Veşnic verde şi frumos
Arbore din familia Pinaceae, impunător prin verticalitate şi dimensiunea la care ajunge la maturitate, 20- 40 de metri,şi prin faptul că rămâne mereu verde, indiferent de anotimp, bradul este prezent la toate evenimentele importante din viaţa românilor.
Descriere şi areal
Scoarţa bradului este netedă, uşor gri, frunzele sunt turtite şi de culoare închisă, iar pe partea interioară uşor albicioase. Culoarea lor rămâne verde tot timpul anului. Arealul natural al bradului în Romania este tot lanţul Carpatic, el putând creşte la altitudini de 600-1200 de metri în Carpaţii Orientali, în Carpaţii Meridionali, de la 700 la 1.300 de metri, iar în Apuseni de la 650 la 1.400 de metri. Specia Abies Alba creşte pe soluri profunde, uşor sau mediu acide şi fertile. Mai sensibil decât molidul, bradul se întâlneşte în arii mai adăpostite fără expuneri directe la curenţii de aer. El poate fi întâlnit şi în afara arealului său natural, fiind plantat în parcuri, grădini, având rol decorativ, sau în plantaţii forestiere. Poluarea şi îngheţurile târzii afectează specia, iar diminuarea ei în Carpaţi este cauzară de tăierile abuzive, profesorul Simionescu în lucrarea „Flora României“, 1939, spunea: “ Sunt tăiaţi fără milă pentru scânduri, iar puieţii de brad sunt nimiciţi fără măsură la Crăciun, de când s-a introdus la noi moda Pomului de Crăciun, care înlocuieşte tot mai mult la oraş străbunul obicei al Stelei”.
Rolul şi simbolistica bradului
Bradul, împreună cu celelalte specii, are un rol esenția la fixarea solului, diminuează scurgerile de apă de pe versanţi, purifică şi ionizează aerul şi asigură un areal specific divers. Simbol al vieţii eterne, se spune că bradul are o legătură directă cu divinitatea prin forma triunghiulară şi proprietatea de a fi mereu verde, ceea ce ne duce cu gândul la Sfânta Treime şi nemurirea divină. Despre el se spune că i-a ascuns pe Maica Domnului şi pe Iisus de urmăritori, fiind binecuvântat să fie mereu verde şi frumos. Simbol al sărbătorilor de iarnă, bradul întregeşte spiritul festiv al acestora, iar prima referire de specialitate despre un brad de Crăciun apare în Lituania, în anul 1510, el fiind împodobit cu figurine, acadele, fructe, ornamente din hârtie colorată, toate realizate în casă. Obiceiul şi moda beculeţelor ajung în România abia în anul 1900.
Tradiţia bradului la români
Bradul a avut întotdeauna un rol important în tradiţia populară, în vechile obiceiuri, prezent în fiecare dintre cele trei momente importante din viaţa omului, Naşterea, Nunta, Moartea. În unele zone există obiceiul ca la naşterea unui copil să se sădească un brad sau să fie închinat în faţa unui brad. Bradul apare în literatura populară în special pentru desemnarea fălniciei şi vitalităţii, fiind veşnic verde pe culmile munţilor, el inoculează sensul perfecţiunii şi adeseori în poezia cultă apare ca element al peisajului solemn sau ca reper în lumea trecătoare, simbolizând statornicia, rezistenţa şi frumuseţea poporului român.
Utilizările bradului
Specia Abies Alba aduce multe foloase, plantă meliferă, furnizează albinelor materia primă pentru mierea de mană, polen şi propolis. În alimentaţie, din mugurii de brad se face sirop cu rol în calmarea tusei, tratarea răcelii şi vindecarea astmului, iar răşina de brad are multiple utilizări în realizarea unor instrumente muzicale.
