X

Mămicile din Capitală, adunarea: pe Pajiștea Jurilovca, la Muzeul Satului

30 Iul 2015 | scris de Merg În
  • Mămicile din Capitală, adunarea: pe Pajiștea Jurilovca, la Muzeul Satului
    Cristina Nichitus Roncea
  • Mămicile din Capitală, adunarea: pe Pajiștea Jurilovca, la Muzeul Satului
    Cristina Nichitus Roncea / Un gest firesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Sambata 01 August 2015 - Vineri 07 August 2015 5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In
O săptămână pe an, lumea întreagă celebrează gestul firesc al hrănirii la sân a nou-născutului, pentru a promova, proteja și susține alăptarea la nivel global, inclusiv în România, unde Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare dă adunarea româncelor la un eveniment de alăptare sincron.
 
În prima zi a Săptămânii Alăptarii, care se desfășoară între 1 și 7 august, mamele sunt așteptate, în straie populare, pe o pajiște de la Muzeul Satului, la ceea ce se numește „Marea Atașare București 2015”. Tinerele mămici se vor alătura, astfel, zecilor de mii de mame și bebeluși care participă la Marea Atașare Globală.

Evenimentul-premieră va avea loc sâmbătă, 1 august, începând cu ora 10.00, la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti" din Capitală, pe Pajiştea Jurilovca.

„Este nevoie de promovarea hrănirii naturale a copiilor în toată lumea, dar mai ales în România, unde rata alăptării exclusive la șase luni era de doar 12,6% în 2011, în condițiile în care 98% dintre femei pot să alăpteze dacă au informaţii corecte, susţinerea familiei și a cadrelor medicale și dacă apelează la un consultant în lactație certificat IBCLC pentru a preveni sau a depăși momentele dificile din timpul alăptării. Din păcate, această rată scăzută a alăptării în România este direct corelată cu rata foarte mare a mortalității infantile”, declară organizatorul evenimentului, Mara Popescu, consultant în Alăptare Certificat, membră a Academiei mamelor și a Asociației de Pediatrie și Consultață în Alăptare.

În cadrul Săptămânii Alăptării din acest an, Asociația de Pediatrie și Consultanță în Alăptare, împreună cu fotografa Cristina Nichituș Roncea, organizează o expoziție de imagini care evidențiază firescul și frumusețea hrănirii naturale a copiilor. „Prin acest demers inedit, realizat în parteneriat cu Muzeul Naţional al Satului „Dimitri Gusti" şi „IA Sibiu", ne dorim împletirea ideii de tradiţie şi sănătate, aşa cum am învăţat de la mamele şi bunicile noastre şi aşa cum trebuie să transmitem şi noi mai departe", afirmă Cristina Nichituş Roncea.Tablourile, afișele și calendarele din campania „Alăptarea e Iubire” conțin fotografiile a zeci de mame și bebeluși alăptați din România.

Expoziția va avea loc sâmbătă, 1 august, cu vernisajul la ora 10.00, împreună cu evenimentul „Marea Ataşare Bucureşti 2015”,la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", iar între 2 şi 9 august, fotografiile pot fi admirate la Caffé D'arthé (str. Popa Nan nr. 7).

Săptămâna Alăptării continuă duminică, de la ora 11,00, cu întâlnirea „Alăptarea, o poveste frumoasă”, organizată la Caffé D'arthé. Organizatoarele, dr. Roxana Hristianovici și dr. Iulia Cristiana Balint-Boia, medici pediatri, consultanți în alăptare, membre ale Academiei Mamelor și ale Asociației de Pediatrie și Consultanță în Alăptare, vor vorbi despre importanța alăptării după vârsta de un an și despre continuarea hrănirii naturale după întoarcerea la muncă a mamei, iar la final, participanții vor putea lua parte la o tombolă.
Sincronizarea pentru „Marea Ataşare 2015” va avea loc şi la Târgu-Jiu, unde, de asemenea, va fi marcată săptămâna promovării alăptării. Astfel, sâmbătă, 1 august, de la ora ora 10.00, dr. Roxana Hristianovici le așteaptă pe mămici, dar și pe bunici, soți și copii la o întâlnire relaxantă pentru a demonta cât mai multe mituri despre hrănirea naturală a copiilor. Întâlnirea „Milk and Coffee: mituri şi adevăruri despre alăptare” va avea loc la Cafeneaua Carpe Diem Café.

Programul complet al evenimentelor din Săptămâna Alăptării, aici. Fotografii din campania „Alăptarea e Iubire" vor putea fi găsite pe www.photo-graphy.ro


Detalii
 
Zile si ore

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”

Sam01 Aug 10:00
Dum02 Aug 10:00
Lun03 Aug 10:00
Mar04 Aug 10:00
Mie05 Aug 10:00
Joi06 Aug 10:00
Vin07 Aug 10:00
Comentarii