X

Spațiul Popa Tatu 68

16 Oct 2023 | scris de Merg În
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68
  • Spațiul Popa Tatu 68

nan rating / 0 voturi
Review Merg.In

Popa Tatu 68 este un spațiu dedicat fotografiei, artei și socializării la o cafea de specialitate, în care au loc o serie de întâlniri și activități menite să consolideze imaginea artei fotografice în societatea de consum. 

Inaugurat la începutul toamnei, cu ocazia manifestării Is This a Fest? - Zilele fotografiei în București, spațiul Popa Tatu 68 cuprinde Centrul de Resurse în Fotografie și galeria Is this art?. Aici există o sală de curs și bibliotecă, un spațiu expozițional dedicat fotografiei, o cafenea și, bineînțeles, un loc de socializare, unde oricine dorește să viziteze spațiul se poate simți ca acasă.

În cadrul galeriei Is this art?, expozițiile de fotografie sunt vernisate în fiecare lună, ultima fiind colecția Backseat Taxi Napping semnată de Toma Hurduc. Fotografiile sunt curatoriate dintr-un corp impresionant de lucrări care se întind pe mai mulți ani de documentare a vieții de noapte din București. Este o expoziție profund personală, întrucât Toma se prezintă prin imagini ale altora - prieteni, șoferi de taxi, oameni aleși aleatoriu care se întâmplă să fie în aceeași situație cu el. Viitoarele vernisaje vor fi anunțate pe site-ul oficial al galeriei, isthisart.ro.

De asemenea, la Centrul de Resurse în Fotografie au loc cursuri de fotografie coordonate de fotografi profesioniști și adresate celor cărora le place să facă fotografii și care își doresc să învețe mai multe despre acest domeniu. În acest sens, biblioteca de la etaj care cuprinde cărți și albume ce tratează diverse teme din fotografie și domenii conexe, joacă un rol deosebit de important.

Spațiul Popa Tatu 68 este destinat mai multor tipuri de întâlniri și activități, inclusiv pop-up-uri, sesiuni de yoga, vernisaje, târguri sau pur simplu pentru petrecerea timpului liber pe terasa din fața galeriei. 

Mai multe detalii despre evenimentele care au loc în acest spațiu pe cdrf.ro.

 

Comentarii