X

Hai la film documentar | La Culese din Balcani

06 Iul 2021 | scris de Merg În
  • Hai la film documentar | La Culese din Balcani
    foto: facebook

Rezidența BRD Scena9 Vineri 09 Iulie 2021 - Duminica 11 Iulie 2021 5,00 rating / 1 voturi
Review Merg.In

Începând cu ediția 5, Festivalul de film documentar antropologic Culese din Balcani este dedicat memoriei antropologului Vintilă Mihăilescu și va avea loc în weekend-ul 9-11 iulie 2021 într-un format de buzunar, cu locuri și filme puține, dar bune.

Festivalul de film documentar antropologic Culese din Balcani vă așteaptă cu o porție de documentare românești umblate prin festivaluri în ultimii 2 ani, cu filme proaspăt nominalizate și premiate la GOPO și cu producții foarte locale by ISCOADA, Tradiții creative, Batem fierul la conac/Asociația Maria și masterul de Studii Vizuale și Societate SNSPA, pe lângă discuțiile interesante despre antropologie, tradiții creative, film documentar de familie și Balcani, toate pe sufletul profesorului Vintilă Mihăilescu.

Evenimentul va avea loc între 9 și 11 iulie, la Rezidența BRD Scena9 din strada I.L Caragiale 32. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile (40 în total pe fiecare proiecție/eveniment din curte și 5 pentru fiecare proiecție din interior).

PROGRAM CULESE DIN BALCANI 5 | 9-11 iulie 2021 | Rezidența BRD Scena9

ZIUA 1 - VINERI, 9 IULIE
- în interior
*De la 18.00, 19.00, 20.00 si 21.00 - CALUP - Filme documentare studențești marca Studii vizuale și Antropologie SNSPA
- în curte
*19.00: La taifas despre Vintilă – Moderator Bogdan Iancu – SNSPA + scurtmetraje documentare by Tradiții creative (un proiect gândit de Vintilă Mihăilescu)
1. La taifas despre Vintilă – Moderator Bogdan Iancu – SNSPA
Vintilă a lăsat în urmă o serie de proiecte și șantiere (instituționale, de cercetare, sau editoriale) deschise, despre care vom discuta impreună cu cei care i-au fost colaboratori.
2. Scurtmetraje documentare by Tradiții creative (un proiect gândit de Vintilă Mihăilescu)
Argumentul video Tradiții Creative este un demers de documentare a modalităților prin care patrimoniul cultural poate fi pus cu succes în folosul dezvoltării durabile, din punct de vedere economic, turistic, social, cultural și identitar. Seria de filme contextualizează puterea recuperării, actualizării și valorificării tradițiilor, dar și calitatea acestora de a reprezenta resurse creative pentru activități economice sustenabile, profitabile și generatoare de locuri de muncă.

- în curte
*21.00: Film documentar Materie şi gest, regie: Diana Iabraşu, producție: Asociaţia Maria/ Batem fierul la conac
Documentarul s-a născut organic, în urma unui workshop internaţional de dulgherie tradiţională, desfăşurat la conacul Carp, în cadrul programului cultural "Batem fierul la conac!"

ZIUA 2 - SÂMBĂTĂ, 10 IULIE
- în interior
*18.00, 19.15, 20.00, 21.15 - * Film documentar "Materie şi gest", regie: Diana Iabraşu, producție: Asociaţia Maria/ Batem fierul la conac
Documentarul s-a născut organic, în urma unui workshop internaţional de dulgherie tradiţională, desfăşurat la conacul Carp, în cadrul programului cultural "Batem fierul la conac!"

- în curte
*19.00 – 20.00: Dezbatere: Paradoxul Balcanilor - De la 'frăție și unitate' la naționalism și disoluție
Invitați: Paul Gabriel Sandu, cercetător (Facultatea de Filosofie, Universitatea București), Dragoș Ioniță, cercetător în științe politice (Centrul de Studii Europene SNSPA), Doris Manu, cercetătoare specializată pe Balcani (alumna College of Europe), moderatoare: Miruna Butnaru Troncotă (SNSPA).
Vintilă Mihăilescu spunea într-un interviu din 2018 la Scena9 că “a fi naționalist în Balcani înseamnă să-ți pui steagul propriu pe brânza tuturor”. Inspirați de această definiție provocatoare, se dorește o discuție despre contrastele acestei regiuni fascinante, mai ales prin prisma istoriei încărcate de conflicte și turbulențe. Etimologic, ’Bal-kan’ în limba turcă e alăturarea între ‘sânge’ și ‘miere’, o metaforă deși foarte facilă dar care ilustrează fidel paradoxurile regiunii din Sud Estul Europei - un mix etnic, cultural și religios care în anii ’90 a găzduit cel mai recent genocid din istoria Europei. La 26 iunie 1991 a început războiul care a distrus Iugoslavia.

- în curte
*20.30 – 22.30 : CALUP scurtmetraje documentare nominalizate la GOPO 2021 + lungmetraj Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată, regia Claudiu Mitcu:
1. Cerbul a trecut prin fața mea, regia: Vlad Petri, 2020 (câștigător 2021, cel mai bun scurtmetraj de film documentar GOPO)
2. Totul pentru Riana, regia Mihai Dragolea, scurtmetraj, 2020 (nominalizat GOPO)
3. Venim pe rând și mergem pe sărite, regia Mihnea Toma, scurtmetraj, 2020 (nominalizat GOPO)
4. Toate râurile se varsă în mare și marea nu se umple niciodată, regia Claudiu Mitcu, producător We are basca, lungmetraj, 2020
Un studiu antropologic al unei unei mici comunităţi din Sfântu Gheorghe, unde cântecele interpretate de corul local sunt o tradiţie de seamă. 
TRAILER - https://youtu.be/f162OqufBuY

ZIUA 3 - DUMINICĂ, 11 IULIE
- în interior
*18.00, 20.00, 21.00: calup scurtmetraje documentare câștigătoare GOPO 2020 + 2021:
1. El iubește ochii mei, regia: Enxhi Rista (câștigător Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj de film documentar – 2020)
2. Cerbul a trecut prin fața mea, regia: Vlad Petri (câștigător Premiul Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj de film documentar – 2021)

- în curte
*19.00 – 20.00: Laborator antropologic: Provocările filmului documentar de familie
Prietenii de la ISCOADA vă invită la o dezbatere despre filmul documentar care explorează relațiile de familie. Se va vorbi despre provocările pe care un astfel de demers cinematografic le lansează: de la dileme etice la abordări regizorale și lucrul cu materiale de arhivă. Moderat de antropologul Bogdan Iancu, dialogul îi va avea invitați pe Ileana Gabriela Szasz, video-documentaristă și cercetătoare în antropologie vizuală, și pe Vlad Petri, regizor de film documentar și producător, recent premiat la Gala Gopo pentru cel mai bun scurtmetraj.

- în curte
*20.30 – 22.30: Calup filme antropologice (scurtmetraje) by ISCOADA + lungmetraj (film documentar): Profu’, regie: Alex Brendea
1. Filme antropologice (scurtmetraje) by ISCOADA realizate de Laura Maria Ilie (Rica Dragan si casetele, Billie Rose, Sabina si sforile & Stefan Fenyo)
2. PROFU’, 2020 (lungmetraj), regie: Alex Brendea, producție Luna Film, fiind distribuit în România de Transilvania Film. Filmul spune povestea lui Dorin Ioniță, un profesor de matematică din Bistrița care iese din sistemul de învăţământ convenţional şi îşi deschide o clasă de meditații în propriul apartament, dotată cu scaune, bănci și chiar o tablă. Cel mai mare vis al său este să aibă o școală care nu se pliază pe sistemul tradițional de educație, un loc eliberat de tirania metodelor convenționale de predare. De-a lungul unui an școlar, îi urmărim efortul de a retrezi în elevi dragostea pentru învăţătură, oferindu-le nu doar lecții de matematică, cât lecții de viață.
TRAILER : https://youtu.be/nA44FvqU-y4

Detalii
 
Zile si ore

Rezidența BRD Scena9

Vin09 Iul 18:00
Sam10 Iul 18:00
Dum11 Iul 18:00
Comentarii