Cristal de primăvară
Asemenea unei cupe de cristal care premiază spumoasa și efervescenta primăvară, ghiocelul face parte din familia Amaryllidaceae și este simbolul bucuriei și speranței, reprezentând puritatea și gingășia, dar în același timp și rezistența, și curajul.
Caracteristici
Originar din Europa și Asia, cu aproximativ 100 de specii, în flora spontană a României găsim trei specii ale ghiocelului: ghiocelul comun (galanthus nivalis), ghiocelul cu frunze îndoite (galanthus plicatus) și ghiocelul bogat (leucojum vernum). Acestea sunt specii ierboase, perene, care înfloresc în ianuarie, februarie sau cel târziu în martie și aprilie, în funcție de cât de lungi și geroase sunt iernile. Gingașul ghiocel îl găsim în pădurile de foioase, poieni, pajiști umede și umbrite, la deal, munte și câmpie. Toate speciile genului galanthus au bulbi globuloși acoperiți cu tunici negre din care pornesc câteva frunze liniare și o tijă florală de 12-30 cm înălțime. Florile sunt albe, în formă de clopoțel cu șase lacinii libere dintre care trei externe, lungi și întregi, și trei interne, cu jumătate mai scurte decât primele, crestate la vârf. Cele interioare au câte o maculă verde sau gălbuie în funcție de specie. Fructul ghiocelului este o capsulă ovoidă alungită.
Înmulțire și dăunători
Când planta este matură, înmulțirea se face prin diviziunea atentă a bulbilor sau prin mutare când planta este în hibernare după ce frunzele se ofilesc. Bulbii pot fi sădiți la zece centimetri adâncime, la sfârșitul verii, în pământ fertilizat. Ghiocelul se mai poate răspândi și prin semințe. Viermele de bulb și molia sunt inamicii ghiocelului alături de bolile care îi provoacă pete maronii și praful gri asemănător mucegaiului.
Albul ghiocelului
Legenda spune că acest firav ghiocel a fost singurul care a acceptat să-și împartă culoarea cu zăpada, atunci când aceasta a fost trimisă de Dumnezeu să-și aleagă culoarea și a fost refuzată de toate celelalte flori, iar drept răsplată îl lasă în fiecare an să își scoată primul capul din mantia ei răcoroasă.
Proprietăți, substanțe active
Datorită substanțelor active din ghiocel, îndeosebi din bulb, el poate fi utilizat cu prudență în industria farmaceutică. Din bulb s-au extras unele substanțe cum ar fi: galantamonul cu efecte citostatice și tonice asupra plăcilor neuromusculare, folosindu-se în astenia mialgică, reducerea sechelelor rămase în urma poliomielitei, hemiplagii, hemipareze, galantamina, stabilizată sub formă de bromhidrat, întâlnindu-se sub denumirea de nivalin. Galatidina este compusul cel mai toxic din ghiocel, alcaloidul fiind lipsit de proprietăți farmaceutice utile. În fitoterapie, se utilizează planta uscată și doar sub formă de decoct în tratamente atent supravegeate de specialiști, deoarece toate speciile de ghiocel sunt foarte toxice, iar administrarea lor empirică pot pune viața în pericol. Ghiocelul, plantă tinctorială, poate colora fibrele textile naturale în galben.
Simbolistică
Alături de mărțișor și de păsările care se întorc din țările calde, ghiocelul este simbolul primăverii, al bucuriei și al speranței, iar creștinismul asociază această floare cu smerenia și puritatea. Atât la noi în țară, cât și în Europa, datorită scăderii numărului de exemplare a fost necesară instituirea de măsuri concrete, astfel recoltarea din flora spontană a fost interzisă.
