- Cum era Teodora la șaisprezece ani? A avut parte de o întâlnire asemănătoare cu “Educație prin artă”, ceva care să îi îndrepte drumul către actorie?
Imi amintesc cu drag si cu mare emotie de acele timpuri. Am avut parte de o copilarie extraordinara , iar anii adolescentei au fost traiti la maxim, asta nu inseamna ca au lipsit munca si multe sacrificii.
Am urcat pe scena la varsta de 6 ani la Casa Armatei din Mangalia unde isi desfasura activitatea Teatrul Muzical Tinemar, condus de prof Constantin Stefanescu. Un om exceptional care iubeste scena si oamenii, dar mai ales si-a iubit meseria, aceea de a forma oameni. Teatrul Muzical Tinemar a fost o scoala si o familie pentru toti cei care a trecut prin ea. Am inceput prin a canta pana la varsta la care am si ajuns la microfon, fiind prea mica sa cant cu stativ, iar mai tarziu, de la 13 ani pana la aproape 19, cand am intrat la facultate, am jucat teatru. A fost o adevarata scola militara pentru mine. Nu ma trezea nimeni sa jung la repetitii, nu ma ruga nimeni sa plec , asa cum multi parinti in ziua de astazi o fac . Repetitiile se faceau in wend si in fiecare zi de vacanta cate 5, pana 7,8 ore pe zi. Aveam stagiune estivala care incepea din luna iunie si se termina in septembrie. Biletele se vindeau pe plaja in fiecare zi de spectacol, iar sala era plina. Se juca o zi da, una nu. Nu spun ca era usor pentru ca nu am avut o copilarie normala in care sa am timp de joaca pe maidan, sa plec in tabere cu copiii, sau orice eveniment de familie care se suprapunea cu repetitiile sau ziua de spectacol. Am lipsit la foarte multe astfel de evenimente, deoarece nu exista o aaltfel de optiune. Nu puteam lipsi la nici o repetitie. Cu toate acestea, nu regret nimic , iar experienta scenei m-a facut ce sunt astazi. Facultatea nu a fost decat o prelungire, o noua etapa de dezvoltare pentru ceea ce stiam ca voi face deja pentru tot restul vietii mele.
- Ce ar fi vrut Teodora să știe la șaptesprezece ani și nu i-a spus nimeni? Și ce le-a spus tinerilor/adolescenților – ceva ce nu a mai spus nimănui sau foarte rar?
O....sunt foarte multe lucruri pe care trebuia sa le fac si nu le-am facut. La varsta adolescentei oricum nu ai timp sa faci multe, iar mai tarziu iti dai seama ca aveai timp, dar nu ti-ai facut prioritate din asta. A avut cine sa-mi spuna, dar nu am ascultat. Am avut parinti care m-au sustinut si care au foat alaturi de mine la fiecare pas, l-am avut pe prof Constantin Stefanescu care mi-a fost ca un tata si care mi-a transmis tot ce a stiut, am avut profesori la scoala care mi-au sprijinit activitatile mele artistice, dar ca un copil nu am stiut sa ,,fur” tot. Nu am invatat un instrument cand trebuia, desi timp se gasea, nu am citit atat de mult pe cat ar fi trebuit si poate as mai gasi cate ceva, dar nu vreau sa va dezvalui chiar tot. Oricat de mult as povesti copiilor despre aceste pareri de rau, ar fi foarte greu sa inteleaga. La varsta lor cred ca altele sunt prioritatile, cu atat mai mult cu cat aceasta generatie are la indemana atat de alte multe lucruri care sa ii tina ocupati: calculator, telefoane si multe alte gadgeturi tari care le distrag atentia. Tineri cu care lucram sunt de admirat pentru ca in timp ce alti copii de varsta lor sunt prin oras, la film sau pierd vremea la un joc pe calculator, ei se lupta cu emotiile si aleg sa joace teatru.
- Crede că vor ieși actori dintre cei cu care a lucrat? Vreunul/vreuna/mai mulți dintre adolescenți/tineri aveau potențial? Aveau înclinație, talent pentru așa ceva?
Majoritatea copiiilor de la acest curs/ atelier de teatru, s-au inscris singuri sa participe, dar sunt si cei pe care i-au inscris parintii pentru a le umple timpul. Am descoperit insa niste copii exceptionali, cu o cultura generala foarte bogata, deschisi catre nou si cu un spirit extraordinar. Niciunul dintre ei nu a mai facut teatru pana acum, dar sunt sigura ca nu ne vom opri aici. Isi doresc foarte tare sa formeze o trupa si sa continue acesta poveste, iar eu voi ramane alaturi de ei. Sunt copii talentati, dar cel mai important este ca isi doresc, au idei si sunt vii. Energia pe care o au si pe care o transmit ma face sa cred ca nu se vor opri aici si daca sunt sustinuti vor duce povestea mai departe. Dupa 6 luni de scena este mult prea devreme sa spun cine cred ca va ajunge actor, dar talent au toti. Speram sa fiti in sala pe 10 februarie sa ii vedeti.
- Cum poate educația prin artă (în general, nu doar punctual acest proiect) să schimbe destinul unui tânăr?
Mesajele transmise prin arta teatrala, sau prin arta in general confera copiilor de orice varsta o mai buna intelegere a mecanismului de gandire, a comportamentelor si vor gestiona constructiv sentimentele. Socializarea si lucrul in echipa nu vor avea nici un secret pentru ei, iar comunicarea se va realiza cu usurinta. Sa inveti de foarte tanar sa te exprimi nu numai verbal, dar si prin gesturi, mimica si comportamental, iti da posibilitatea mai tarziu sa te descurci in orice situatie, sa fi comunicativ, sociabil, placut si sa iesi cu capul sus din orice problema cu care viata te pune la incercare. Asa cum se spune, actor nu poate sa fie oricine, iti trebuie o doza de nebunie. Asta inseamna ca deja ai experimentat destule si ca nimic nu te poate lua prin surprindere. Sunt sigura ca acesti tineri minunati cu care lucram intr-un cadru mai putin formal, vor ramane, indiferent de ce vor alege sa faca mai departe, cu o experienta care isi pune deja amprenta pe personalitatea fiecaruia in parte.
Acest interviu este parte din proiectul Educație prin artă derulat de Asociația Unteatru în parteneriat cu Primăria Mangalia. Proiectul are ca scop creșterea producției și a consumului cultural în Mangalia prin sprijinirea înființării unei trupe de teatru amator. „PNRR. Finanțat de Uniunea Europeană – UrmătoareaGenerațieUE”. Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.
