Două femei dansează prin fulgi de zăpadă, două femei îndrăgostite de același bărbat se privesc una pe cealaltă ca într-o oglindă, poate că încearcă să înțeleagă, e o seară de Crăciun dintr-un alt secol, doamna X vorbește mult, doamna Y mai ales tace, alături e un pat de lalele, teatrul-dans e de obicei despre vulnerabilitate, iar vulnerabilitatea traversează neschimbată secolele.
Cea mai puternică vorbește despre o dramă care va fi întotdeauna de actualitate, căci în dragoste, ca și în fizică, nimic nu se pierde.
La Paris, în ultimele luni ale anului 1888, faimosul dramaturg suedez August Strindberg terminase de scris Pledoaria unui nebun, o carte despre infidelitatea propriei soții, actrița Siri von Essen, nu o uitase nici pe Helga, acea vecină de la reședința lor de vară, actriță și ea, îndrăgostită și ea de el, însă Siri îi părea mai puternică, așa cum i se păruse mereu în lupta ei cu celelalte femei cu care ar fi concurat pentru el, actrițe și ele, sau poate doar slujnice, poate doar prietene, nu conta, Strindberg scrie un spectacol pentru Siri, își lasă personajele nenumite, Siri l-ar putea interpreta pe oricare dintre ele, și așa se și întâmplă și pe 9 martie 1889 când, în Copenhaga, la Dagmarteatret, are lor premiera mondială a spectacolului Cea mai puternică, atunci Siri von Essen era Doamna X.
La București, în 2015, în Sala Nouă a Teatrului de Comedie, Doamna X este Mihaela Teleoacă, iar doamna Y e Antoaneta Cojocaru. Acesta este un spectacol-laborator, în care se dansează, se plânge, se experimentează. Timpul trece repede în acea seară de Crăciun în care două femei se întâlnesc într-o casă ca să vorbească despre singurătate și despre dragoste, despre putere și despre vulnerabilitate, despre fidelitate și despre infidelitate, despre orgoliu și despre iertare, despre înfrângere și despre victorie, ca și când în dragoste ar exista înfrângeri și victorii, și dacă ar exista? Unde duc sacrificiile? Doamna X ajunge să trăiască înconjurată de lalele și să mănânce ciocolată, și asta numai pentru că lalelele și cicolota îi plac doamnei Y, cea care tace, doamna X ajunge să se îmbrace ca doamna Y, ele poartă haine minimaliste, din acelea care avantajează suplețea, hainele doamnei Y sunt albe, ale doamne X sunt negre, doamna X este blondă, doamna Y e brunetă, gesturile le sunt identice, dansează, una e oglinda celeilalte, dar una e blondă, cum spuneam, cealaltă e brunetă, au haine cu croieli de asemenea identice, dar ale uneia sunt albe și ale celeilalte sunt negre, înțelegeți?
Doamna Y tace, doamna X vorbește.
De ce taci, Amelia?
De ce ai plecat din teatru, Amelia?
De ce nu ai mai trecut pe la noi după botezul lui Eschil?
De ce, Amelia dragă?
Așa zice doamna X, iar doamna Y, iată, are un nume, ea este Amelia și numele ei îți rămâne în minte, de ce taci, Amelia?, îți zici după ce spectacolul s-a terminat și zăpada din decor a fost de mult strânsă din Sala Nouă a Teatrului de Comedie, Amelia se încăpățânează să privească totul cu ochi mari și să danseze, Amelia rostește prea puține cuvinte, nu ți le amintești, oricum, îți amintești numai tăcerea Ameliei, vulnerabilitatea nu vorbește, sau dimpotrivă, doamna X zice că ea e cea mai puternică, pentru că ea a învățat de la cealaltă să iubească, ba chiar îi mulțumește, ea a învățat să ierte și să păstreze, să fie aceasta puterea?
Antoaneta Cojocaru, cea care conduce spectacolul-atelier, spune că acesta este un spectacol despre forța vulnerabilității, un spectacol dedicat bărbaților, însă pentru mine rămâne, așa cum l-am văzut în acea seară de început de iarnă, cel mai feminin spectacol la care am fost în 2015.
Cea mai puternică
de August Strindberg
Traducerea: Carmen Vioreanu
Cu Mihaela Teleoacă și Antoaneta Cojocaru
Un spectacol-laborator condus de Antoaneta Cojocaru
Scenografia: Vladimir Turturica
Coregrafia: Ioana Marchidan
Preț bilet: 22 de lei
