„Sunt o femeie deschisă la orice este nou, comunicativă şi modestă”
Georgeta Stanciu din Buftea, în vârstă de 50 ani, este căsătorită de 30 ani, are doi copii, iubeşte călătoriile, este o persoană comunicativă şi plină de viaţă.
De cât timp locuiţi în oraşul Buftea?
Aveam 13 ani când m-am mutat în oraşul Buftea. Locuiesc în acest oraş de peste 37 de ani.
Cum era Buftea în urmă cu 37 ani?
Buftea dintotdeauna a fost, este și acum, un oraş liniştit, curat şi frumos. Nu erau atât de multe parcuri, cum sunt acum, dar nici nu circulau atâtea maşini, majoritatea mergeau pe bicicletă. Cea mai cunoscută zonă, unde majoritatea localnicilor îşi petreceau timpul liber, în special sfârşitul de săptămână, era zona „Calul Bălan”, această pajişte era plină de oameni. Lângă această zonă era Baza Turistică, care este şi acum, dar este privată, aici se ţineau foarte multe spectacole, veneau artişti cunoscuţi şi cântau live.
Cum este oraşul Buftea în prezent?
Buftea este în continuare un oraş din ce în ce mai frumos, liniştit şi curat, cu două licee, grădiniţe de stat şi grădiniţe particulare, şcoli generale, foarte multe parcuri, este un oraş împărţit pe cartiere și mult mai populat faţă de acum treizeci şi ceva de ani. Acum, cel mai mult mă bucur atunci când văd tineri plimbându-se pe biciclete, cu rolele sau chiar pe jos. În prezent nu mai avem atâtea fabrici, în schimb avem multe restaurante, terase şi baruri.
Cum vă petreceţi timpul liber?
Merg în Parcul dintre Flori, din Buciumeni, un parc inaugurat în 2014, făcut cu fonduri europene, cu spaţiu pentru fitness, locuri de joacă pentru copii, alei pentru biciclete, un parc european. Îmi place să mă plimb cu bicicleta, merg din când în când şi la sala de sport a oraşului, unde fac Tai Boo. În weekend mai merg şi în Parcul de la Mogoşoaia care este un loc plin de verdeaţă, un loc bun pentru recreere în aer liber, picnic, plimbări pe jos, cu bicicleta sau cu rolele.
Aveţi un loc preferat unde ieşiţi să mâncaţi?
Da, de obicei când vreau să mănânc în oraş, prefer Pizza Uno, acolo sunt cei mai imenşi şi delicioşi papanaşi, de asemenea atât pastele, cât şi pizza sunt delicioase. Vă recomand cu drag şi încredere această pizzerie.
Dacă ar fi să invitaţi pe cineva la dumneavoastră în oraş, care ar fi locurile unde l-aţi duce?
De plimbat sunt destule parcuri: Parcul de la Mogoşoaia, Parcul dintre Flori, Palatul Ştirbey, aici sunt multe de vizitat, dar şi Palatul Brâncovenesc Mogoşoaia, putem mânca bine la Pizza Uno. Să nu uităm că fiecare oraş este frumos în felul său.