Despre turism cu dragoste şi devotament
În data de 15 ianuarie 2017 a avut loc la Castelul „Cantacuzino” din Buşteni deschiderea Forumului Turismului Montan organizat de Fundația Amfiteatru împreună cu Asociația Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism din România (AJTR), în parteneriat cu Primăria oraşului.
Gala premiilor AJTR și artele poetice eminesciene
Forumul Turismului Montan, menit an de an să asigure cadrul național de dezbatere a problemelor cu care se confruntă programele de dezvoltare a comunităților montane, este organizat pentru a aduce în prim-plan o serie de activități constructive, dar și o parte dintre problemele cu care se confruntă acest domeniu astfel încât propunerile şi soluțiile rezultate să fie transmise parlamentului, guvernului și altor autorități și organizații cu răspunderi în domeniul valorificării întregului potenţial național. Cele două zile de lucru au debutat prin marcarea „Zilei Culturii Naționale”, eveniment ce a adus în prim-plan artele poetice eminesciene, urmat ulterior de „Gala Premiilor AJTR” în cadrul căreia au fost evidențiate personalitățile ce au contribuit în mod eficient la creșterea prestigiului României ca destinație responsabilă a ospitalității pe harta turismului montan internațional.
Muntele, proiecte, tradiții și dezvoltare locală
Sesiunea oficială de lucru desfășurată în data de 16 ianuarie 2017 în cadrul Centrului Cultural „Aurel Stroe” a debutat cu teme axate pe: „Dezvoltarea responsabilă a zonelor montane, Urgențe și responsabilități în dezvoltarea comunităților montane, Proiecte, oportunități, constrângeri. Cazul Bușteni”. În cea de-a doua parte ce a urmat sesiunii de lucru au fost prezentate lucrări privind bunele practici având ca direcție principală: „Turismul responsabil şi turism montan. Comunitatea și turiștii, Zona montană – spațiu al inițiativelor private, Identitatea locală și experiențele-vectori ai dezvoltării comunității, Comunicare, marketing și imagine: impactul tehnologiei și al rețelelor sociale“. La eveniment au fost invitați și au participat parlamentari, demnitari și specialiști din cadrul ministerelor şi autorităţilor centrale și locale implicate în dezvoltarea montană, reprezentanți ai industriei turistice și importanți promotori ai turismului montan.
Întreaga activitate desfășurată la cote înalte ale profesionalismului, a reliefat pasiunea multor oameni aflați în contactul direct cu muntele, dragostea și devotamentul cu care aceștia s-au dedicat muncii lor pentru a-și construi o carieră, a-și dezvolta o afacere profitabilă sau pur și simplu pentru a călători spre a cunoaște și a crea României o carte de vizită. Multumim organizatorilor!