Cum promovăm produsele culturale prin educație?
Al patrulea episod al Întâlnirilor Culturale CALEIDO pune cultura față în față cu educația și îi aduce la Conceptual Lab pe Raluca Iacob – președintele Asociației MetruCub-resurse pentru cultură, Cosmina Dragomir – învățătoare și profesoară de arte plastice, Mihaela Michailov – dramaturg (Centrul de Teatru Educațional Replika). Miruna Vlada, scriitoare și facilitator cultural al Asociației Identitate Culturală Contemporană (AICC), va modera evenimentul.
Cei trei invitați se vor întâlni joi, 14 aprilie 2016, la ora 18.30 la Conceptual Lab pentru a discuta despre intersecția dintre cultură și educație. Vom afla cum se poate promova un produs cultural în mediul educațional românesc, precum și care sunt avantajele și dezavantajele acestei acțiuni.
Raluca Iacob, absolventă a Universității Central Europeană din Budapesta, specializată în politici culturale și facilitare, are un rol nodal în proiectele în care se implică, fiind manager cultural, consultant pentru atragerea de fonduri nerambursabile, evaluator de cereri de finanțare, cercetător sau facilitator cultural. Printre cele mai recente proiecte coordonate de Raluca Iacob la Asociația MetruCub-resurse pentru cultură este „Susține cultura în educație”.
Cosmina Dragomir este profesoară de arte plastice de douăzeci de ani, doctorand la Universitatea de Artă din București și artistă profesionistă implicându-se în activități de cercetare în domeniul educației estetice și al pedagogiei de artă.
Mihaela Michailov – dramaturg dedicat zonei de teatru social și educațional – face parte parte din echipa Centrului de Teatru Educațional Replika. Printre cele mai cunoscute spectacole scrise de ea sunt „Amintiri din epoca de școală”, „Familia Offline” sau „Profu' de religie”.
Întâlnirile Culturale CALEIDO fac parte din seria de evenimente ce au loc ca urmare a Festivalului de Teatru multietnic Caleido. Scopul lor este a facilita schimbul de cunoștințe între participanți. CALEIDO este o platformă culturală ce servește sociețății ca mijloc de dialogare între minoritățile culturale și etnice din România.
Conceptual Lab este un proiect al AICC și găzduiește regulat evenimente cu tematici variate, în care invitații explorează, într-un cadru relaxat, universul cultural al lumii contemporane, în toată complexitatea și diversitatea sa.
Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Rezervarea locurilor se poate face aici.