Drumeții pe cărări montane
Livia Luchian, nǎscutǎ în comuna Bǎnişor, judeţul Sǎlaj, astǎzi este locuitor al oraşului Buşteni, situat la poalele Bucegilor unde se înalţǎ mǎreaţa Cruce a Eroilor. A venit aici prin detaşarea tatǎlui sǎu care lucra ca miliţian, nu cunoştea oraşul, dar nici minunata zonǎ. Aici a învǎţat sǎ iubescă oamenii şi natura.
Cum a fost copilǎria ta la Buşteni, Buşteniul fiind aşezat într-o zonǎ diferitǎ de cea natalǎ?
Evident a fost frumoasǎ, pentru cǎ am copilǎrit în aceastǎ zonǎ montanǎ, iar tata fǎcuse o pasiune pentru drumeţiile montane. Îmi amintesc cu mare drag de zilele geroase de iarnǎ cu multǎ zǎpadǎ troienitǎ şi de verile nu prea cǎlduroase, dar prielnice plimbǎrilor prin pǎdure. Iarna mergeam cu tatǎl şi fratele meu pe pârtia de schi Boncu, unde am învǎţat sǎ schiez, mergeam la sǎniuş pe strǎzile abrupte care nu erau circulate de automobile. Îmi plǎcea iarna şi pentru cǎ fǎceam din zǎpada troienitǎ şi bǎtǎtoritǎ castele, cum astǎzi copiii fac castele din nisip la mare. Vara era o plǎcere drumeţiile pe cǎrǎri de munte unde tatǎlui meu îi plǎcea sǎ adune fructe de pǎdure - zmeurǎ, mure, afine, dar şi ciuperci comestibile pe care mama le pregǎtea în diferite forme culinare. Am iubit muntele şi datoritǎ faptului cǎ soţul a fost cabanier şi mergeam destul de des la cabanǎ unde îl mai ajutam la treburi, deoarece lucram pe acea vreme la Casa de Copii din Buşteni.
Cum a fost perioada în care ai lucrat la Casa de Copii „9 Mai” Buşteni?
Am lucrat la Casa de Copii „9 Mai” Buşteni, cǎmin de bǎieţi, aproape optisprezece ani ca administrator, funcţie care nu m-a împiedicat sǎ nu am o relaţie de prietenie cu copiii care aveau vârste cuprinse între 7 și 20 de ani, copii lipsiţi de afecţiunea pǎrinteascǎ, au gǎsit în mine o prietenǎ apropiatǎ, cǎldurǎ sufletescǎ, iar când aveau nevoie de sfaturi nu se sfiau sǎ mi le cearǎ. Mulţi bǎieţi au reuşit sǎ-şi facǎ o situaţie foarte bunǎ, au terminat liceul, alţii au fǎcut facultate, dar sunt şi unii care sunt plecaţi în strǎinǎtate unde şi-au întemeiat familii, iar toate acestea pot spune cǎ sunt o micǎ parte din munca mea cu ei.
Au trecut mulţi ani de atunci, mai ţineți legǎtura?
Desigur, mulţi dintre ei au rǎmas în Buşteni, alţii sunt prin ţarǎ şi strǎinǎtate aşa cum am mai spus, dar şi dupǎ atâţia ani am rǎmas pot spune prieteni vorbim la telefon sau chiar personal când avem ocazia. Pot spune de un bǎiat foarte bun care a reuşit prin muncǎ şi perseverenţǎ sǎ punǎ bazele unui restaurant în Buşteni.
Cum îţi petreci timpul, mai lucrezi?
Nu mai lucrez, acum sunt la pensie, iar din anul 2008 sunt preşedinta Organizaţiei de Femei din oraşul Buşteni. Pe lângǎ aceastǎ funcţie, am rǎmas cu aceeaşi pasiune montanǎ, prin faptul cǎ sunt o mare iubitoare de naturǎ, culegǎtoare de ciuperci comestibile pe care le conserv în diferite moduri şi plante medicinale benefice sǎnǎtǎţii. Cu toate acestea îmi rǎmâne timp sǎ merg la plimbare prin oraş, la o cafea sau o prǎjiturǎ cu prietenele.
Oraşul Buşteni este cunoscut ca o zonǎ perfectǎ pentru relaxare, iar pentru iubitorii naturii şi ai muntelui cred cǎ este locul potrivit unde se poate petrece o scurtǎ sau lungǎ vacanţǎ departe de agitaţia oraşelor mari.
