X

Orașul de la poalele munților

01 Iun 2015 | scris de Mihaela Dicu
  • Orașul de la poalele munților

4,41 rating / 22 voturi
Review Merg.In
Bușteniul, orașul visurilor unui profesor și scriitor
 
Profesorul Aurel Manea a venit în Buşteni din comuna Scutelnici, judeţul Buzǎu. A absolvit Facultatea de Biologie la Bucureşti şi Şcoala Popularǎ de Artǎ - secţia pictură, la Baia Mare. Studiile pe care le-a fǎcut i-au deschis orizonturile cǎtre naturǎ şi frumos, începând sǎ caute locuri cât mai pitoreşti din ţarǎ, unul dintre acestea fiind micul oraș Bușteni.

Cum aţi ajuns sǎ vǎ mutaţi în Buşteni?
Veneam foarte des în acest oraş pitoresc aşezat la baza Crucii Caraiman, eram impresionat de beculeţele care o luminau şi o vedeam ca pe o cruce arzând pe cer. Munţii, flora montanǎ chiar şi fauna erau parte din mine, faptul cǎ terminasem Fcultatea de Bologie m-a determinat sǎ mǎ îndrǎgostesc şi mai mult de aceste locuri. Iniţial, am lucrat ca bibliograf în zona mea, ulterior am aflat de la inspectoratul şcolar cǎ era un post liber de profesor de biologie la Buşteni, am dat concurs şi aşa am ajuns profesor în aceastǎ zonă. Locuiesc în Buşteni de peste 40 de ani, aici m-am şi cǎsǎtorit, localitatea este o staţiune montanǎ de un pitoresc inegalabil, cu oameni modeşti, respectuoşi, cu vorbe alese pentru toţi turiştii din ţară şi de peste hotare. 

Pe langǎ catedrǎ, am înţeles cǎ aţi scris şi publicat cǎrţi. Cum v-a venit aceastǎ idee?
Oraşul Buşteni a fost şi este preferat de mine şi de cercetǎtori pentru nestematele comori ale naturii şi priveliştile de basm ale munţilor. Profesia mea, cadru didactic de biologie, m-a stimulat şi impulsionat, realizând numeroase lecţii cu elevii în mijlocul naturii cǎrora le-am insuflat respectul ce trebuie sǎ-l aibǎ pentru naturǎ şi comorile ei. De peste cinci decenii public în presa localǎ, a judeţului şi la nivel naţional, evidenţiind evenimentele socio-culturale şi ştiinţifice, recenzii de carte, precum şi cǎrţi despre oameni, fapte şi pasiuni.

Puteţi enumera câteva publicaţii?
Desigur, cu mare plǎcere vorbesc despre ele, pot spune câteva titluri: ,,Taine din lumea vie ’’, ,, Oameni, fapte, pasiuni”, scrisǎ în anul 2003, ,,Viaţa, ca vârstele în cercuri de capac’’ este o autobiografie fǎcutǎ în anul 2010, iar în anul 2011 am scris ,,În memoriam Alexandru Chivoiu, luptǎtor  pentru libertate şi dreptate ’, dupǎ care, în 2013, ,,Bioghicitori’’. 

În afarǎ de publicații şi cǎrţi ce vǎ mai pasioneazǎ?
Timpul meu de recreere, la 72 de ani, este petrecut în mijlocul naturii pentru a observa şi studia flora şi fauna din perimetrul oraşului şi nu numai. În perimetrul Crucii Eroilor sunt nestemate floristice precum genţiana, floarea reginei, clopoţei alpin care dau muntelui un colorit pitoresc, dar sǎ nu uitǎm de capra neagrǎ şi suveranul urs, şi tot în aceastǎ zonǎ traieşte gândǎcelul auriu care strǎluceşte în noapte. Pe lângǎ studiul pe care-l fac şi scriu despre florǎ, pictez foarte mult peisaje din naturǎ şi nestematele comori ale munţilor. 

Vǎ plimbaţi mult. Aveţi un local preferat?
Da, pentru o bunǎ dispoziţie, pentru câteva clipe petrecute în cursul sǎptǎmânii, un sejur plǎcut în staţiunea Buşteni precum şi o mâncare gustoasǎ şi sǎnǎtoasǎ, eu prefer şi recomand trecǎtorilor ,,Casa Ancuţei ’’ şi ,,La Turcu’’, unde se poate bea şi o bragǎ fǎcutǎ dupǎ o reţetǎ turceascǎ. 

Câteva cuvinte de încheiere.
Ar mai fi foarte multe de spus despre aceste locuri, oameni, chiar şi monumente istorice, dar fiecare turist care poposeşte la poalele Munţilor Bucegi, adicǎ sub Crucea Neamului, sǎ nu uite cǎ ea ne vegheazǎ pe toţi creştinii români pentru ,,cǎ în fiecare dintre noi este o cruce din cap pânǎ în picioare".

Cuvinte cheie:   Busteni / Manea Aurel / profesor
Comentarii