Pe 1 septembrie, de la ora 18, la sediul Centrului de Resurse în Fotografie din Popa Tatu 68 va avea loc primul vernisaj din festivalul “Is this a fest?” - expoziția „Telefonul fără fir”.
Misiunea CdRF este de a sprijini fotografii din România. Primul vernisaj din “Is this a fest?” este al expoziției „Telefonul fără fir”. Proiectul aparține colectivului de fotografi compus din Gabriela Panțu, Magda Fulger, Emilian Avrămescu, Marius Surleac, Ramona Copil, Silvia Dinca, Sorin Marius, Marius Cinteză, Dan Stănilă, Gabriela Pătrășcan, Raluca Lupașcu, Elena Răceală și Adrian Mitu. Evenimentul va avea loc la CdRF, de la ora 18:00, în prezența autorilor.
„Telefonul fără fir” urmărește ideea jocului clasic al copilăriei în care un fotograf realizează o primă imagine și apoi îi predă ștafeta următorului care face la rândul său o imagine inspirată din prima. Maniera ludică a demersului a dat posibilitatea stilurilor diferite artistice de a se armoniza într-un proiect coerent și emoționant. Cromatica alb-negru, uneori grafică, alteori mai subtilă creează o poveste a siluetelor și a gesturilor în peisaje omniprezente cu o tușă de nostalgie. Proiectul a început în iulie 2022 și s-a finalizat în februarie 2023.