EXILAT ÎN ROMÂNIA, roman eseu despre ROMÂNIA și oamenii de aici, frescă a zilelor noastre, lansarea în curând în BUȘTENI, BUCUREȘTI, BRAȘOV...
Valeria Ioniță, autoarea romanului EXILAT ÎN ROMÂNIA, s-a născut în București, este licențiată în litere și a ales să trăiască în Bușteni pentru că și-a urmat inspirația și, nu în ultimul rând, destinul, călăuzită spre acest topos, spune aceasta, aproape hipnotic, de un zeu al creației, căruia i s-a supus, mecanic chiar. Astfel, a scris o carte despre oamenii întâlniți în peregrinările sale, despre locuri, realizând o cronică a timpului său, având ca model vechii cronicari, care surprind istoria în filele operelor lor și viața oamenilor, în primul rând.
Ce te-a determinat să lași Bucureștiul pentru Bușteni?
Inspirația. Ea, inspirația, mi-a purtat pașii aproape hipnotic, acolo unde a considerat ea, nu eu am ales, am fost aleasă de ea, de inspirație, să ajung aici. Poate că eu aveam o altă alegere, în orice caz, între munte și mare, întotdeauna am preferat marea. Așa că, deși nu îmi displace, nu a fost alegerea mea muntele... Atunci când coboram din tren în Sinaia sau în Bușteni, simțeam acel zeu al inspirației, acea voce autorială. Ceea ce, într-un final, s-a și concretizat într-un roman eseu „ Exilat în România”. Mai întâi am citit literatură ani de zile, iar la un moment dat s-a produs un declic și am spus: „Vreau să scriu”. Destinul a vrut să scriu și să și public aici, nu sunt fatalistă, dar, aidoma filosofului Gabriel Liiceanu, cred în predestinare, exact ca în cartea lui, “Despre limită”, care mi-a plăcut și care m-a luminat cumva, mai mult decât alte cărți...
De ce are nevoie un scriitor?
Un scriitor este un om care are curaj. Curajul de a spune ceea ce simte și gândește despre el și despre alții, care își depășește teama, orgoliul, blocajele, limitele, care ajunge la sine și trece dincolo de el, ca să se întoarcă iar asupra sa și a celorlalți, căutându-se și căutându-i pe ceilalți. Este un om singur, dar este și un om împreună cu ceilalți, înțelegându-i pe toți. Pentru că se înțelege pe sine. În plus, este cineva care chiar se așază la masa de scris și scrie. Mulți își propun să devină scriitori, cei care reușesc chiar se hotărăsc să se așeze pe un scaun și scriu. Mulți chemați, puțini aleși, nu?
Mi-aș dori ca mesajul uman și umanist din “Exilat în România” să ajungă la cei pentru care l-am scris, pentru că nu am scris pentru mine, nu cred în principiul artă pentru artă, ci am scris pentru semenii mei care trăiesc în România o viață nu tocmai normală.
Când spui Bușteni, la ce te gândești ?
Când spun Bușteni, dacă este soare, mă gândesc că ești ca-n Rai, dacă este mai închis, nu este chiar deprimant, te poți odihni bine. Bușteniul este un loc relaxant, nu numai pentru turiști, ci și pentru localnici. Este un loc ideal pentru vacanțe, popasuri, drumeții.
Ce crezi că lipsește Bușteniului ?
Mai multă animație ar fi binevenită. La fel și mai multă curățenie. Locurile de divertisment cred că ar face Bușteniul mai viu, mai atractiv. Astfel și turiștii ar veni în număr mai mare, spre prosperitatea economică a orașului și spre starea de bine a celor care aleg Bușteniul ca loc de popas.
Ce locuri preferi în Bușteni?
Pârtia Kalinderu, iarna, firește, Casa Memorială "Cezar Petrescu", unde am participat la salonul de epigrame din 2014, cu 15 epigrame sau Casa de cultură "Aurel Stroe" sau Casa româno-franceză, unde am lansat pe poetul Dan Popescu cu volumele sale de versuri și, nu în ultimul rând, am lansat revista de cultură al cărei director este fostul meu coleg de facultate, criticul Sebastian Vlad Popa.
Ai un mesaj pentru turiști și localnici ?
Mesajul meu este, atât pentru cei care străbat Bușteniul sau îl locuiesc, să fie mai toleranți, mai solidari, să se înțeleagă mai bine și, de ce nu, să se iubească, pentru că, în aceste vremuri pline de vrajbă și ispite, atât dinăuntru, cât și din afară, numai uniți putem să dăinuim ca neam și să înaintăm în istorie, păstrându-ne identitatea și țara. Pentru a nu ne simți “Exilați în România”, ci în orice colț de plai din acest areal, să ne simțim, cu toții, ai noștri, acasă.
