O tânǎra cu perspective mari
Într-un oraş frumos, aşezat la poale de munte, am descoperit-o pe Andreea Stan, o tânǎrǎ de 33 de ani, creativǎ şi ambiţioasǎ, din mâinile cǎreia ies lucruri minunate.
Andreea Stan este nǎscutǎ în oraşul Buşteni, a absolvit Facultatea de Chimie alimentarǎ, dupǎ care a lucrat ca inginer la fabrica de lactate de la Fulga şi în panificaţie la Bucureşti. Pe lângǎ meseria de inginer, Andreea a dezvoltat şi o pasiune mai veche, aceea de a crea podoabe din mǎrgele.
Andreea, de unde vine pasiunea pentru aceste creaţii?
La noi în neam este o tradiţie frumoasǎ. Bunicul meu era un om foarte priceput, el fǎcea orice, adicǎ lucruri folositoare din nimic. A urmat tatǎl meu care a dat viaţǎ lemnului, prin obiectele confecţionate de el. Eu sunt a treia generaţie care face lucruri frumoase, nu sunt o mare creatoare, dar ceea ce fac îmi place şi poboabele sunt foarte apreciate de clienţi.
Pasiunea este pasiune, dar vǎd cǎ ai realizat multe poboabe.
Am încercat în perioada de concediu pentru creşterea copilului sǎ fac ceva util, sǎ-mi ocup puţinul timp liber pe care îl aveam, aşa a început totul. Am început sǎ culeg materiale, informaţii despre cum pot să confecționez anumite modele din mărgele, pentru cǎ asta simţeam cǎ este atracţia mea. O perioadǎ am studiat tot ce urma sǎ fac, iar când am crezut cǎ o sǎ reuşesc am început sǎ creez aceste frumoase podoabe. Prin aceste mici bijuterii, am vrut sǎ aduc tradiţia veche a ţesutului pe pânzǎ cu motive naţionale.
Deci sǎ înţeleg cǎ te inspiri din cusǎturile pe care le fǎceau bǎtrânii pe costumele populare?
Da, tiparul meu de lucru sunt exact acele modele vechi de pe costumele populare cusute de mânǎ. Podoabele tradiţionale numite „zgârdane” le confecţionez pe un gherghef special. Pe acest gherghef se întind aţele, care devin baza modelului, pe care cos aceste mǎrgele. Eu cred cǎ prin aceste mici şi frumoase piese reuşesc sǎ ţin istoria vie a motivelor naţionale româneşti. Pe lângǎ acestea fǎcute pe gherghef, realizez şi alte modele de podoabe tradiţionale prin înşiratul mǎrgelelor pe fir. Eu numesc această artă, arta acului, firului şi a mǎrgelelor. Dupǎ o perioadǎ, am reuşit sǎ realizez o micǎ colecţie cu care nu ştiam ce o sǎ fac, eram foarte curioasǎ dacǎ o sǎ le placǎ clienţilor, dar nu a trecut foarte mult timp şi am primit prima mea invitaţie la un târg meşteşugǎresc, organizat aici în Buşteni.
Cum a fost primul tǎu contact cu clienţii?
Emoţionant. Localnicii şi turiştii mi-au apreciat creaţiile foarte mult şi aşa am început sǎ capǎt încredere în mine pentru a merge mai departe. Dupǎ primul târg al meşteşugarilor, au apǎrut şi alte invitaţii la diferite târguri meşteşugǎreşti naţionale, în urma cǎrora am devenit meşter popular. Acum, particip frecvent la târgurile organizate la Muzeul Ţǎranului Român.
Andreea, înafarǎ de motivele naţionale, natura a fost izvor de inspiraţie în creaţiile tale?
Da, trǎind într-o zonǎ frumoasǎ de munte am încercat sǎ aduc în creaţiile mele şi animale specifice zonei cum sunt: renumiţii urşi, bufniţe, coarne de cerb şi mulţi fluturi, realizate din mǎrgele sub diferite forme ca cercei, brǎțǎri şi pandantive.
Acum se poartǎ şi podoabele din pietre semipreţioase cu „putere magicǎ”?
Este o cerinţǎ a clienţilor. La început nu am ştiut prea multe despre aceste pietre, dar prin studiu am învǎţat caracteristicile şi puterile pietrelor semipreţioase, din care fac bijuteri şi decoraţiuni benefice nouǎ, ca oameni. Odatǎ cu trecerea anilor am început sǎ mǎ perfecţionez şi am reuşit sǎ-mi fac propria mea afacere, iar pasiunea mea a devenit o sursa de venit.
Cea mai scumpǎ bijuterie a omului e mâna lui de aur.
„Cu astfel de meserie,
Ţi-ai fǎcut un renume.
Iar a ta „bijuterie”,
Acum e piatrǎ de temelie.”
