X

Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a

08 Iun 2022 | scris de Merg În | Romania
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie
  • Ștafeta pentru Educație de la Coroieni ediția a II-a
    Foto: Silviu Ghetie

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Asociația Reality Check, în parteneriat cu Primăria Coroieni, Școala Gimnazială Coroieni, Fundația Noi Orizonturi, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România și susținerea Kaufland România, a organizat sâmbătă, 4 iunie, cea de-a doua ediție a evenimentului comunitar Ștafeta pentru educație. La concursul de alergare au participat peste 300 de copii din întreaga comună, atât din familii vulnerabile, cât și din familii cu o situație socio-economică mai bună. Întâlnirea a avut loc la terenul de sport din Coroieni, pregătit în avans pentru ziua de sâmbătă de locuitorii din satul Ponorâta (com. Coroieni).

Ștafeta pentru educație, ajunsă la a doua ediție, a reprezentat o oportunitate de a aduce împreună toți copiii din comuna Coroieni și de a discuta teme importante precum incluziunea, toleranța, importanța educației și a sportului. Data concursului sportiv nu a fost aleasă deloc întâmplător. Evenimentul a fost o sărbătoare a copiilor și a educației, de aceea a avut loc în preajma Zilei Copilului și a Zilei Învățătorului. Ediția din octombrie 2021 a fost un succes, iar acum s-au înscris mai mulți copii, care au așteptat cu nerăbdare să se reîntâlnească pe pista de alergare. Organizatorii își doresc ca Ștafeta pentru educație să devină un eveniment cu tradiție la Coroieni, care să unească comunitatea și să ajute la promovarea valorilor comune.

Toți alergătorii, cu vârste cuprinse între 6 și 18 ani, au primit un echipament sportiv, fructe, dulciuri, apă, rechizite și jocuri, precum și o medalie pentru participare. Copiii au dat tot ce au avut ei mai bun. Și-au depășit propriile limite și au fost fair-play unii cu alți, iar părinții și rudele i-au încurajat la unison. Mulți copii s-au recunoscut de la prima ediție a ștafetei și au râs împreună, amintindu-și de momentele de anul trecut. Cât timp ștafeta a fost în desfășurare, copiii de grădiniță au participat la activități de mișcare și joacă în curțile școlilor din Coroieni și Ponorâta, alături de specialiștii Fundației Noi Orizonturi și de profesori voluntari. Reprezentanții autorităților locale și invitați de la nivel județean au felicitat câștigătorii de la fiecare categorie de vârstă și le-au înmânat premii și medalii.

„La ștafetă toți copiii au avut parte de un start corect. Linia de la care au pornit era dreaptă. Este obligația noastră, a adulților, a comunității, a întregii societăți să le asigurăm un start corect și când vine vorba despre educația lor. Sunt încă probleme mari la acest capitol. Sunt mulți copii care pornesc în viață de la o linie de start strâmbă, al căror drept la educație este încălcat, copii care suferă cumplit din cauza discriminării. Astăzi am avut din nou de învățat de la ei. I-am văzut cum s-au îmbrățișat, cum s-au încurajat și cum au alergat în echipă.“ - declară Nadia Gavrilă, Președintă Reality Check.

La buna desfășurare a Ștafetei pentru educație de la Coroieni au contribuit 一 Kaufland România, Romstal România, Edfico, Aqua Carpatica, Asociația OvidiuRo, editura Nemi carte pentru copii, editura Nemira, Zitec, Serviciul de Ambulanță Județean Maramureș, Secția 7 de Poliție Rurală Suciu de Sus și mulți voluntari dedicați care au contribuit la succesul evenimentului一Ionela Alexa Florian, Lila Aubray, Ioana Baboșan, Veturia Băbuț, Istvan Balozs, Roxana Bart, Ioana Bizo, Viorelia Maria Boț, Raluca Braun, Daniela Buda, Andreea Burzo, Andrei Cardoș, Sonia Cîndea, Nelu Ciupe, Sanda Ciupe, Floarea Coman, Mariana Danciu, Mirela David, Andreea Dreșan, Maria Filip, Codruța Filip, Liliana Filip, Mariana Florean, Alina Florian, Corina Florian, Amalia Ghiran, Ramona Horvat, Louiza Cristiana Maria Kris, Liana Lazăr, Miki Leleczi, Claire Lescop, Cristian Lingurar, Nastasia Man, Minerva Mare, Simona Mariș, Mălina Mihaiu, Florica Mihali, Mirela Mihuț, Emilia Mihuț, Irina Moldovan, Doina Moldovan, Romeo Moldovan, Pavan Moldovan, Cosmin Moldovan, Cosmin Părâuan, Adriana Pitea, Gabriela Ana Pop, Anca Raluca Pop, Sînziana Șanta, Tunde Somai, Ancuța Șunea, Robert Szabad, Anamaria Tăbăcaru, Mariana Tămaș, Anamaria Toma, Mihaela Topan, Corina Uglea, Eliza Uglea, Mihaela Cătălina Vălenaș, Sebastian Varga, Arghil Varga, Nadia Vele, Sanda Liliana Vele. Au fost alături de copii la eveniment și reprezentanți ai autorităților județene: Mihaela Vălenaș și Simona Ardelean - Inspectoratul Școlar Județean Maramureș, Flavia Buga - Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională.

„Bucuria copiilor de a participa, motivația lor de a fi mai buni și de a câștiga sunt o inspirație pentru noi toți. Alături de Reality Check am adus Ștafeta pentru Educație la Coroieni pentru că sportul are puterea de a aduce oameni împreună și de a-i face să se simtă parte din aceeași echipă.“ - a declarat Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.

Activitățile sportive încurajează respectul, fair play-ul și spiritul de echipă, transmit pasiunea pentru competiție și educație, întăresc disciplina și capacitatea de a lupta pentru îndeplinirea obiectivelor de grup. Împărtășind aceleași valori și trăind experiențe comune, oamenii își vor putea uni forțele pentru a le asigura tuturor copiilor din comunitate succesul la grădiniță și la școală.

Acest eveniment comunitar face parte din proiectul Împreună pentru un viitor mai bun în Coroieni, derulat de Asociația Reality Check în parteneriat cu Primăria Comunei Coroieni, Fundația Noi Orizonturi și Asociația Pe Stop și cu susținerea Școlii Gimnaziale Coroieni. Timp de doi ani, partenerii din cadrul proiectului implementează programe de educație remedială și prin sport, activități pentru dezvoltarea abilităților de viață și de leadership, educație pentru sănătate și igienă și cluburi pentru tineri. Dezvoltă grupuri de inițiativă locală, prin care oamenii învață să acceseze anumite servicii și să se ajute unii pe alții, și organizează activități care apropie persoanele vulnerabile de ceilalți locuitori din sat. În același timp, echipa de proiect lucrează împreună cu asistenții sociali, asistentul medical comunitar și mediatorul școlar, precum și cu specialiști ai instituțiilor județene, să îi ajute să colaboreze mai eficient și să aibă mai mult succes în rezolvarea problemelor complexe ale celor mai vulnerabile familii. Experiența directă, de la firul ierbii, este documentată și va fi integrată în propuneri de îmbunătățire a politicilor publice naționale privind serviciile comunitare integrate.

Membrii echipei Reality Check se implică în Ponorâta (Coroieni) de zece ani, timp în care viața oamenilor s-a îmbunătățit semnificativ. Majoritatea copiilor frecventează regulat grădinița și școala. Din ce în ce mai mulți știu să scrie și să citească, trei dintre copii sunt acum la liceu și unul a absolvit 12 clase. O parte dintre familii au condiții mai bune de locuit. În același timp, locuitorii au acces la baia publică inaugurată în 2015. Mai este însă mult de lucru, iar angajamentul organizației Reality Check față de oamenii din comunitate este de a implementa intervenții integrate, pe termen lung.

Despre Asociația Reality Check

Asociația Reality Check este o organizație neguvernamentală care are ca misiune sprijinirea dezvoltării de politici publice cu impact, gândite în favoarea cetățenilor și aplicate eficient și corect. Una dintre direcțiile strategice ale organizației este realizarea de evaluări și studii de impact cu privire la legi și programe naționale, în special în domeniul intervențiilor integrate de combatere a sărăciei. www.realitycheck.ro

Contact presă: Iolanda Burtea - 0726 840 791, iolanda@realitycheck.ro.

Despre Fundația Noi Orizonturi

Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală, cetățenie activă și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 80.000 de copii și tineri. Este lider în cadrul taberelor de educație prin aventură, a susținut dezvoltarea a peste 500 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România și străinătate și a format peste 2000 de cadre didactice pentru a folosi metode de predare pe bază de proiecte în folosul comunității. Prin programe dedicate, FNO susține profesorii și școlile, mai ales pe cele din medii vulnerabile, să acționeze cât mai din timp pentru dezvoltarea competențelor de bază ale tuturor copiilor. Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe www.noi-orizonturi.ro.

Despre Asociația Pe Stop

Asociația Pe Stop a fost fondată pentru ca toate fetele și femeile vulnerabile în România să aibă acces la produsele și informațiile necesare pentru a se îngriji corect și cu demnitate pe durata menstruației. Pe Stop distribuie lunar peste 350 de pachete cu produse de igienă menstruală celor care nu și le pot permite, organizează cursuri de igienă menstruală și face demersuri legislative pentru ca aceste produse de bază să le fie mai accesibile celor care au atâta nevoie de ele. www.pestop.org

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Împreună pentru un viitor mai bun în Coroieni

Proiect derulat de Asociația Reality Check în parteneriat cu Primăria Comunei Coroieni, Fundația Noi Orizonturi și Asociația Pe Stop, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este îmbunătățirea sistemică a modului în care sunt oferite și accesate serviciile publice destinate grupurilor vulnerabile din comuna Coroieni, în vederea creșterii incluziunii sociale a populației vulnerabile de romi, a reducerii inegalităților și a dezvoltării întregii comunități, pe termen lung. https://impreunapentrucoroieni.realitycheck.ro/

Comentarii