X

Londophone

08 Sep 2015 | scris de Cătălina Bălan
  • Londophone
    foto arhiva Londophone
  • Londophone
    foto Andrei Tinu
  • Londophone
    foto arhiva Londophone
  • Londophone
    foto Andra Aron
  • Londophone
    foto Andrei Tinu

5,00 rating / 2 voturi
Review Merg.In
Un pub bucureștean în stil britanic
Bucureștenii nu duc lipsă de locuri în care să-și petreacă timpul liber. Ba chiar s-ar putea spune că au de unde alege, de la banalizatul deja Centru Vechi până la restaurantele elitiste și noile terase la înălțime, de unde se vede orașul ca în filme, panoramic.  În general, bucureștenii au câteva locuri preferate unde ies cu prietenii sau cu familia, trei, patru, cinci terase sau restaurante la care revin ori de câte ori au timp. În centru, pe strada Ioan Zalomit, aproape de parcul Cișmigiu, de berăria Gambrinus și de bulevardul Regina Elisabeta, găsim pubul Londophone, un loc mic și atrăgător care, în cinci ani de când există, și-a câștigat pe bună dreptate prestigiul printre scriitori, muzicieni, basarabeni, liceeni, studenți și nu numai.

Un basarabean la București
Vlad Bolocan este proprietarul pubului Londophone. Basarabean stabilit la București, pasionat de muzică și de literatură, Vlad Bolocan a început această afacere în 2010 și a reușit să facă dintr-un pub unul dintre cele mai cunoscute și mai îndrăgite locuri de întâlnire pentru Bucureșteni. Atunci când intri în Londophone, îți dai seama imediat că te afli într-un pub aranjat cu pasiune, în care fiecare detaliu decorativ a fost gândit cu drag și în care fiecare colțișor e amenajat astfel încât vizitatorii să se simtă cât mai confortabil. Pe pereți o să vezi afișe cu Beatles, sticle de bere din jurul lumii, o să găsești chiar și câteva rafturi de cărți. Locul e împărțit în trei zone, lângă bar poți să stai la niște mese înalte, cocoțat pe niște scaune la fel de înalte, mai e zona canapelelor moi pentru oameni comozi și sala concertelor, în care, dacă nu se cânta, poți să bei liniștit bere, cafea sau vin la o masă, atent supravegheat de cei patru beatleși de pe perete. Vara se poate ieși pe terasă. În orice caz, indiferent de anotimp, în Londophone e mereu multă lume.
 
Londophone susține arta contemporană
De-a lungul timpului, în Londophone s-au ținut concerte de rock, punk, jazz, muzică experimentală, grupuri de discuții, cenacluri literare, lansări de carte, festivaluri de poezie, expoziții de fotografie și de pictură și nu numai. Dacă ești artist, ai o idee interesantă și ai vrea să o pui în aplicare la Londophone, Vlad Bolocan este deschis pentru propuneri. De altfel, pe site-ul oficial al pub-ului există o rubrică specială pentru artiști, unde se pot propune proiecte pentru colaborare.
 

Site oficial http://www.londophone.ro/ 
 

Comentarii