Pentru ea, albastru vine de la „fisura albastră”
Ochi albaștri, păr blond, chip angelic și, totodată, caracter puternic, forță, rezistență, sute de ore de alpinism, sute de ore de instrucție, o combinație pe care nu o întâlniți prea ușor și oriunde, s-a născut la Bușteni și o cheamă Andreea Moja. A lucrat în cadrul „Centrului de Pregătire și Perfecționare a Jandarmilor Montani”(CPPJM) din Sinaia ca instructor de schi și alpinism, iar acum este în căutare de ceva nou care să o motiveze și să o reprezinte.
Când spui albastru, te gândești la „fisura albastră” , o experiență unică, poți să ne povestești puțin despre ea?
Pot să spun doar că a fost ceva neprevăzut sau cel puțin neplanificat. Sincer, „fisura albastră” era pe lista mea de lucruri imposibil de realizat. S-a întâmplat să primesc o ofertă de la doi colegi și prieteni foarte buni pe care inițial i-am refuzat, spunând un clar „nu sunt pregatită”, la care a venit și replica „ar trebui să ai mai multă încredere în tine, pentru că poți să faci asta”, replică la care nu am rămas indiferentă și pe data de 17 septembrie 2011, ora 08.00, ne aflam în dreptul traseului. O zi cu de toate, soare, ploaie, ceață, dar pentru mine o zi superbă din toate punctele de vedere, o zi în care mi-am demonstrat că într-adevăr nu îmi lipseau orele de antrenament, ci încrederea în forțele proprii. Ce recomand tuturor? Măcar odată în viață săîncercați să vă autodepășiți limitele, înseamnă un sentiment și o senzație unică, de autoîmplinire și satisfacție deplină.
Dacă ar fi să alegi între „fisura albastră” și zborul cu parașuta, ce ai alege?
Clar, amândouă. Senzația de cădere liberă de la 4.000 de metri este de neegalat.
Cum ai reușit să înveți atât de mult despre munte, despre alpinism? Ai făcut cursuri speciale?
Cele mai multe le-am avut în mine. Când iubești ceva atât de mult, simți că te-ai născut cu acel ceva și totul devine parte din tine. Când se întâmplă asta știi că asta trebuie să faci, pentru că „te cheamă”, totul devine mult mai ușor. Asta nu înseamnă că nu e nevoie de foarte multă muncă și antrenament, dar când iubești muntele și tot ce implică el, nu ți se pare așa greu. Am absolvit foarte multe cursuri în domeniu, dar cele mai importante lucruri le-am învățat de la prietenii și colegii cu care am bătut potecile prin munți.
Ce te-a determinat? Ai știut de la început că asta vrei să faci ori ai fost lângă oameni cu care ai empatizat?
Da, se poate spune și așa. Pentru mine să stau în natură și în special pe munte a fost mereu o prioritate, pentru că acesta este „medicamentul meu pentru orice”. Am empatizat cu oamenii iubitori de munte și de Bușteni.
Ai instruit foarte multe cadre militare sau din alte servicii, majoritatea bărbați. Care era prima lor reacție la primul curs ținut de tine?
Toți au respectat munca mea și ceea ce fac, poate puțin mai mult datorită faptului că sunt femeie și lucrul acesta i-a ajutat și i-a ambiționat să nu renunțe așa ușor și să spună „nu pot”.
Crezi că ai putea sta departe de Bușteni?
Am încercat să fac asta odată. Rezultatul, am renunțat la tot ceea ce făceam, la postul meu de instructor în cadrul CPPJM și am simțit că m-am rătăcit pentru prima dată. Pentru mine, Bușteni înseamnă „acasă”.
Ce te vezi făcând în viitorul apropiat ?
În viitorul apropiat? Eu nu m-am ghidat în viață după un plan anume. Am luat lucrurile așa cum au venit, „bune și rele”, și am încercat să fac din ele ceva frumos și pozitiv, așa că nu pot spune dacă mă văd făcând un anume lucru. Voi încerca să îmi mențin optimismul, să fiu relaxată, și lucrurile pozitive pe care mi le doresc se vor întâmpla.
Care este deviza ta în viață?
Gândește pozitiv – trăiește prezentul și dăruiește dezinteresat.
