Au dreptate cei care au mărșăluit tăcând prin București, făcând din străzile secundare și bulevardele acestui oraș în care de prea mult timp circulă prea multe mașini și prea puțini oameni un ocean de tristețe. E un exercițiu de decență de care nu ne credeam capabili, dar am fost.
Au dreptate și cei care cer ca acum să nu se mai tacă. Deloc. Niciodată. E nevoie de stradă. Nu există în istoria lumii clasă conducătoare care să-și cedeze de bună voie privilegiile. Așa este construită maimuța din care nu ne-am tras de tot. Fără oameni care să ceară dreptate nicio decolonializare nu s-ar fi întâmplat, am fi muncit treisprezece ore pe zi de la opt ani și am fi murit în accidente îngropate în viteză.
Au dreptate să deznădăjduiască aceia care nu au dat și nu au luat niciodată șpăgi și se văd, acum, trăind la periferie, căci șpaga, pe aici, e norma. Au dreptate cei care nu se descurcă în România care se descurcă, în care merge și așa și cineva știe pe cineva care știe pe cineva care poate să rezolve, căci oameni suntem.
Au dreptate cei care cred că România e guvernată medieval, că există încă boieri și că există încă sclavi care mai și mor, na, când boierul se grăbește. Au dreptate cei care nu mai suportă acest loc blestemat, în care ne târâm de la o zi la alta, au dreptate cei care se sufocă și simt că demult le-a ars tot viitorul. Au dreptate cei care deplâng inconștiența celor care de prea mult timp își trăiesc libertatea în locuri care oricând se pot prăbuși.
Au dreptate cei care sunt solidari cu victimele, cu familiile lor, dreptate au cei care fac apeluri la decență, chiar și cei care ulterior își fac un selfie cu sufletele proaspăt poleite de noblețe, să fie văzuți, apreciați și distribuiți.
Au dreptate cei care se îndoiesc de autorități – cum poți să crezi în Gabriel Oprea? Acest bărbat de stat nu a demonstrat, nici măcar o singură dată în lunga sa carieră de privilegiat al sistemului, demnitate. Nici măcar o singură dată cuvânt. Au dreptate și cei care cer logică, rațiune, calm, răbdare.
Au dreptate cei care acuză Biserica Ortodoxă Română că a ratat o cumplită ocazie de a exista. Preoții ar fi trebuit să fie acum în genunchi și să se roage, dând un exemplu de umilință și umanitate, nu să se comporte ca un ghișeu care afurisește și lucrează după un program strict, pe baza unei metodologii aprobate. De când e nevoie de aprobare ca să ajungi la Dumnezeu?
Au dreptate cei care se întreabă de câtă empatie am mai fi dat dovadă dacă ardea – ca în iad – un club de manele. Sau un birt comunal din județul Galați. Au dreptate cei care acuză ipocrizia și faptul că funcționăm în triburi care se uită unele la altele cu o ură nevindecată. Au dreptate - așa e în toate societățile care și-au ratat devenirea. Au dreptate cei care strigă că statele eșuează acolo unde societățile, de fapt, nu există.
Au dreptate cei care spun că nimic nu îi mai aduce înapoi pe cei morți. Au dreptate cei care cer să plătească vinovații – toți! Au dreptate cei care nu mai pot să îndure, au dreptate cei care vor sânge, au dreptate și cei care vor doar legi, au dreptate cei care spun că această tragedie este oglinda în care ne puteam vedea toți – mutilați.
Au dreptate cei care de sâmbătă dimineață, de la prima oră, caută soluții să fugă din România, definitiv. Să fugă ca dintr-o clădire în flăcări. Au dreptate cei care rămân să lupte aici până la sfârșit. Au dreptate și cei care spun că deja ne aflăm în epilog. România toată ardea demult.
Au dreptate cei care arată că singura care a murit la muncă în noaptea aceea era o femeie de etnie romă care lucra la negru pe o sută de lei pe seară. O mamă care a lăsat cinci orfani peste care imediat s-au repezit cioclii din televiziuni. Au dreptate cei care detestă ipocrizia vedetelor care citesc de pe prompter mimând durerea îmbălsămate în geci de piele. Au dreptate cei care reclamă starea mizerabilă a presei, deformată în goana după un profit murdar. Au dreptate cei care de ani de zile au avertizat că aici se va ajunge – vom avea un adevăr unic și insondabil, cel al autorităților. Au dreptate cei care încă rezistă pe baricade în contra acestui adevăr unic și insondabil.
Au dreptate cei care se întreabă ce va fi cu noi în cazul unei catastrofe încă mai ample, cum inevitabil se va întâmpla mai devreme sau mai târziu. Au dreptate tinerii. Au dreptate cei care sunt oripilați de gândirea medievală a atâtor și atâtor teologi. Au dreptate cei care regretă că sunt atât de puțini preoți în Internaționala Oamenilor Buni de Planeta Pământ.
Au dreptate cei care spun că nu se mai poate face dreptate aici, pe Pământ, pentru ce s-a întâmplat. Au dreptate cei care vor răzbunare. Au dreptate cei care vor doar puterea de a ierta.
