X

Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti

15 Iul 2015 | scris de Diana Marcu
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / Vasile Breslaşu în faţa unei noi provocări
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / Fiecare geantă îşi are clientul
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / Recuzită pentru filmul Aferim
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / Genţi pentru motociclişti
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / Vasile în atelier
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / O incintă devenită geantă
  • Povestea lui Vasile Breslaşu, omul care a încălţat jumătate din Bucureşti
    Foto: arhiva personală Facebook / Tricoul care rezistă vremurilor

5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In
“Probabil, în mod normal, aș fi fost ziarist şi mâncător de rahat, dar am avut noroc”, spune râzând Romi Vasilache, în timp ce găurește cu o unealtă mică, cât o seringă decapitată, o bucată din piele. Dă găuri mărunte, fără grabă, cu preduceaua niponă, pe care și-o fixează între degete cu un elastic circular. Din acela de păr. Ridică bucata de piele, o întinde cu o lamă de os și o fixează imaginar pe capacul unei viitoare genți.

Dacă e să respectăm adevărul istoric, pentru că Romi Vasilache – cunoscut de prieteni și pe Facebook drept Vasile Breslașu - este o persoană atentă la astfel de detalii, geanta nu e o geantă încă, ci „o incintă care poate fi făcută în multe feluri”. Asta la care lucrează acum, de exemplu, e dintr-o piele scufundată în cognac, cel puțin la nivel cromatic, și va fi locuită de câteva partituri. „E geanta unui oboist”, povestește breslașul. Și pentru că hârtiile cu note se vor învecina adesea și cu un laptop, „incinta” a mai primit și „un plic din piele la interior”, un compartiment special pentru gadget. „La sfârșitul zilei îmi place să văd că am un obiect gata”, spune în timp ce mâinile lui sucesc viitoarea cutie din piele ce va purta și catarame, și fâșii lungi din piele între ele și mâner.

Norocul unui artizan
Vasile spune despre sine că a avut noroc. După școală e geolog, după limbă și spirit, e anti-sistem. Are minte liberă și câțiva prieteni. Reguli clare și păreri politice. Ar desfința publicitatea și probabil și bancherii, nu judecă oameni și nu-i plac epigonii. Râde cu poftă și nu se plânge – de bani, de clienți, ori de viață. Face sandale din '88, din studenție, de pe vremea lui Ceaşcă, fiind printre puţinii, dacă nu chiar singurul, care se ocupa cu aşa ceva. A încălţat mulţi oameni de-a lungul vremii, încalâă şi azi.
Nu vrea să spună câte perechi de sandale din şnururi de piele a lucrat manual. Obiectele lui rezistă şi dau dependenţă, mai zice. O singură cifră avansează cu greu. "Dau peste 500 de găuri pe zi. Asta înseamnă, în toţi anii ăştia, peste opt milioane de găuri date. Pe orice." De genţi s-a luat din '92. “La început pentru bani, apoi din plăcere”.

A lucrat în camere închiriate, pe la prieteni, iar de trei ani e de găsit într-un spațiu din Fabrica, pe 11 Iunie. "Nouăsprezece metri pătrați fix, amărâți", măsoară dn privire locul Vasile. „Dar destul de înalt, 3,75, că ne-a permis să ne extindem pe verticală. Ne-am verticalizat, cum se spune”, povestește omul.

Spațiul pe care îl umple zi de zi de la 8 dimineața la șase, mai puțin doar în week-end, îl împarte cu fiul său, Pavel, care îl și ajută. „Nu e ca și cum aș sta la muncă”. Îi place locul acesta? „E un loc realmente neutru. E atât de bun ca oamenii care îmi trec pragul”, răspunde Breslașu. „Nu sunt legat de locuri, ci de oameni. Cu ei interacționez. Iar omuleții nu-s puțini și vin trimiși din gură-n gură. Oamenii vin când știu deja ce fac. Din zece, unu mă găsește pe blog, restul mă știu din auzite”, explică filosofia după care-i funcționează business-ul. "Nu vreau pe toată lumea de client".

Vasile nu-i un tip comod și nu îi plac etichetele. Nu crede în maestre, și nici meștere, preferă să-şi spună simplu artizan. Sau designer. Nu lucrează după modele desenate de alții și își temperează clienții care vor să cumpere genți sau obiecte făcute de el compulsiv. "Îi trimit și la alții", spune, în timp ce taie cu lama unui cuțit un milimetru din pielea aflată pe o latură a "incintei" în surplus.
"Tot ce e de mână, hand-made, e de familie", explică Vasile munca în tandem cu Pavel. "Nicăieri în lume, la artizani, nu-i altfel. Nimeni nu are angajați. Înveți pe cineva și pleacă. Altfel nu se poate".

Asta nu înseamnă că Vasile nu a avut ucenici, dar odată cu ei și experiențe umane "nasoale". Un cuvânt blând. "Din când în când le mai trag câte o palmă virtual, pe Facebook, iar cine nu știe despre ce e vorba crede că scriu câte una despre politicieni". Pentru că Vasile Breslașu are opinii. Despre aproape orice are legătură cu viața noastră de zi cu zi. "Mi-e ciudă când cineva mă copiază. Am muncit mult ca să-mi trag concluziile. Când ești autodidact calci în toți căcații. Din '92 fac genți. Știi în câți am călcat? Știu vreo două sute de modalități de a greși".

Gențile lui Vasile
"S-a păcălit creierul. Eu toate gențile mi le fac mie și apoi le vând. Am făcut o grămadă de genți pe care nu le-am dat pentru că nu mi-au plăcut mie. Sau, dacă cineva și le-a dorit, le-am vândut la prețul materialului. De unele dintre ele nu m-am atins de șapte ani. Sunt în cutiile alea", arată Vasile ridicându-și ochelarii lui rotunzi de John Lennon spre rafturile care se apropie de plafonul aflat la 3,75 metri deasupra podelei. "Omuleții aia mi-au plătit mie școala".

Vasile nu este atoateștiutor. Și nici atoatefăcător. Nu face pantofi, şi nici haine. Altfel face teci de cuțite, huse de mobil,de laptop, curele, portofele, plicuri, genți, rucsaci, sandale, coburi, veste de motor și măști, cele din urmă fiind specialitatea lui Pavel.

Are modele care îl obsedează? "Greu de zis. Mă gândesc la vreo șase genți, le am în minte, dar se fac cu tehnici pe care încă nu le-am încercat. Am ajuns să visez muncă".

Când vine vorba de genți, recunoaște că îi este greu să accepte sugestii. Motocicliștii, clienții lui, "veneau cu căciula în mână. Știau că le fac ceva dacă am chef sau nu. Au dreptul să-și aleagă materialul și dacă vor genți mari sau mici. Apoi vin la probe", descrie în două fraze procedura de lucru Vasile.

Reguli nu au doar motocicliștii, ci și restul clienților. Trei la număr, înșirate rapid: "Fără aconto. Ai dreptul să refuzi produsul. E ceva ce nu-ți place, Vasile reface".

Cu toate astea, geanta, această "incintă aflată în permanentă transformare", nu stă în atelierul din Fabrica pe un piedestal. Ci prinsă de cuie pe pereți, ori agățată de grindă. "Cui îi place să o ia", spune artizanul. "Multă vreme nu mi-am semnat gențile. Am crezut că e suficient să le fac bine. În asta constă rebrenduirea mea. O gentă năstrușnică are clientul ei. Oamenii nu cumpără năstrușnicii, dar cel mai amuzant e să faci din când în când astfel de lucruri".

Are vreo geantă favorită, care să-i fi mers direct la suflet ori să nu fi vrut cu nici un preț să-o lase să plece din atelier? N-ai să vezi. "Cel mai mult îmi place geanta care urmează", zice.

Cum a ajuns Romi Vasilache Vasile Breslașu? "Îmi place Vasile și am vrut să am un sfânt patron, iar Breslașu l-am ales ca să arăt că aparțin unei bresle". Și așa s-a născut un personaj.
 
Comentarii