea. Ea ştie cel mai bine unde să caute orice îi cer. Îi place şi deja mi-a spus că atunci când va fi mare vrea să se facă medic veterinar şi, în timpul liber, să facă prăjiturele. Băieţii sunt mai mult cu luptele”. Ca orice mamă care are grijă de alimentaţia copiilor, îi răsfaţă cu dulciuri, dar nu exagerează şi are noroc că nu-i cer des prăjituri.

„Dulciuri fac destul de rar pentru familie, iar zahărul îl folosesc în cantităţi mai mici decât în reţete (la fel procedez şi pentru comenzi). Filip este cel mai pofticios, însă Petru şi Anastasia mănâncă foarte puţin şi din puţinul pe care li-l dau. Deci, dacă aş face dulciuri pentru noi, aş mânca totul aproape singură”. 
Am întrebat-o când mai are timp şi pentru ea cu atâtea preocupări şi griji. „Timp pentru mine, la sfârşitul zilei, dacă mai rămâne după ce fac toate cele de mai sus, plus mâncare, joc şi conectare cu cei mici, curăţenie. Deci, nu prea. În cele mai fericite cazuri reuşesc să mai citesc câteva pagini dintr-o carte (dacă nu adorm cu ea în braţe. În schimb, măcar o dată pe lună, câteva ore, în weekend, ni le dedicăm nouă: mie şi soţului meu. Ieşim în oraş, la film sau luăm masa cu prietenii. Bine, asta se întâmplă cam de un an şi un pic (din opt şi jumătate de când avem copii). Şi ne prinde extrem de bine”.

Chiar dacă mare parte din timp este singură, cu copiii, cel mai de preţ ajutor este cel al soţului ei. „Părinţii noştri stau în alt oraş însă, ocazional, reuşesc să-şi sacrifice un weekend sau câte o zi din concediu pentru a ne ajuta”.
 
O mamă organizată are un program pe care îl fac copiii. „Programul unei zile, hm! În vacanţă este oarecum lejer comparativ cu programul din timpul şcolii. În timpul anului şcolar încerc să profit cât de mult pot de timpul în care cei mari sunt la şcoală (până la prânz), iar apoi de cele 2-3 ore până când vine Petru de la grădiniţă. Atunci lucrez, răspund la e-mail-uri şi mesaje, dau telefoane, îmi organizez comenzile”. Despre viaţa în Bucureşti, cu copii, Anamaria spune că e ok. „Nu ştiu cum este viaţa cu copii în alte oraşe. Bucureştiul oferă mult. Ai de unde alege. Sunt şi destul de multe aspecte negative, dar eliminarea lor ţine foarte mult de noi şi de cât de mult ne dorim o schimbare”. 
 
 
Comentarii