Pe la 1800, Calea Rahovei era cunoscută ca Podul Calicilor și era una dintre cele cinci mari artere ale capitalei. „Calic” era termenul care desemna o persoană cu dizabilități – era o metaforă pentru persoanele sărace cu dizabilități care populau zona. George Costescu scria în cartea sa „Bucureștii Vechiului regat” (1944) despre Podul Calicilor următoarele: „Aşa bunăoară bucureştenii de pe tot locul care aveau în mare admiraţie biserica Domniţei Bălaşa, unde se făceau mai toate nunţile boiereşti cu arhierei şi cu corul ce cânta şi la Operă, aflând la podul Gârlei de-acolo o droaie de cerşetorime ce se înşiruia pentru pomana boierească, i-ar fi dat străzei porecla de „Podul Calicilor"; pe de altă parte localnicii îi ziceau şi „Podul Caliţei" de pe numele cârciumăresei soţie a vestitului Cănuţă, podgorean cu vinuri bine şi curate pe care le serveau muşteriilor în nişte cănuţe sau ulcele de pământ smălţuit”.
Cu timpul, boierii Bucureștiului au început să achiziționeze proprietăți în această mahala. Și cum nu li se părea tocmai potrivit să dețină proprietăți într-o mahala cu astfel de nume, aceștia au făcut presiuni asupra schimbării numelui. Astfel, Podul Calicilor devine Calea Craiovei. Iar ulterior, Calea Rahovei. La începutul secolului XIX, aceasta se întinde de la strada Șelari până la actualul Bd. Sebastian, și include clădiri emblematice ca Palatul de Justiție, Biserica Domnița Bălașa, Hanul Golescu, Spitalul Brâncovenesc, Școala Normală Superioară (actualul C.N. Mihai Eminescu), Liceul „Domnița Ileana” și Institutul Pompilian.
Negustorii care dețineau proprietăți pe Calea Rahovei își fac magazine la parter, pe când zonele rezidențiale au adesea case cu grădini. În perioada regelui Carol I, apar mai multe întreprinderi marcante pentru industrializarea României, cum ar fi Fabrica de Chibrite și Timbre, Fabrica de Bere Bragadiru, Fabrica de Încălțăminte Millet, Marile Antrepozite Comunale, sau Vulcan – Fabrica de Mașini. Anii 1980 aduc schimbări iremediabile zonei, cu ocazia contruirii Centrului Civic și apariției blocurilor. Cu toate acestea, încă mai pot fi observate bucăți din vechiul cartier în zona perpendiculară pe actuala Calea Rahovei.
Pe zona Cartierului Ferentari, prin anii 1800, încă predominau terenurile agricole, casele fiind foarte puține. Calea Ferentari nici măcar nu era considerată ca făcând parte din București până la 1920, ci era parte din comuna suburbană Șerban Vodă.
Prin 1975 apar în acest cartier blocurile de nefamiliști destinate muncitorilor aduși de peste tot din țară. În prezent, pe teritoriul celor două cartiere se află clădiri de patrimoniu cultural, cum ar fi Palatul Bragadiru. Pe lângă acesta predomină micile afaceri locale și blocurile de nouă etaje, dar și case construite la începutul secolului XX. Se încearcă o reanimare a cartierului prin diverse proiecte de dezvoltare comunitară, dar și prin evenimente care celebrează diversitatea culturală, cum ar fi Balkanik Festival, Outernational Days Festival sau Sistem ca pe Ferentari.
Acest material este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2017.
Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
