Cvartalul Panduri – dreptul bucureștenilor la coloanele sovietice

Pe Șoseaua Panduri 60, în stânga Academiei Militare, cum urci dealul Cotroceni, un imobil monumental, cu aspect de garnizoană, din cărămidă roșie aparentă, avertizează trecătorii că accesul este interzis, sau, în cel mai bun caz, pe răspunderea curiosului.

Intrările în curtea interioară străjuită de cele patru corpuri cu locuințe sunt marcate de coloane clasicizante, reci, iar sentimentul de permanentă supraveghere și așteptare a gardianului care te va escorta afară este fără echivoc. Cu toate acestea, cvartalul se înscrie pe lista celor mai reușite proiecte din anii 1950, marcat de influența arhitecturii staliniste în București. Locuitorii cunosc foarte bine istoria cvartalului și menționează că a fost făcut în anii 50 pentru Armată, de unde și aspectul de garnizoană.

Într-un articol din Revista Arhitectura din anul 1957, semnat de proiectanții cvartalului, apar și primele informații tehnice și contextuale despre acest proiect. Articolul amintește de „grija deosebită ce o poartă partidul și guvernul nostru pentru asigurarea unor condiții cât mai bune de cazare a unui număr cât mai mare de oameni ai muncii” și de faptul că a fost construit la inițiativa Ministerului Forțelor Armate, pentru a găzdui personalul militar, devenit din ce în ce mai numeros în București. Cvartalul are peste 200 de apartamente și aproape 250 de camere pentru celibatari și ocupă o suprafață de teren de 2.5 ha, dintre care construcțiile sunt 5.362 mp, (21.4%), „cu o densitate a populației de 500 locuitori pe hectar”. Mai mult, planul inițial consemna și construirea unui cvartal asemănător și în dreapta Academiei Militare, pe locul unde astăzi se găsesc un cămin de studenți și noul sediu al Universității București, un proiect care nu a mai fost pus în practică.

Proiectarea acestui cvartal i-a revenit unei echipe conduse de arhitectul Ion Novițchi care, după lungi consultări cu Comitetul de Stat pentru Arhitectură și Construcții (C.S.A.C.), a început desenarea planurilor și procesul de avizare, în anul 1952. Avizările au venit treptat și abia în 1954 proiectul a intrat în deplină legalitate. Dintre cele patru corpuri, trei aveau patru etaje și cel de al patrulea, cinci etaje. Important de menționat, înălțimea a fost stabilită în conformitate cu imobilele care străjuiesc Academia Militară (construite în 1940) și alinierea fațadelor spre Șoseaua Panduri s-a făcut la centimetru. Inițial, trebuia ca acest cvartal să păstreze culoarea și materialul fațadelor exact ca acele blocuri, fapt schimbat ulterior. Cum fațadele erau ceea ce dădea măsura influenței sovietice, într-un referat semnat de echipa de arhitecți, se preciza că „forma definitivă a fațadelor se va stabili în urma executării pe șantier a unor travei de probă din ipsos care atunci când va fi gata vor putea fi văzute și de organele Sfatului Popular, lucru pe care, dacă-l credeți necesar, vă rugăm a ni-l comunica odată cu eliberarea autorizației de construcție”. Planurile erau contrasemnate de șeful unității militare. Printre consultanți, cei mai de seamă din partea C.S.A.C., s-au numărat prof. arh. Horia Maicu și prof. arh. Octav Doicescu, nume mari ale arhitecturii românești încă din anii ‘1930.

Conform planurilor inițiale, cele patru blocuri nu trebuiau legate între ele, dar după discuții arhitecții au ajuns la această concluzie, iar estetica a jucat un rol foarte important: „s-a căutat a se crea un aspect plastic armonios al fațadelor, atât în interiorul cvartalului, cât și spre exterior, ținându-se seama de proporția volumelor și elementele arhitectonice ale fațadelor, de asemeni s-a urmărit a se obține o unitate legată și armonioasă, în care să se afirme un ritm mai larg la fațadă, căreia să-i fie subordonate elementele mici, astfel ca fațadele să prezinte un caracter deschis și optimist”. Este important de menționat că, în afară de apartamente, s-au mai proiectat bucătării, un „colț roșu”, săli de lectură-bibliotecă, încăperi pentru lenjerie (curată și murdară), încăperi pentru izolarea preventivă a bolnavilor, locuințe pentru administratori, oficiu de poștă, sucursală CEC și centrală telefonică.

Același articol din Revista Arhitectura preciza că „toate intrările în blocuri se fac dinspre interiorul cvartalului, realizându-se în acest fel o mai bună izolare față de circulația de pe stradă. În centrul curții se găsește o fântână arteziană și un bazin de apă, elemente care, împreună cu spațiile verzi, terenul de joc pentru copii, băncile și alte elemente decorative, completează plăcut incinta din interiorul cvartalului în suprafață de 7500 mp. De jur împrejurul cvartalului, blocurile fiind retrase de la trotuarul străzii cu 5, respectiv 10 metri, s-au creat fâșii de verzi de fațadă”. Fără îndoială, izolarea prin retragerea de la trotuare și intrările personalizate au contribuit la impresia de garnizoană și de spațiu privat pe care îl are și acum acest proiect. Monumentalitatea întregului ansamblu nu este dată de mărimea proiectului (fațada are doar 126 de metri), ci mai degrabă de ornamentele și de elementele compoziției. Fațada dinspre Panduri are un volum principal cu patru niveluri (plus parter și un mezanin), încadrat de două volume simetrice, puțin retrase de câte trei niveluri, la rândul lor încadrate de fațadele laterale ale celorlalte două blocuri. Cărămida aparentă este doar la etaje, parterul și mezaninul au traverse orizontale în ritmul străzii, iar cele cinci ancadramente de pe fațadă care străjuiesc apartamentele de la nivelurile 1 și 2 oferă proiectului o compoziției unitară, simetrică și greu de egalat în București. Nu în ultimul rând, aflăm tot din articolul din Revista Arhitectura că „terasele blocurilor sub circulabile și oferă un spațiu foarte plăcut pentru plajă, odihnă și agrement”. Sau cel puțin așa erau gândite în anii grei ai deceniului al șaselea.

Cvartalul nu a suferit nicio schimbare drastică față de anii 50. Printre minusurile pe care le-au menționat locuitorii de acolo se numără doar lipsa balcoanelor. În rest, mulțumirea lor este demonstrată și de faptul că puțini se mută de acolo sau aleg să vândă apartamentele bunicilor. Cvartalul nu este clasat pe Lista Monumentelor Istorice.

Surse:

Un cvartal de locuințe în București, Arhitectura R.P.R., 9/1957, pg. 4

Arhivele P.M.B. (S.A.S.) Dosar 1089/1954

Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.