Omul și locul în timpuri
Mihail Mircea Pintea, nǎscut în Petroşani, într-o frumoasǎ zi de vară, cum îi place să afirme, a terminat Institutul de Mine din Petroşani. Destinul i-a hărăzit ca după cei șaptesprezece ani de muncă la Compania Națională a Uraniului în cadrul compartimentului de protecția muncii să se stabilească la Bușteni.
De unde legătura cu orașul Bușteni?
Oraşul Buşteni pentru mine era staţiunea balneo-climatericǎ unde înteprinderea la care lucram avea contract cu Ministerul Muncii, de repartizare a biletelor de odihnǎ şi tratament pentru persoanele care lucrau în mediu radioactiv. Ministerul Muncii avea contracte cu Vila Zǎnoaga, Complexul Zamora, cât şi cu vila Caraiman, care dispunea de baza de tratament. Natura postului pe care îl ocupam, adicǎ responsabil cu repartizarea biletelor de odihnǎ şi tratament şi controlul de utilizare a acestora, a fǎcut ca o mare parte a timpului sǎ o petrec la Buşteni, în preajma localnicilor.
Am înțeles că o perioadă ai locuit în Bușteni, ai avut și familia cu tine?
Prin prisma împrejurǎrilor, Compania Naţionalǎ a Uraniului Bucureşti a cumpǎrat vila Parc din Buşteni pentru a oferi angajaţilor o perioadǎ de recuperare a forţei de muncǎ pe serii de optsprezece zile. Am fost numit administratorul acestei vile, ocupându-mǎ de toate problemele care vizau buna desfǎşurare a activitǎţii. În aceastǎ perioadǎ am avut ocazia de a cunoaşte mulţi oameni din zonǎ cu care am intrat în contact, fie prin activitatea proprie a vilei, lucrǎri de reparaţie, întreţinere sau prin activitatea de recreere în punctele de agrement, cum ar fi: cabanele Gura Diham, Poiana Izvoare, Piatra Arsǎ, Babele, chiar şi Castelul Peleş. Nu am avut familia în aceastǎ perioadǎ cu mine la Buşteni, veneau la fiecare sfârşit de sǎptǎmânǎ.
Totuși, acum locuiești permanent la Bușteni. De ce?
Când am ieşit la pensie am fost sigur cǎ vreau sǎ mǎ stabilesc într-o zonǎ de munte, ori în zona natalǎ unde am cunoscut verdele din iarbǎ şi albastru cerului, lucruri pe care le-am gǎsit şi în Buşteni. Întrucât pǎrinţii au decedat la Petroşani în acea perioadǎ, iar la Buşteni se legau tot mai multe prietenii, hotǎrârea mea a fost de a mǎ muta într-o zonǎ la fel de pitoreascǎ precum cea natalǎ, deci alegerea a fost pentru oraşul de la poalele Bucegilor, unde mi-am construit o casǎ.
Povestește-mi despre harurile și pasiunile personale
Pe perioada cât am fost administrator la vila Parc din Buşteni am avut oaspete un practicant al programului Reiki (program care se bazeazǎ pe folosirea energiei personale în tratarea oamenilor care au lipsǎ de energie sau au energie negativǎ, care dǎuneazǎ organismului. Nu ştiam de aceste calitǎţi, care mi-au fost decoperite de persoana respectivǎ. Cu ocazia venirii la Bucureşti a misionarului din Japonia am fost invitat alǎturi de alte persoane din ţarǎ la Bucureşti, unde, în urna unui examen de testare, am obţinut diploma de practicare a acestui program la nivelul II. Am fost încurajat pentru a desfǎşura aceastǎ activitate, dar din lipsa finanţǎrii nu am putut sǎ-mi deschid un cabinet. În perioada studiilor am jucat volei la echipa Stiinţa Petroşani, timp de opt ani, echipǎ care pe vremea aceea era clasatǎ în divizia B, am participat la campionatele universitare unde am luat diplome şi medalii.
Cum este văzut orașul de pensionarul Pintea?
Oraşul Buşteni are cea mai frumoasǎ aşezare, pe valea Prahovei, la poalele Munţilor Caraiman, sub Crucea Caraiman, care este un simbol al vitejiei oamenilor din timpul Primului Rǎzboi Mondial. Pot spune cǎ şi acum îmi este dor de acele plimbǎri cu colegii de serviciu în împrejurimile oraşului, popasurile fǎcute de-a lungul Vǎii Cerbului, de grǎtarul fierbinte pe care sfârâiau micii şi de berea pusǎ la rece în apǎ, serile minunate petrecute la cabana Gura Diham, finalizate cu focuri de tabǎrǎ şi muzicǎ lǎutǎreascǎ, toate acestea acum nu le mai pot face decât cu maşina, cu familia sau cu un prieten apropiat.
Cum este o zi petrecută de Mihai Pintea în Bușteni?
Cu mare regret pot sǎ spun cǎ pensionarii din Buşteni nu au nicio formă de socializare, un club al pensionarilor pentru anumite jocuri: remy, tenis de masǎ, biliard, şah. Pentru oamenii oraşului, o urare de suflet: ,,Fie ca destinul sǎ ne aducǎ ce ne-a dorit mamele noastre’’.
