X

Casa Zoe Slătineanu

06 Noi 2020 | scris de Merg În
  • Casa Zoe Slătineanu
    foto: Alex Iacob / reptilianul.ro
  • Casa Zoe Slătineanu
    foto: Alex Iacob / reptilianul.ro
  • Casa Zoe Slătineanu
    foto: Alex Iacob / reptilianul.ro
  • Casa Zoe Slătineanu
    foto: Alex Iacob / reptilianul.ro
  • Casa Zoe Slătineanu
    foto: Alex Iacob / reptilianul.ro
  • Casa Zoe Slătineanu
    foto: Alex Iacob / reptilianul.ro

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

În 1890, după finalizarea Ateneului Român, arhitectul francez Albert Galeron a proiectat o casă în stil neoclasic, inserând elemente arhitecturale regăsite în registrul de simboluri ale unui templu masonic. Probabilitatea ca imobilul să fi fost conceput cu destinația de templu este foarte mare. Fațada clădirii, însă, nu prezintă niciun element care să amintească de funcțiunea interioară, acest lucru fiind un fapt curent în masoneriile europene care au preferat să-și conserve discreția.

 

În 1890, după finalizarea Ateneului Român, arhitectul francez Albert Galeron a proiectat o casă în stil neoclasic pe fosta Str. Corabia nr. 2, actuala Str. Georges Clemenceau nr. 6. Este vorba despre Casa Zoe Slătineanu care, după 1977, a fost inclusă în ansamblul de clădiri menite să adăpostească noua „Casă de Modă”, o instituție înființată la dorința lui Nicolae Ceaușescu, care constatase că România nu are o casă de modă reprezentativă, capabilă să concureze cu instituții similare din Occident sau din țările socialiste.

Astăzi, imobilul monument istoric este ușor de reperat, fiind singurul din lanțul de clădiri de pe Str. Clemenceau care poartă deasupra intrării denumirea „Casa de Modă”. La fel de lesne de observat este și faptul că necesită intervenții serioase de restaurare, însă dincolo de fațada monumentală și simetrică stau ascunse detalii cel puțin interesante, regăsite in secțiunea și planurile inițiale semnate de Galeron, care sporesc probabilitatea ca imobilul să fi fost conceput cu destinația de templu masonic

 

Elementele unui Templu Masonic

 

Elementele importante care intră în compoziția unui templu masonic clasic se regăsesc în planimetria sa specifică, centrată în jurul unor simboluri clare pe care ritualurile le poziționează strict în raport cu spațiul interior. În general, accesul în templu se face descentrat față de axa Est-Vest (Orient-Occident) și totdeauna pe la Occident. Se evită de obicei intrarea centrată pe ax, excepție făcând templele de mari dimensiuni, folosite pentru mari loji naționale sau evenimente. Accesul se face, așadar, de obicei dintr-o antecameră ce se cuplează cu o altă mică încăpere numită camera de reflecție, în care sunt pregătiți candidații pentru inițiere.

Proporția planului este și ea importantă atunci când un templu este proiectat de la bun început pentru acest scop. În mod ideal, acest plan ar trebui să respecte proporțiile templulul biblic, Templul lui Solomon. Desigur că aceste proporții sunt mult discutate și există numeroase interpretări, atât în privința planului, cât și în privința secțiunilor. În realitate, masoneria și-a lăsat un mare grad de libertate în această privință. Primele Loji speculative din secolele XVII – XVIII s-au format în spațiile unor hanuri și locuri improvizate. Astfel, s-a obișnuit să se numească Lojă orice spațiu care întrunește anumite elemente constitutive amovibile, care țin doar de ritual.

Așadar, aceste elemente sunt:

  • La intrare, înăuntrul sau în afara templului, se află cele două coloane simbolice, Jachin și Boaz; 
  • La Occident – masa Primului Supraveghetor;
  • La miazăzi – masa celui de-al doilea Supraveghetor;
  • La Orient (înălțat pe minim 3 trepte) – masa Maestrului Venerabil (M.: Ven.:);
  • În dreapta și în stânga M.: Ven.: stau Oratorul și Secretarul, mesele acestora – în funcție de spațiu – putând fi pe podiumul înălțat sau jos în față Orientului;
  • În fața M.: Ven.: se află altarul, de mici dimensiuni, pe care se așează Cartea Sfântă pe care se suprapune compasul și echerul;

 

În centrul templului se află cele 3 lumini poziționate în 3 colțuri ale unui pătrat. Acestea sunt 3 colonete (de obicei, în cele 3 stiluri arhitectonice principale: ionic, doric și corintic), pe care sunt așezate lumânări. Pătratul este subîmpărțit într-un caroiaj de pătrate albe și negre. Pe acesta se așează Tabloul Lojii, adică descrierea grafică simbolică a gradului în care Loja lucrează (ucenic, calfă sau maestru).

 

Din punct de vedere al decorației pereților sunt și aici câteva elemente importante: la Orient trebuie să fie Steaua Înflăcărată și Ochiul lui Dumnezeu, iar la dreapta și la stânga M.:Ven.: simbolurile aștrilor, luna și soarele. Plafonul Lojii are în general pictată simbolic o boltă înstelată pe fond albastru. Desigur, sunt mult mai multe detalii și elemente simbolice care pot apărea în funcție de grad și de rit, dar în principiu acestea sunt cele fără de care o Lojă nu poate funcționa în mod regular.

 

Planurile și secțiunea Casei Zoe Slătineanu

 

Revenind la planurile originale ale Casei Zoe Slătineanu, se pot regăsi câteva dintre elementele constitutive ale unui templu:

  • Intrarea ascendentă pe o scară cu 9 trepte străjuită de doi sfincși care reprezintă cele 9 trepte specifice riturilor de perfecție Memphis, York sau Scoțian;
  • Coloanele centrale care par a avea capiteluri corintice sau o decorație de tip egiptean;
  • Accesul în încăperea principală sau templul ușor dezaxat față de Orient;
  • Pătratul cu caroiajul specific din centrul încăperii, reprezentat în planul parterului;
  • Definirea clară a spațiului Orientului prin absidă boltită centrală.

 

Desigur că din planuri și din secțiune se pot specula o serie de alte elemente cum ar fi posibilitatea ca suprafața luminătorului să fi fost pictată, astfel încât să reprezinte bolta înstelată, galeria și accesul în supantă cu o perspectivă controlată și directă asupra Orientului, existența la parter a camerei obscure (camera de reflecție) în imediata apropiere a „sălii pașilor pierduți” (antecamera sau holul central) ș.a.m.d.

Concluzia care se desprinde din toate cele de mai sus este aceea că probabilitatea ca imobilul să fi fost conceput cu destinația de templu este foarte mare. Fațada clădirii nu prezintă niciun element care să amintească de funcțiunea interioară, acest lucru fiind un fapt curent în masoneriile europene care au preferat să-și conserve discreția.

Spre deosebire de planurile din 1890, interiorul se prezintă cu mici modificări sau renunțări ale propunerilor inițiale. La intrare nu există sfincși, iar cele două coloane din antecameră lipsesc. Scara circulară din sala principală se află doar în schițe, iar pe peretele opus ferestrei se află doar o oglindă mare, fără detaliile desenate de Galeron. Cât despre tabla de șah de pe podea, este greu să mă pronunț, întrucât totul este acoperit cu o mochetă. Tind să cred că planurile au fost respectate, iar templul a fost folosit cel puțin până la jumătatea secolului al XX-lea, când aversiunea regimului comunist față de masoneria română a forțat eliminarea multor elemente arhitecturale identitare regăsite în registrul de simboluri ale unui templu masonic.

 

Comentarii