Promovarea autenticului românesc
Cătălina Nistorescu, crescută pe Valea Cerbului în Bușteni, aproape de natură, iubește și promovează autenticitatea în tot ce ține de design interior, aranjament floral și gastronomie.
Fiecare dintre noi are o poveste. Povestea Cătălinei Nistorescu începe în Bușteni?
Da. Mai precis începe în Valea Cerbului, la cabana Gura Diham, unde, pe când eu aveam doi ani, părinții mei, Paulina și Ioan Luca, au început o activitate susținută pe care o continuă și în prezent. Cabana Gura Diham pentru mine înseamnă acasă. Aici am copilărit, departe de oraș, iar jocurile și jucăriile mele le găseam în natură. Aveam chiar și o mică „insulă” „proprietate privată”. Eu și fratele meu ne împrieteneam cu copiii veniți aici în tabere și chiar am legat prietenii de o viață. A fost o perioadă frumoasă din viața mea, cu toate că părinții mei munceau foarte mult, se dedicaseră practic acestei cabane și uneori aș fi dorit mai mult prezența lor în preajma mea. Dar apropierea de pădure, de munți și izvoare au făcut în așa fel ca viața mea interioară să fie foarte bogată.
Credeți că acest loc, Valea Cerbului, are același farmec ca și în perioada copilăriei dumneavoastră ?
Locul a devenit foarte cunoscut, aici vin foarte mulți turiști care doresc să vadă și să guste din ceea ce este specific și autentic românesc. Cabana am decorat-o cu obiecte vechi care au darul de a bucura privirea turiștilor. Poate doar drumul până la cabană a devenit un punct nevralgic pentru unii turiști. Dacă locurile de campare ar fi puțin mai organizate, amenajate, ar fi diferit.
Școala primară și liceul le-ați urmat în Bușteni. Aveți un cadru didactic care v-a influențat în mod deosebit?
Față de toți profesorii mei am un mare respect și cu siguranță și-au pus amprenta pe formarea mea, dar învățătoarea mea, Rodica Mihăiță, și profesorul de franceză Părpăuță au însemnat ceva special.
Activitatea dumneavoastră ține foarte mult de creativitate. Cum se manifestă ea? În ce domeniu?
Încă din copilărie s-a manifestat această creativitate, iar rochiile mamei mele au simțit cel mai mult asta. Am o relație specială atât cu mama, cât și cu tatăl meu, dar mama a văzut în mine această latură creativă și în timpul liceului, la fiecare sfârșit de săptămână, mă trimitea la București unde luam lecții de artă de la o familie de pictori. După aceea am urmat Facultatea de Artă decorativă din București și am lucrat un an cu Venera Arapu.
Ce alte activități mai aveți?
Mă ocup de partea de promovare a Cabanei Gura Diham, de brandul Gura Diham, deoarece a devenit marcă înregistrată. Produsele pe care le oferim clineților sunt tradiționale, autentice românești, dulceața și zacusca sunt făcute după rețete tradiționale, iar dacă unii dintre clienții noștri după ce gustă din ele vor să și cumpere noi le putem oferi această posibilitate. Administrez vila Brădet, o clădire veche de aproape 90 de ani, căreia i-am păstrat arhitectura exterioară, deoarece seamănă cu Castelul Peleș, iar interiorul este modern, astfel clienții noștri, atât români, cât și străini, sunt încântați de această îmbinare armonioasă între vechi și nou. Aranjamentele florale fac parte din activitățile mele de suflet, aici îmi dau frâu liber imaginației și creativității, deși totul a început ca o joacă. Primele aranjamente le-am creat pentru o prietenă care urma să aibă cel mai frumos eveniment din viața ei, nunta, la Casinoul din Sinaia, în sala oglinzilor, și dorea să aibă aranjamente unice, simple și frumoase. A fost o provocare pentru mine și mă bucur că am acceptat-o deoarece au urmat propuneri cu teme interesante. Am foarte multe idei, unele inspirate din joaca și creativitatea copiilor mei, cu care petrec foarte mult timp și pe care doresc să le pun în practică la un moment dat. Ceea ce am studiat în facultate are o aplicabilitate vastă și îți lasă libertatea de a crea lucruri speciale. La mansardă am un mic atelier dotat cu șevalet și pânze, dar care deocamdată au doar rol decorativ, până vor mai crește copii și voi avea mai mult timp pentru creație.
Ați participat la târguri cu produsele gastronomice specifice cabanei Gura Diham?
Particip anual la târgurile de Crăciun și Paște organizate la București, iar anul acesta în luna septembrie voi merge la Sibiu unde am fost invitată la Festivalul Celor Cinci Regiuni, festival de gastronomie tradițională, pentru a reprezenta Muntenia cu produse specifice. Am ales pastrama de cerb și dulceața de zmeură cu cimbru, sper să fie apreciate.
Unde vă găsiți echilibrul ?
Echilibrul îl găsesc în familie și, mai nou, mă relaxează mica mea grădină cu zarzavat, levănțică și lămâiță. Și copiii sunt încântați să aducă ceapa, usturoiul, fasolea din propria grădină pentru a le pregăti masa de prânz. Ne plac atât agroturismul, cât și călătoriile în locuri exotice.
Ce cărți preferați să citiți?
Îmi plac cărțile biografice și cărțile de gastronomie cu istorie.
Ce înseamnă Bușteniul pentru dumneavoastră ?
În momentul în care am avut propria familie și a venit pe lume primul copil, am simțit că este timpul să mă întorc acasă la Bușteni. O periodă mi-a fost destul de greu, deoarece iubeam viața Capitalei, dar acum știu sigur că am făcut alegerea corectă. Iubesc munții și orașul Bușteni. Pentru mine acasă este aici.