Înălţarea Domnului - Ziua Eroilor
În oraşul Buftea, Ziua Eroilor s-a sărbătorit la „Crucea Monumentală” ridicată pentru eroii decedaţi în cele trei războaie: Războiul de Independenţă (1877-1878), Primul Război Mondial (1916-1918) şi al Doilea Război Mondial (1941-1945).
La eveniment au participat reprezentanţi ai primăriei, primarul oraşului Buftea, viceprimarul, prefectul judeţului Ilfov, Jandarmeria, reprezentanţi ai poliţiei, poliţia locală, reprezentanţi ai partidelor politice, reprezentanţi ai instituţiilor de învăţământ, şcolile generale, dar şi liceele, reprezentanţi ai pompierilor, Asociaţia Veteranilor de Război, asociaţia de sport a oraşului în frunte cu un sobor de opt preoţi.
Singurul rămas în viaţă, veteranul din al Doilea Război Mondial, Mirea Gheorghe, a primit din partea primarului o diplomă de onoare în semn de mulţumire a meritelor veteranilor de război de pe câmpurile de luptă, pentru apărarea independenţei, suveranităţii, integrităţii teritoriale şi a intereselor României.
Soborul de opt preoţi a ţinut slujba pentru veşnica pomenire a eroilor, din oraşul Buftea, căzuţi la datorie în cele trei războaie pentru întregirea neamului românesc.
Primarul oraşului, alături de viceprimar, comandantul poliţiei, prefectul judeţului Ilfov, dar şi reprezentanţi ai cosiliilor locale a fost întâmpinat de Jandarmeria Română cu onoruri militare.
Triplă sărbătoare
La sărbătorile Sfinții Constantin şi Elena, Ziua Eroilor şi Înălţarea Domnului, elevii şcolilor generale, dar şi elevii liceelor au sărbătorit alături de locuitorii oraşului prin dansuri populare şi poezii.
Au fost aduse omagii pentru pomenirea eroilor căzuţi la datorie în războaiele pentru întregirea neamului, s-au depus coroane de flori atât din partea tuturor reprezentanţilor, cât şi din partea altor localnici în evlavia eroilor.