„Vizita bătrânei doamne”, o lecţie crudă a dreptăţii

„Unii au spus că e cel mai bun spectacol din ultimii 25 de ani”, a fost replica unui coleg. M-a intrigat. Am fost la spectacol şi mi-a plăcut. Nu am văzut într-atât de multe spectacole încât să spun că e „cel mai bun”, dar este lucrat cu mare grijă, se potriveşte mănuşă cu actorii de la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi sau invers. Bătrâna Doamnă, interpretată de Mihaela Arsenescu Werner, este de acolo, din piesă, nu văd o alta mai bună, iar interpretul lui Alfred Miller, iubitul din tinereţe, Teodor Corban, este fenomenal.

Regizorul Claudiu Goga a montat un spectacol în stil clasic, curat, fără nicio înfloritură, bazându-se pe text, şi ce text, şi pe actori. I-a ieşit. Publicul tradiţionalist este satisfăcut, mai puţin cei care se aşteaptă la neconvenţional. 

Povestea teatrală (1956) a elveţianului de limbă germană Friedrich Dürrenmatt este simplă şi are succes asigurat. „Bătrâna doamnă” Claire Zachanassian, în tinereţe se numea Klara, se întoarce în orăşelul Güllen, în care a suferit o cruntă nedreptate acum 45 de ani, ca să îşi cumpere dreptatea. Se întoarce cu un miliard şi cu un sicriu. „Nu se ştie niciodată când ai nevoie de un sicriu”, spune ea. 

„Bătrâna estropiată, întruchipare a unei sângeroase justiţii, oferă un miliard orăşelului ei, cu condiţia ca acela care a fost pricina suferinţelor ei, Ill, logodnicul trădător, să fie ucis. Odinioară, printr-o pâră falsă, prin martori mincinoşi, acesta a aruncat oprobiul asupra Klarei. Justiţia, cu participarea întregului orăşel, a încuviinţat această nedreptate şi a repudiat-o. Bătrâna, victima judecăţii de altădată, se întoarce acum ca judecător, pentru a-şi restabili dreptatea printr-o nouă siluire a dreptăţii, iar cetăţenii orăşelului care altădată, târâţi de prejudecăţile caracteristice unei societăţi moral viciate, au participat la crima lui Ill, sucombă de astă dată ispitei celei mai mari a lumii: banul. Idealurile umaniste, profesate de unii dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai acestei societăţi tipice, nu pot constitui o pavăză împotriva tentaţiei crimei. Integraţi în această lume, cei care nu se rup dintr-însa sunt fatal antrenaţi într-o crimă colectivă. Apariţia sinistrei „bătrâne doamne” nu face decât să scoată mai bine la iveală viciul latent al acestei lumi. Înăuntrul unei asemenea societăţi, justiţia nu poate fi restabilită”. 

Ce preţ are conştiinţa

După mulţi ani, Bătrâna Doamnă, care nu a uitat nimic, revine în Gullen, oraş decăzut, la fel ca şi locuitorii. Apariţia ei, într-o rochie roşie strălucitoare (costume Lia Dogaru), cheală, machiată excesiv, faţă cadaverică, cu proteză ce-i susţine gâtul, corset de fier, cu altă proteză la picior şi una la mână, pe jumătate om, „toată o proteză” cum spune Alfred, înfioară. Claire Zachanassian este întruchiparea a ceea ce viaţa a făcut din ea. Mihaela Arsenescu Werner face din personajul lui Dürrenmatt o femeie crudă, rece, cu replică ca un robot, care-şi duce cu răbdare planul la sfârşit. Propunerea ei îi va arunca pe güllenieni în ispită. Ea are răbdare timp de 89 de zile (acţiunea şi stările prin care trec personajele sunt marcate pe zile: Ziua 1, Ziua 3, Ziua 5, 8...). Aşteaptă. Şi psihologia personajelor se schimbă. Şi dacă la început toţi au respins propunerea miliardarei, în final chiar şi familia lui Ill participă la crimă. Aşadar, banul este mai presus de orice. Viaţa unui semen nu poate sta în calea interesului personal. Poate un miliard de dolari să cumpere conştiinţa unui oraş?

 

Teodor Corban joacă în stilul caracteristic. Este un Alfred Ill fericit la început, cu „copii buni” şi soţie, cu prăvălie, „întotdeauna şi-a dorit o astfel de prăvălie”, respectat, care crede că va ajunge primar. Teodor Corban se joacă firesc (aşa cum o face şi în filme), te face să fii de partea lui, să îl compătimeşti, trece prin diverse stări, îi e frică, se bucură, e ironic, disperat, vrea sinceritate, e conştient că va muri.

Scena dintre cei doi protagonişti se joacă pe o bancă de lemn, în timp ce Ill smulge frunzele unei crenguţe, în timp ce Claire fumează, îşi povestesc despre tinereţe, despre fetiţa care a murit la un an, despre curaj, îşi spun adio neprivindu-se în ochi. 

Scenografia este realizată de Ştefan Caragiu: o biserică pe ai cărei pereţi se zăresc picturile şterse ale sfinţilor, cu o icoană a Maicii Domnului într-o firidă, cu bănci şi o tablă neagră, cu câteva scaune şi baloţi de paie, loc în care se ţin adunările comunităţii şi judecata lui Ill, apoi în alt tablou apare o prăvălie ambulantă, în timp ce sicriul alb adus de Bătrîna Doamnă stă atârnat ca un candelabru, ca o ameninţare pentru Ill. Câteva biciclete, o puşcă, un cuţit fac parte totdată din recuzită. Totul arată simplu, şters, tocit de vreme.

Finalul e cu crimă, cu Ill adus în scenă pe o folie, însângerat, o scenă grotescă, iar preţul plătit pentru crimă sunt cei patru saci cu bani descărcaţi la picioarele primarului. Claire, judecătorul şi cele două slugi părăsesc oraşul şi scena, părăsesc lumea abjectă, jungla umană a lui Dürrenmatt.

Un spectacol reuşit, cu o temă de actualitate, care deţine toate ingredientele pentru a fi un succes pentru public. 

Pentru cei care nu au ajuns să vadă spectacolul de la Iaşi al lui Claudiu Goga în vizită la Festivalul Naţional de Teatru, „Vizita bătrânei doamne” se joacă într-o montare diferită şi la Naţionalul bucureştean, în regia bulgarului Alexander Morfov, cu Maia Morgenstern şi Mircea Rusu în rolurile principale. 

În această seară, în FNT, recomand „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian, în regia lui Victor Ioan Frunză, de la ora 19.00, la Centrul Cultural European pentru UNESCO „Nicoale Bălcescu”, şi „Lecţia” de Eugen Ionesco, în regia lui Mihai Măniuţiu, producţie a Teatrului Naţional „Radu Stanca” Sibiu. Se joacă de la ora 20.00, la Sala Studio a Teatrului Naţional. De la aceeaşi oră, la Teatrul „Bulandra”, Sala „Toma Caragiu” este programat „Moliendo Cafe”, în regia lui Silviu Purcărete. O alegere grea, dar mergeţi la teatru!