O chitară clasică, muzica sufletului pe cărări de munte
Într-o seară călduroasă de vară l-am întâlnit pe Horia Bârleanu, în parcul din centrul orașului Bușteni. Bușteniul este locul în care trăiește de 40 de ani, un loc minunat și încărcat de frumos, fiind cadrul de inspirație pentru o seamă de scriitori care au locuit sau au vizitat această zonă. Îi amintim pe Alexandru Vlahuță, Nestor Urechia, Cezar Petrescu și alții.
Horia, ești o fire melancolică? De ce crezi că orașul în care te-ai născut are o încărcătură de frumos, de inspirație?
Nu pot spune că sunt un melancolic, dar găsesc normal și firesc ca prin firea mea să rezonez cu farmecul locului care m-a inspirat și m-a ajutat să găsesc filonul interior în tot ceea ce fac.
De ce vrei să vorbim de Bușteniul de altădată?
Pentru că am multe amintiri, pe vremea copilăriei mele Bușteniul era un oraș simplu de munte, cu multe frumuseți naturale. Casele cu arhitectura specifică văii superioare a Prahovei, cu încălzirea lor cu sobe pe lemne, cu acele garduri din țambre de lemn, cu agitația continuă a oamenilor care lucrau la Fabrica de Hârtie, Fabrica de Pâine, în trei schimburi. Nu pot uita iernile cu multă zăpadă, benefice sporturilor de iarnă, când mă dădeam cu sania, schiurile și mai rar cu patinele. Pe vremea aceea părinții mei doreau să învăț să schiez, așa că prima dată am pus schiurile în picioare când eram la grădiniță, dar muream de frică. Când am intrat la școală am văzut altfel acest sport, datorită doamnei Albert, care era instructor de schi, prin tehnicile și vorba ei pașnică, am început să îndrăgesc schiatul. Atunci nu era telescaun, nici mașină de bătătorit zăpada, pârtia o amenajam noi prin bătătorire cu schiurile. Aș mai avea multe de spus despre trecutul orașului, cred că am scrie o carte.
Cum vezi orașul în anul 2015? Dar în viitor?
Odată cu trecerea anilor, orașul s-a schimbat foarte mult, prin construcțiile moderne, amenajarea pârtiei Kalinderu la standarde europene, făcând din Bușteni un punct de atracție pentru turiștii români și străini. Despre viitor, părerea mea este că orașul Bușteni va fi într-o continuă dezvoltare în detrimentul naturii, răpindu-i privilegiu generației viitoare de a se bucura de natura frumoasă și sălbatică, așa cum am cunoscut-o eu.
Am vorbit de plăcutele tale amintiri, dar hai să vorbim de prezent, cu ce te ocupi?
Am terminat Facultatea de Electronică și Telecomunicații, iar acum sunt preocupat de domeniul IT (informația tehnologiei), fac diverse programe pe computer, realizez și administrez site-uri cum este cel al Centrului Cultural „Aurel Stroe” din oraș, fac grafică computerizată, afișe, cărți de vizită, broșuri, magazine online. Fiind preocupat de vastul domeniul al muzicii electronice, mi-am dat seama că viitorul muzicii se va împleti cu cel al electronicii. Am pus în practică pasiunea mea prin colaborarea cu „Școala Altfel” unde am un grup de copii care vor să învețe tainele muzicii pe calculator. Este un sentiment frumos când vezi realizările finale, împlicarea și dăruirea copiilor în acest proiect. Anul acesta, de Ziua femeii, am avut un mic spectacol pe care l-am susținut la Centrul Cultural „Aurel Stroe” din Bușteni, cu acest grup de copii care au interpretat piese proprii pe calculator. Pe lângă muzica computerizată, studiez și cânt la chitară, o parte din piesele pe care le interpretez sunt compoziții proprii (povești, fabule, poezii de dragoste sau versuri filozofice), dar cânt și piese preluate din lirica românească sau piese clasice de Beethowen,Tarrega, Bach, Carulli, Isaac Albeniz și alții.
Știu că îți plac și drumețiile montane, ce trasee preferi?
Da, merg în foarte multe excursii montane, sunt invitat ca ghid sau animator în diferite tabere de aventuri montane, tematice, pentru descoperirea farmecului și specificul zonei, tabere de echitație. Îmi plac toate traseele locului, cele marcate, pline de frumusețe, admirate cu drag și plăcere. Recomand cu multă căldură turiștilor veniți în zona noastră traseele marcate, cum sunt cele care duc în Poiana Coștilei, frumosul drum Tache Ionescu care duce la cabana Mălăiești, de la cabana Mălăiești prin hornuri către cabana Omu, traseu recomandat numai vara, traseul Valea Cerbului către cabana Omu, dar și pe acesta îl recomand numai vara. Pentru că am vorbit de cabana Omu, vreau să povestesc o frumoasă amintire. Într-o zi coboram de la cabana Omu pe traseul Bucșoiu Mare spre Prepeleac când, la un moment dat, undeva în dreapta mea, cam la șase metri, era o capră-neagră care mă privea curioasă, dar spre surprinderea mea era foarte prietenoasă, pentru că nu s-a speriat. Ne-am privit reciproc, iar după plecarea ei mi-am continuat și eu drumul.
Ești o fire sensibilă, mai ai și alte povești sau amintiri care te-au marcat?
Așa cum am mai spus, dar nu vreau să mă repet, viața mea este un roman, desigur că nu le pot povesti acum pe toate. Am trăit momente plăcute într-o zi la marginea pădurii din apropierea casei mele, o vulpe a coborât atât de aproape de casă și a furat o găină. Eu eram prin preajmă, am văzut faza și am alergat după vulpe, care fugea cu găina în gură. Am alergat aproximativ 100 de metri, vulpea s-a oprit, m-a privit și a lăsat găina jos. Găina nu a fost rănită, vulpea a plecat, dar nu înainte de a mă privi într-un anume fel, atunci am înțeles că făcusem o faptă bună pentru salvarea găinii, dar poate și o faptă rea, deoarece am privat puii de vulpe de la hrană.
Vreau să închei micile mele povești cu un citat de Osho.
„Cineva cântă la chitară un cântec minunat. Oamenii de știință vor deveni interesați de chitară, nu de muzica produsă de ea. Ei se vor gândi, de unde vine sunetul? Este posibil ca degetele muzicianului și instrumentul să devină puncte de interes pentru oamenii de știință. Ei vor analiza instrumentul muzical și vor descoperi lemn, coarde și alte elemente care compun chitara, dar nu vor găsi muzica! Muzica este ceva mai mult. Mâinile muzicianului și chitara sunt numai o oportunitate pentru ca ceea ce este dincolo să coboare pe pământ”.
