Competiția ecvestră a devenit o tradiție.
În Golful Regal din cartierul Piatra Arsă din Bușteni, vineri 14 august și sâmbătă 15 august, s-au întâlnit pasionații de cai, localnicii și turiștii iubitori ai acestor animale elegante, la Târgul Național de cai de rasă.
Tradiționalul Târg de Cai de Rasă, organizat de Nicolae Conteș în parteneriat cu Primăria orașului Bușteni, a devenit un eveniment mult așteptat, înaintea sărbătorii Sfântei Maria. Peste o sută de exemplare de cai din rase de elită, cum ar fi frizieni, lipițani, ardenezi, murgi, ponei, din toată țara, și-au etalat eleganța și frumusețea în fața a sute de admiratori. Pe lângă expoziția cu vânzare, au avut loc demonstrații de tracțiune a buștenilor și parade de trăsuri.
Eleganță impresionantă
Calul frizian este o rasă elegantă cu o istorie îndelungată, având rădăcini native în Olanda. „Perla neagră”, cum mai este denumit, este un cal deosebit ce poate fi folosit în diferite scopuri. Cu o structură bine proporționată, un mers puternic și elevat, bretonul frumos, părul des și gros în coamă, un caracter prietenos și un spirit plin de grație, dovedește noblețea acestei rase, o prezență ce impune respect. Lipițanul face parte din categoria cailor de sânge spaniol, este cea mai veche dintre rasele moderne de cai din Europa, cu o istorie de peste patru sute de ani. Numele rasei vine de la Herghelia Casei Regale Austriece, „Lipizza”, înființată în anul 1580. O rasă de cal sofisticat și nobil cu un caracter energic, inteligent, excelează în dresajul de înaltă școală și are calități înnăscute pentru această disciplină. Calul ardenez este un cal masiv, atestat încă din timpul Imperiului Roman, s-a format în zona munților Ardeni, la granița Franței cu Belgia, au fost aduși în România în 1925, cu scopul de a aproviziona armata română cu cai de tracțiune grea. Este unul dintre cei mai grei cai de rasă, are coama și coada foarte groase, iar blana pe picioare pornește de la genunchi până la copite. Caracterul lui calm, blând și ascultător și rezistența la efort în condiții grele de mediu au dus la folosirea lui în campaniile militare, dar au ajutat și oamenii să care lemnul din pădure sau să are pământul dur.
Exemplarele prezente la expoziția cu vânzare din Bușteni sunt printre cele mai valoroase din țară, unii cai depășind chiar valoarea de 20.000 de euro. De la târg nu au lipsit nici ofertele inedite, ponei și trăsuri. Vizitatorii, de la copii până la bătrâni, de la localnici până la turiști români și străini, au fost încântați de posibilitatea de a admira varietatea cailor de rasă. Întâlnirea ecvestră de la Bușteni a adus în același spațiu aceste animale inteligente, elegante și expresive, iubitorii de cabaline, curioșii, amatorii de distracție și spectacol în aer liber precum și specialiștii în acest domeniu.