X

Walk&Shoot #5 – Traseul diversității

25 Mar 2017 | scris de Merg În | București
  • Walk&Shoot #5 – Traseul diversității

București Duminica 09 Aprilie 2017 - Duminica 09 Aprilie 2017 5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Workshop de fotografie și explorare urbană

Vino să spargi rutina alături de noi, echipa Walk & Shoot. Vino să petreci o altfel de duminică. Duminica din 9 aprilie 2017. Hai să explorăm diversitatea Bucureștiului, să-l descoperim așa cum numai la Walk & Shoot se poate. Îl vom avea alături de noi pe Bogdan Botofei, care îți va arăta ce înseamnă o ședință foto cu model, cu actori și regie. Vei avea ocazia să faci portrete, fotografie de stradă, fashion și lifestyle. Vei cunoaște artiști și alte personalități culturale, dar, mai ales, vei cunoaște comunități și vei pune fotografia în context. Walk & Shoot înseamnă o experiență fotografică completă. De ce spunem asta? Pentru că, pe tot parcursul traseului, două jurnaliste excepționale – Alina Vîlcan și Diana Marcu – îți vor spune poveștile necunoscute ale locurilor vizitate.

 

Ce presupune workshopul WALK & SHOOT?

- Vei avea la dispoziție un traseu prin București  o experiență pe care numai Walk & Shoot o poate oferi;

- Workshop-ul începe cu o lecție de inițiere în fotografie și se termină cu o sesiune de feedback. Va dura aproximativ 10 ore;

- Pe parcursul traseului vei fi însoțit de un ghid care îți va prezenta povești necunoscute despre locurile fotografiate de tine;

- Circuitul va fi presărat cu momente artistice, special concepute pentru a-ți oferi un alt tip de experiență fotografică;

- Vei avea acces în atelierele artiștilor, în clădiri vechi unele poate chiar locuite, în spații abandonate, în spații revitalizate sau în galerii ascunse;

- Vei interacționa cu membrii comunităților diverse prin care vei trece și vom putea, astfel, pune fotografia în context;

- Vei pleca cu peste 1000 de fotografii.

 

Uite cum a fost la prima ediție. 

______________________________________________________________________________________________________________________________

 

EXPERIENȚA „WALK”


Foto: Ștefan Trăsnea. Ședință foto din workshopul din 13.08.2016.

Ghizii noștri, buni cunoscători ai Bucureștiului și ai poveștilor lui te vor purta prin locuri ascunse, unde vei găsi exterioare pe care sigur nu le-ai privi dacă nu ți le-ar arăta cineva, dar vei găsi și interioare mai puțin sau deloc cunoscute care îți vor satisface pofta de explorare.

Ghizi:

Alina Vîlcan este jurnalist. Își ocupă timpul căutând povești pe care să le spună mai departe. Scrie texte lungi, pentru că îi plac detaliile. În adolescența ei într-un orășel de la malul Dunării obișnuia să spună că visează Bucureștiul așa cum surorile lui Cehov visau Moscova. Azi i se pare ca a învățat Bucureștiul din cărțile citite și din locuințele închiriate pe care le-a tot schimbat de-a lungul anilor. Au mai fost apoi fenomenele urbane despre care a scris, artiștii orașului, spectacolele, muzeele, evenimentele culturale, locurile hip nou deschise. De pe Edgar Quinet, trecând pe la Casa Capșa sau pe vechea Sărindarului, cu tipografiile vremii, vă va spune o poveste în care intră și scriitorii de altădată. E o poveste construită din detalii din care nu contează ce veți învata, ci numai și numai să vă placă.

Diana Marcu. Spune despre sine că este jurnalist, dar înainte de asta om. Și se străduiește în fiecare zi să nu uite asta. Scrie bine, dar rar – ceea ce nu e un merit. Are câteva articole, campanii, întâlniri și interviuri de care e mândră. Pe unele dintre ele le găsiti pe www.dianamarcu.ro. Pe altele, prin locurile unde Diana scrie sau povestește. Pe Povești din inimă, și la Inima Copiilor, ca voluntar. Altfel, îi place să cunoască oameni, pe câțiva dintre ei îi și admiră, de alții se minunează, să bată străzile, să vadă case, locuri și cartiere. „Nu-s ghid de profesie, ci doar bucureștean, un om căruia îi place stencil-ul cu «privește cerul», doar că îl adaptez puțin și privesc spre case și privesc spre oameni. Adesea îmi e de ajuns. Dacă vrei să vezi o parte din Bucureștiul meu, ori din orașul în care amândoi trăim, hai la o plimbare pe niște străzi cu nume frumoase – Dacia, Dumbrava Roșie, Lascăr, Eminescu, Toamnei, Moșilor Vechi, Spătarului, or Silvestru. Și cu clădiri și mai și. Și cu povești”.

Catch-ul nostru? Îți oferim acces în locuri în care acest lucru nu este posibil pentru publicul larg. Vrem să vă arătătm și partea necunoscută a Capitalei noastre.

______________________________________________________________________________________________________________________________

 

EXPERIENȚA „SHOOT”


Foto: Bogdan Botofei. Ședință make-up din workshopul din 13.08.2016. (Roxana Minea - make-up artist
AVON, Celina Faur - model)

- Îți vei îmbunătăți abilitățile de fotograf învățând de la unul dintre cei mai buni fotografi ai momentului – Bogdan Botofei. Lucrările lui pot fi găsite pe site-ul oficial www.bogdanbotofei.com sau pe pagina lui de Facebook.

Walk & Shoot cu Bogdan Botofei presupune:
- 3 ședințe foto cu model;
- O ședință foto cu actori și regie;
- Fotografie de stradă, fashion și lifestyle;
- 2 ședințe foto cu artiști și alte personaje;
- Cel puțin un interior care vă va da pe spate și multe alte cadre atât spontane, cât și cadre atent planificate de noi;

- Vei fi expus unor medii și ipostaze variate pentru a înțelege tehnici diferite de fotografiere.

Workshop-ul îți arată locuri și oameni cu povești, iar tu le vei putea imortaliza sub îndrumarea unui fotograf profesionist.

Bogdan Botofei, fotograf. Cu peste 10 ani de experiență în fotografie, Bogdan a colaborat cu principalele publicații din țară, a realizat sedințe foto pentru corporații mari și multinaționale, cu și pentru oameni de afaceri și politicieni, s-a implicat și a fost parte din proiecte pe cultură și teatru, a călătorit și a realizat ghiduri turistice in imagini (merg.in), a organizat și ținut workshop-uri de fotografie și a fost invitat ca membru în juriul mai multor concursuri de fotografie. A fost fotograf de platou pentru mai multe filme de lung și scurt metraj și și-a dat seama că lumea filmului este o lume specială, s-a regăsit în ea și a realizat că este genul de fabrică în care îi place enorm să lucreze, motiv pentru care a apărut Dash Film (dashfilm.ro - casa de producție). Îi place să dăruiască experiențe complete și celorlalți iubitori ai artei fotografice. Astfel au apărut și Workshop-urile de fotografie și explorare urbană WALK & SHOOT.

______________________________________________________________________________________________________________________________

 

Următorul Workshop de fotografie și explorare urbană WALK&SHOOT va avea loc în data de 9 aprilie 2017.

Prețul unui workshop este de 490 RON.

Înscrierea la Workshop-ul WALK & SHOOT se face completând formularul acesta.

Parteneri: Meșteshukar ButiQ | HAZE Haridressers | AVON | THÄIS & STRÖE

Walk & Shoot este un produs Merg.În care vine în completarea conceptului platformei noastre cu o aplicație practică.

 

Detalii

Zile si ore

București

Dum09 Apr 08:00
Comentarii