În data de 26 iulie, pe platoul „La Alei”, a continuat Festivalul tradițional al Văii Mureșului, la fel ca și cu o zi înainte, cântec, voie bună și păreri bune despre această zonă parcă ruptă dintr-o poveste.
La ora 10.30 a început cea de-a doua zi a festivalului cu un concurs de cross în cadrul satului alegoric, iar organizatorii au avut grijă să amenajeze un loc special pentru acest scop.
Festivalul continuă în stil tradițional
Ziua a continuat în același mod ca și în ziua precedentă, cu bucate tradiționale, ansambluri de dansuri populare și interpreți de muzică folclorică care au avut grijă să încânte publicul fascinat de talentul și munca depusă de aceștia pentru a organiza un spectacol atât de frumos.
Bucuria celor mici
Copilașii au fost încântați de spaţiul de joacă special amenajat pentru ei și de plimbările cu ponei. Parcă li se citea bucuria în ochi și dorința de a nu se încheia prea repede acest festival.
Satul alegoric printre principalele atracții
Oamenii vizitau căsuțele satului alegoric încântați de porturile populare, decorarea spațiilor și obiceiurile tradiționale specifice fiecărei zone, dar nu în ultimul rând de tainele meșteșugurilor populare.
Turismul acestei zone este încă nedescoperit
La acest festival a participat și cunoscutul interpret de muzică populară, Răzvan Pop, care a copilărit în această zonă. Am avut curiozitatea să îl întreb părerea lui în legătură cu acest festival care promovează tradițiile din generații în generații și despre Valea Mureșului ca și zonă turistică. Foarte amabil, a fost de acord să îmi împărtășească gândurile lui referitoare la acest subiect:
„Având în vedere că am bunici pe Valea Mureșului, susțin acest festival, sunt de acord cu el și cred că promovează foarte bine tradițiile de pe Valea Mureșului. Am copilărit aici. E o zonă frumoasă, dar din păcate prea puțin promovată turistic. Pot să spun că sunt suficiente spații de cazare, iar ca și locuri de vizitat ar fi Parcul Național Călimani, Tăul Zânelor, Vârful Pietrosu, Vârful Bistriciorul, foarte multe trasee turistice marcate care pleacă din Răstolița, Lunca Bradului și Toplița. Deci este loc pentru turism!”.
Concertele serii
Spre seară, tinerii s-au adunat într-un număr destul de mare lângă scenă pentru că urma să își facă apariția cei de la Narcotic Sound. În ciuda unor mici defecțiuni tehnice de sonorizare care au fost remediate imediat, au reușit să facă un concert frumos pentru publicul tânăr al acestui festival. Copii aşteptau cu nerăbdare să primească autografe și sa facă poze cu solistul trupei.
Spre încheierea festivalului din acest an, trupa Iris a reușit din nou performanța să adune toate categoriile de vârstă și să cânte împreună cu numerosul public.
Seara s-a încheiat cu focul de tabără care a avut loc în fiecare an și sperăm să mai continue și în anii viitori deoarece spectatorii au avut parte de un peisaj divin.