La fiecare țigară fumată într-un bar îmi doresc ca legea care interzice fumatul în spațiile publice să treacă, iar România să intre odată în rândul țărilor civilizate.
La fiecare țigară fumată într-un bar, mă întreb de ce fumătorii cred că o astfel de lege e împotriva lor. Nu sunt de acord. Dimpotrivă.
Trec, se înțelege, în ultima vreme printr-o fază în care aș vrea să mă las de fumat, deși nu încerc asta. Nu fumez mai puțin. Nu mi-am cumpărat plasturi de la farmacie, nici magneți de pe site-urile de magneți, nici vreo carte-minune, nici nu am testat alte remedii, nici nu am renunțat la fumatul acasă, așa cum a făcut de curând o prietenă care acum așteaptă ca parlamentarii să treacă legea antifumat și ea să nu mai poată fuma nici în barurile orașului, încă nu am făcut nimic pentru a mă lăsa de fumat, sunt la pasul zero – acela în care conștientizezi că ești victima unui obicei nociv, unui obicei care, la o adică, te omoară, unui obicei cu care îi deranjezi pe oamenii din jur, un obicei care îți cere bani și timp. Sunt la pasul zero, dar e și ăsta un pas.
E o dimineață de sâmbătă, beau o cafea în separeul de nefumători al unui bar de lângă casă, citesc câteva pagini dintr-o carte, stau pe Facebook, vorbesc despre una sau alta, încerc să nu mă gândesc că ar merge și o țigară, apoi trec pentru câteva minute în încăperea alăturată, acolo unde oamenii fumează în timp ce pe ecranul televizorului se derulează imagini care arată că legea antifumat provoacă proteste, nu înțeleg despre ce e vorba, nu caut pe internet, nu mă interesează, fumez o țigară într-un bar și îmi doresc ca legea antifumat să treacă.
Îmi amintesc apoi de toți fumătorii care se revoltă pe rețele de socializare împotriva acestei legi, parcă neînțelegând că nu e o lege în defavoarea lor, ci dimpotrivă. Îmi amintesc apoi de toți nefumătorii care se revoltă pe aceleași rețele de socializare împotriva aceleiași legi, probabil din simpla dorință de revoltă. Îmi amintesc de toate glumele cărora chiar eu le-am dat like pe aceleași rețele de socializare, glume pe seama aceleiași legi, însă dincolo de toate îmi dau seama că voi fi unul dintre oamenii dezamăgiți dacă legea antifumat nu va trece.
Fumez o țigară într-un bar și îmi dau seama că sunt unul dintre fumătorii care au nevoie de o astfel de lege. Dacă nu-mi pot interzice să fumez, poate că nu mi-ar prinde rău să mi se interzică. Ba, dacă ar fi după mine, aș propune și niște pedepse pentru cei care încalcă legea – pedepse mari, amenzi covârșitoare, închisoare chiar.
Dincolo de exagerări personale, tind să cred că circa 25% dintre fumătorii actuali se vor lăsa în momentul în care o astfel de lege ar fi promulgată. Poate că e și aceasta o exagerare, dar tind să cred că așa se va întâmpla.
Fumez o țigară într-un bar și îmi spun că după ce legea antifumat va trece aș vrea să mi se spună că nici în propria mea casă nu se mai poate fuma. Știu că nimeni nu-mi va spune asta. Și că dacă îmi va spune, cel mai probabil va fi degeaba. Însă chiar și așa, simplul fapt că nu voi mai fuma în oraș mă va face să fumez mai puțin. Poate chiar să înțeleg că dacă am stat două ore la o cafea și nu am simțit nevoia să fumez înseamnă că nu e așa greu să mă las de-adevăratelea.
Fumez o țigară într-un bar și scriu aceste rânduri fără niciun sens, pentru simplul fapt că acesta e momentul în care conștientizez că legea anti-fumat este o lege în favoarea fumătorilor. Știu, m-am prins greu, despre legea asta se vorbește deja de prea mult timp, chiar dacă nu se întâmplă nimic.
Astfel că, în al nu-știu-câtelea ceas, mă trezesc și eu, fumez o țigară într-un bar și îmi doresc ca legea antifumat să treacă.
