Parcul Central
Unul dintre cele mai vechi şi mai mari parcuri din oraş
Actualul Parc Central din Timișoara este produsul efortului depus de generalul Anton Scudier în direcția amenajării unei zone verzi la sfârșitul secolului XIX și al colaborării actuale dintre primăria orașului și locuitorii acestuia.
În 1881, la ordinul generalului Anton Scudier, primarul oraşului, care dorea aproape de Cetate un loc de promenadă,pe locul unui fost cimitir militar închis în 1770 a fost plasat actualul Parc Central. Acest lucru a necesitat mutarea osemintelor în Cimitirul din Calea Lipovei. Era în timpul foametei pricinuită de epidemia de holeră şi ciumă şi, pentru a crea locuri de muncă, a ordonat demararea lucrărilor de amenajare a parcului prin plantarea de arbori şi conifere pe fostul loc al garnizoanei. Parcul a purtat și numele generalului Scudier, în cinstea căruia, până la începutul secolului trecut, exista și o statuie în mărime naturală, ridicată de către cetăţenii oraşului în semn de recunoştinţă. Statuia a fost distrusă în Primul Război Mondial, iar pe soclul ei a fost instalat un ceas, înlocuit în prezent cu Monumentul Eroilor. Pe lângă cele două menționate mai sus, parcul a purtat și numele de I.V. Stalin.

Prezentare generală
Parcul a fost amenajat iniţial în stil englezesc, cu alei lipsite de o dispunere unitară, cu peluze întinse şi covoare de flori, iar în urma celor două războaie mondiale au fost plantaţi copaci şi aleile au fost lărgite. În 1989 parcul a fost restructurat, dându-i-se forma actuală. La intrare are o alee cu busturi de bronz ale personalităților oraşului şi fântâni arteziene. Recent, pe aripa laterală, a fost amenajat un skate park. În centrul parcului, în zona monumentului, există şi o alee umbroasă cu mese şi scaune, unde se adună în zilele însorite pasionaţii de şah, rummy și table. Cu o suprafaţă de 91400 metri pătraţi, Parcul Central este unul din cele mai mari parcuri din Timişoara. Este situat în centrul oraşului, lângă Catedrala Ortodoxă şi are intrarea principală direct din Piaţa Victoriei (Piaţa Operei), dar și dinspre strada care vine de la Gara de nord şi de pe podul Traian. Străzile ce delimitează parcul sunt: Bulevardul Republicii, Bulevardul 16 decembrie 1989, Canalul Bega, Bulevardul Regele Ferdinand şi Strada Jiul.
Timișorenii și-au spus cuvântul
În 2014 timişorenii au putut să-şi exprime opinia în cadrul unui sondaj de opinie despre cum va arăta pe viitor Parcul Central si au avut de ales între două variante pe site-ul Primăriei: grădina vieneză sau grădina englezească. În urma votului, majoritară a ieşit prima variantă, ceea ce implică păstrarea sistematizării iniţiale cu modificări minore de împrospătare. Ca parte interschimbabilă și nouă, în funcţie de sezon vor exista mozaicuri florale, specii permanent verzi și plante în vase ornamentale din piatră. Cu această ocazie se doreşte repunerea în drepturi ale inițiatorului ce a dăruit o oază de verdeaţă pentru semenii săi, astfel că parcul va reveni la numele iniţial de Parcul Anton Scudier.

- autobuz: liniile 33, E3 stația Catedrala Metropolitană
- tramvai: liniile 1, 2, 6 stația Catedrala Metropolitană