Aliment, dar şi medicament natural
Afinul de pǎdure (Vaccinium myrtillus) este cunoscut ca plantǎ medicinalǎ ce creşte în zona de munte pânǎ la înǎlţimea de 2,250 metri, adicǎ pe versanţii muntoşi cu multǎ umbrǎ şi umiditate, pe stânci şi în soluri silicoase. Atât frunzele, cât şi fructele afinului sunt folosite în farmacologie.
Descrierea speciei
Afinul de pǎdure este un arbust mic, cu înǎlţimea de pânǎ la 60 de centrimetri şi tulpina ramificatǎ de culoare verde. Frunzele de afin sunt ovale, alungite şi dinţate, florile au culoarea verzui roşiaticǎ, albe sau pot fi şi roz, cu petale unite sub formǎ de clopoţei. Fructele afinului sunt afinele, ele sunt nişte bace, adicǎ fructe cǎrnoase cu cojǎ subţire şi ceratǎ, cu pulpǎ şi zemoase, mici sfere de culoare negru albǎstrui cu gust acrişor. Afinul se înmulţeşte prin seminţe sau prin butaşi, care se obţin din ramurile laterale puse la înrǎdǎcinare în turbǎ amestecatǎ cu nisip.
Recoltarea afinelor
Pentru recoltarea afinelor, se foloseşte un fel de pieptǎn cu dinţii din sârmǎ rotunjitǎ la vârf care sunt dispuşi pe un suport în formǎ de fǎraş prins de un mâner. Fructele afinului se recolteazǎ când sunt foarte bine coapte, adicǎ din luna iulie pânǎ în septembrie şi pot fi consumate proaspete, uscate sau congelate. De la afin se mai pot recolta şi frunzele cu ramuri, din luna mai şi pânǎ în septembrie, acestea se usucǎ în locuri umbroase şi bine aerisite.
Indicaţii terapeutice
Fruzele de afin conţin: tanin, arbutinǎ, hidrochinonǎ, mirtilinǎ, neomirtilinǎ, iar fructele conţin pectinǎ, zaharuri, mirtilinǎ, tanin, vitamina C, cât şi acizi organici cum ar fi acid citric, acid malic, acid oxalic, acid lactic. Datoritǎ conţinutului de tanin atât frunzele, cât şi fructele au proprietǎţi astringente şi antibacteriane încât modificǎ favorabil flora patologicǎ intestinalǎ. Mai sunt recomandate în tratarea diabetului, prin scǎderea zahǎrului din sânge, a enterocolitei, gutei, parazitozelor intestinale, infecţiilor urinare, uremiilor, este un bun diuretic, precum şi în tratarea reumatismului, afecţiunilor dermatologice, tulburǎrilor circulatorii periferice, uretrite, somatite, ulceraţii cronice sângerânde. Cu ajutorul afinelor se pot preveni anumite boli ca: Alzheimer, demenţa vascularǎ, boala canceroasǎ, cancer gastric şi intestinal, boala coronarianǎ şi infarctul miocardic, artrita reumatoidǎ. Frunzele le gǎsim şi în compoziţia ceaiului dietetic. Fructele se pot consuma ca atare sau sub formă ceaiuri, se mai folosesc la obţinerea afinatei, o bǎuturǎ alcoolicǎ foarte gustoasǎ, dar şi la prepararea dulceţurilor şi a prǎjiturilor.
Afinul de culturǎ
Afinul de culturǎ (Vaccinium corymbosum) a fost adus în ţara noastrǎ pentru prima data în anul 1968, la Bilcesti, localitate care se aflǎ langǎ Câmpulung Muscel. Afinul de culturǎ este originar din America de Nord şi s-a adaptat foarte bine la noi în zonele de deal şi de câmpie. Este o specie rezistentǎ la gerurile puternice din timpul iernii, dar preferǎ solurile uşoare, fertile şi cu sursǎ de irigare. Faţǎ de afinul de pǎdure, afinul de culturǎ poate ajunge la o înǎlţime de pânǎ la doi metri, fructele sunt mai mari, iar producţia poate fi pânǎ la vârsta de 45-50 de ani. În condiţiile unui sol bun şi o tehnologie corectǎ de întreţinere, afinul de culturǎ poate da producţii de peste 12-15 tone de fructe la hectar. Cea mai mare plantaţie din ţarǎ se aflǎ la Robǎneşti lângǎ Craiova, producţia de afine de pe aceastǎ plantaţie se exportǎ în Germania, Franţa, Spania, Portugalia şi Olanda.
Fructele de afin, prin multiplele proprietǎţile şi indicaţiile terapeutice, nu trebuie sǎ lipseascǎ din alimentaţia zilnicǎ.
