La sfârșitul anilor 1940, Ferentariul a trăit o frumoasă povestea de iubire arhitecturală cu funcționalismul. Tributare acestui stil, blocurile roșii, denumite astfel în 1950 din pricina polistirenului folosit de autorități pentru a le renova la 70 de ani distanță, anunțau primele semne ale regândirii locuirii în noul proiect comunist. Sătui de parcelările nesfârșite ale interbelicului și de ineficiența acestora în adăpostirea clasei muncitoare, arhitecții și urbaniștii postebelici au biciuit fără milă conceptele învechite, și, pe un teren preluat mai mult sau mai puțin legal de la Ministerul de Finanțe, au pus în practică primele concepte despre locuirea comunistă.
Creație a unei echipe de arhitecți care poate fi ușor găsită cărțile precum cea a Irinei Tulbure (Arhitectura și urbanism în România anilor 1944-1960: constrângere și experiment) sau a arhitectului Alexandru Panaitescu (De la Casa Scanteii la Casa Poporului. Patru decenii de arhitectura in Bucuresti 1945-1989), blocurile din Ferentari sunt foarte asemănătoare cu cele din piața Rahova și rude de la distanță și ceva mai sărace ale celor proiectate de arh. Udroiu în parcelarea Vatra Luminosă, mai precis pe bulevardul Maior Coravu. Dacă în Coravu, acestea au fost distribuite muncitorilor de la 23 August, după ce sindicatul muncitorilor comuniști a preluat puterea după război, Ferentariul și-a selectat atent clientela din rândurile stahanoviștilor de la Vulcan, Steaua și de la alte fabrici din apropiere.
Destinați să locuiască în case din chirpici la începutul secolului, muncitorii care s-au mutat în aceste blocuri au cunoscut cu această ocazie bunăstarea comunistă. Ansamblul de 20 de blocuri avea în față croitorie, măcelărie, iar unii dintre cei mai vechi locuitori pot jura cu mâna pe steagul de defilare că magazinele de la parter era întotdeauna pline. Încolonați de 1 Mai și de 23 August spre secțiile de votare, proaspeții proprietari-chiriași de stat se bucurau după defilare de umbra copacilor plantanți cu grijă între blocuri, de bazinul de înot din centru sau de sală de cinematograf. Nimeni nu auzea în acea perioadă de certuri și jafuri, iar prima dată când doamna IP și-a încuiat ușa de la apartament a fost la Revoluție. Tot atunci și le-au și achiziționat de la ICRAL la prețuri modice, stârnind gelozia actualelor clase muncitoare, care așteaptă în zadar câte un ANL la preț bun. Printre muncitorii proaspăt se numără și Aristide Economu, strungar la uzinele Vulcan, care părăsea vechiul său bordeiul din strada Petre Tătaru, nr. 7 în favoarea noilor blocuri. Mutat în 1949 împreună cu soția și cei 5 copii în apartamentul cu 4 camere din Ferentari, tânărul strungar apare în fotografiile din Universul în jurul mesei într-o ipostază care ar face invidios orice muncitor capitalist din tristul Albion.
Presa comunistă consemna nou proiect radiind de fericire: clădirile mari și impunătoare din Ferentari sunt mândria cetățenilor din cartier […] Din 1949 și până acum în blocurile acestea noi din Ferentari s-au mutat aproape 800 de familii de stahanoviști și muncitori fruntași din fabricile și uzinele Capitalei. De jur împrejurul blocurilor, mâini harnice de gospodari au sădit flori de toate culorile. […] Duminică, locatarii blocurilor muncitorești din Ferentari au trăit momente sărăbătorești. Pentru a răspunde dragostei și grijii cu care partidul și guvernul se ocupă de condițiile lor de trai, o parte din familiile de muncitori din aceste blocuri au hotărât să ia în păstrare socialistă imobilele pe care le locuiesc.[…] Colectivele a două comitete de blocuri s-au chemat la întrecere pentru păstrarea și îngrijirea exemplară a locuințelor ce le-au fost încredințate.
Un fost agent de securitate, locuitor al blocurilor încă din anii 1950, este ghidul nostru în acest mic cartier. Poveștile despre executarea burjoilor din perioadă și de actele justițiare ale lui Alimănășteanu au reprezentat una dintre pietrele fundamentale așezate la temelia blocurilor. Desigur, beneficiarii nu cunoșteau aceste aspecte, însă printre aceștia proporiția membrilor de partid și din administrația de stat era generoasă. Chiar și agentul de securitate, într-un exces de sinceritate își prezintă pe larg viața petrecută aproape în exclusivitate într-o o fabrică de mobilă de export, de unde s-a pensionat prin anii 80 și de unde a rămas cu sumele importante de valută. Însă grosul muncitorul era dat de stahanoviștii aleși pe sprânceană de la fabricile din zonă, folosiți de multe ori propagandistic de noul regim pentru a exprima creșterea standardului de viață postbelic.
Complementare istorisirilor fostului agent de securitate, foștii muncitori stahanoviști se concentrează mai mult asupra cuvintelor de laudă la adresa spațiului gândit de arhitecții și politicienii postbelici. Treptat, toate familiile și-au cumpărat mașini de spălat, frigidere și aragazuri, iar, în comparație cu tipul de viață din capitalism, se declarau mai mult decât fericiți. Centrala termică, ridicată odată cu construirea blocurilor își vedea nestingherită de încălzirea locuințelor, tramvaiele circulau des și îi lăsau pe locuitori la scara blocului, iar standardul de viață creștea.
Unii ar spune că regimul a proiectat blocuri pentru a disciplina clasa muncitoare și pentru a o ține sub supraveghere. Unii interbelici chiar ar fi de acord, scrutând viitorul îngrijorați de ceea ce se întîmpla în Uniunea Sovietică. Alți critici ar spune că pe suprafața pe care au construit, nu se făceau nici jumate din numărul apartamentelor și că, la ce criză de locuințe era în anii 1950, să le pupe mâna comuniștilor. Un lucru e cert, Nicu Ceaușescu avea dreptate: nici până acum nu au apucat capitaliștii să placheze cu polistiren cât a construit regimul în Ferentari. În prezent, blocurile roșii par a aștepta cu nerăbdare o intervenție pentru a se șterge de pe lista imobilelor expertizate, încadrate într-o anumită categorie de risc seismic, dar și vizita curioșilor care vor să stea la discuții cu vechii muncitori stahvanoviști ai Bucureștiului.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
