La joc cu „Pierzătorii de nopţi”
Concert Nighlosers la Pensiunea Anette
Pur şi simplu e păcat să pierzi un concert Nightlosers, dacă vin în oraşul tău. Vineri seara, 17 iulie 2015, trupa Nightlosers s-a dezlănţuit în ritmuri de blues combinate cu folclor românesc şi a adunat mulţi fani la un spectacol cu accente de petrecere câmpenească la Pensiunea Anette din satul Covaci, în apropierea Timişoarei.
Vaca îi spune viţelului:
- De mâine nu te mai joci cu purcelul!
- De ce mamă? întreabă viţelul
- Pentru că tatăl lui e un porc şi mama lui o scroafă.
- Bine, mamă, dar şi tu eşti o vacă...
- Da, dar tatăl tău e veterinar.
Publicul râde în hohote. Parcă şi vaca din faţa scenei zâmbeşte un pic. Prezentatorul mai spune câteva glume, introducerea perfectă pentru Nightlosers, o trupă cu mult umor, şi în vorba ardelenească, şi în jocurile de scenă.
Apus de soare şi muzică bună
Scena e în aer liber, pe o pajişte, iar în faţa ei stă o vacă. O vacă de plastic, în mărime naturală. Mesele sunt joase, făcute din scânduri şi scaunele din baloţi de paie legaţi cu sfoară. Suntem la Pensiunea Anette din satul Covaci, la vreo 6 kilometri de Timişoara. Dincolo de scenă apune soarele, un disc mare, roşu, peste câmpuri şi chiar dacă nu adie nici măcar o boare de vânt, în sfârşit în aer se simte o mult aşteptată răcoare după arşiţa zilei. Ceva mai încolo se întind clădirile pensiunii şi o piscină în aer liber, unde oamenii se aruncă, se răcoresc şi apoi se întorc la mese cu prosoape şi beri reci. Suntem parcă într-o mică staţiune cochetă, care te surprinde în plin câmp.
Blues-uri, hore, rock şi învârtite
Şi apoi încep să cânte Nightlosers muzica lor inconfundabilă, care te poartă de la blues-ul din New Orleans la hora din satele româneşti, de la jazz la o feciorească, de la rock la o învârtită. Gluma lor preferată la concerte, spusă de altfel pe un ton foarte serios, este că unele cântece celebre din America, cum sunt „Blue Suede Shoes”, „Shame” sau „Sophisticated mamma” sunt de fapt cântece româneşti furate. Iar când îi auzi cântându-le, parcă le dai dreptate.
Trupa Nightlosers s-a format în Cluj, în 1994, şi apoi a cucerit România. Toţi membrii trupei sunt muzicieni foarte buni, iar concertele lor sunt un chef şi un spectacol extraordinar.
Hanno Höfer, solistul trupei, este timişorean de origine germană, strămutat la Cluj, cu talente multiple. Un excelent muzician, el cântă la chitară, muzicuţă, washboard şi voce cu trupa Nightlosers, dar şi în formaţia Orient Express a cunoscutului Harry Tavitian. Şi mai este şi actor, producător şi regizor, printre cele mai renumite filme ale sale este scurtmetrajul apărut în „Amintiri din epoca de aur”.
Muzică cu instrumente neobişnuite
Hanno Höfer şi-a luat „scândura de spălat rufe”, adică washboard, pe care o răzuie ritmat cu linguriţe şi a interpretat melodia nelipsită la toate concertele lor, „Pretty thing”, care a durat pe puţin 15 minute, cu invitaţia lansată publicului de a ţine ritmul cu el, bătând din palme, cu o tură printre oamenii care se lăsau mai greu ridicaţi de la mese, printre cei care erau deja în picioare, glumind, făcând poze ghiduşe şi dansând împreună cu publicul.
Nici ceilalţi membri ai trupei nu s-au lăsat mai prejos. Jimy El Lako, care este un adevărat vrăjitor al chitarei şi viorii, scoate te miri ce sunete din inima instrumentelor, le ciupeşte, le pişcă, le bate, le iubeşte. Iar în melodii ca „All your love”, un blues combinat cu o feciorească, face un duet împreună cu Hanno, la chitară, de îţi dau lacrimile. Geza Grunzo, la clape, mai scoate şi un behăit de oaie la nevoie, pentru a completa sound-ul original al pieselor. Claudiu Purcărin, zis „Naşul”, îşi poate pune baticul pe cap şi cântă ca o „doamnă” sau poate face scamatorii la tobe, solo-uri grozave, în timp ce cu o mână bea o bere, iar uneori mai cântă şi la... porc, nu glumim, la o jucărie de plastic ţiuitoare în formă de porc, care sună grozav în mâna sa. Iar Lucian Pop ţine ritmul la bass în tot acest amalgam colorat.
Cântăreţul la frunză
Nightlosers au avut şi un invitat special la concert, Nucu Pandrea, cântăreţ la frunză, „inconfundabilul, irepetabilul, irecuperabilul”, după cum l-a numit Hanno. La cei peste şaizeci de ani ai săi, Nucu are o vitalitate incredibilă, a făcut un spectacol de zile mari şi a uimit publicul suflând în frunză, această artă străveche românească. După concert stătea la o masă, cu pălăria sa de paie ţărănească pe cap şi o bere în faţă şi cu un zâmbet mare ne-a spus: „Muzica pentru mine este totul, fără muzică nu aş mai fi trăit. Şi e important pentru mine să dăruiesc, să dau tot, să nu ţin nimic pentru mine. Aşa se face adevărata muzică, e un sacrificiu. Dar când văd oamenii plecând acasă cu <ceva> de la concertele noastre, asta mă umple de aşa o bucurie.”