Cum ar fi dacă de mâine s-ar da o lege prin care cetățenii să nu mai poată rosti decât maximum 140 de cuvinte pe zi? Ni s-ar părea bizar?
Am mai fi oare în stare să remarcăm o asemenea interdicție în lumea rețelelor de socializare (limita Tweeter-ului fiind 140 de caractere) în care suntem, din ce în ce mai tentați, să prescurtăm până și banala întrebare „Cmf?”? Cum ne-ar afecta psihic și cum s-ar transforma relațiile interumane în urma unei asemenea constrângeri legale?
Ideea acestei lumi distopice am descoperit-o recent în „Lemons, lemnons, lemons”, un spectacol uluitor, în doar două personaje, montat la Unteatru – siajul spectacolului fiind atât de puternic încât, la ieșirea din clădire, n-am putut să nu remarc decorul urban din afară. Teatrul se află pe Sfinții Apostoli, o stradă din sectorul 5, puternic devastată de demolările comuniste, dar care a păstrat îndeajuns de multe amintiri interbelice, adunând totodată și modernizările post Revoluție – o reală capsulă a timpului în care stau, suprapuse, mai multe perioade sociale, drastic marcate: clădiri noi, case vechi, sau firme luminoase care pîlpîie pe ziduri bătrânești.
Pentru că suprapunerea mai multor planuri, oscilarea între trecut și prezent, prezent și viitor sunt și mizele regizorale ale Iuliei Grigoriu, care reușește în doar o oră și jumătate, într-un spectacol extrem de dinamic, să condenseze transformările unei societăți, pornind de la povestea de iubire dintre Bernadette și Oliver (interpretați de Denisa Nicolae și Liviu Romanescu). Cele două personaje trec lejer când din planul viitorului dominat de un regim totalitarist care impune lipsa de comunicare, în trecutul utopic al îndrăgostirii (cu o mică tușă de umor negru, dat fiind că cei doi se întâlnesc la funeraliile motanului Denis, storcit într-un miting de protest contra Legii Tăcerii), când în prezent – în care cei doi utopici devin un cuplu casnic și banal, cu discuții casnice și banale – această clămpăneală inutilă în care ne pierdem doar de dragul de a vorbi. Iar acest „drag de a vorbi” este scheletul întregului spectacol: câtă importanță mai dăm comunicării?
Puse pe aceeași axă, cauzele și efectele cuvintelor noastre devin pentru spectator o colecție de permanentă „luare aminte”.
Planul temporal nu este singurul cu care regizoarea și actorii se „joacă”. „Castele” profesionale, dar și sociale se suprapun și ele, ciocnindu-se în plan uman. Ea e lumea „corporatistă”, are o carieră, este avocată, își cultivă o mentalitate de femeie independentă și rațională când vine vorba de ordinea socială, dar mai ales de statutul ei. Cu toate acestea, paradoxal, devine și sclava unei gelozii iraționale.
Pe de altă parte, el este un artist plin de idealuri care, deși admiră femeia independentă pe care o așază pe un piedestal, îi și ironizează în continuu atât ținuta vestimentară, cât și pe cea morală, încercând s-o minimalizeze, reproșându-i că este „superficială”– de fapt simțindu-se amenințat că ea este cea care aduce bani în casă. Singurul mod de a o face atentă este să-i stârnească gelozia, folosindu-se de insinuări.
În tot acest du-te-vino pe axa timpului iubirii, în jurul lor se croșetează, imaginar, din cuvinte care uneori se pierd, alteori devin ininteligibile, schimbările sociale prin care cei doi trec – Legea Tăcerii reamintindu-ne cît de important este să comunici, în mod autentic, cu celălalt.
Dacă și cum supraviețuiește iubirea într-o distopie, vă las să descoperiți, mergând la spectacol – cu o ultimă atenționare la decor. Minimalist la prima vedere, în fapt, metafora unui întreg univers prins într-o cușcă vopsită în galben și negru.
Deși galbenul este culoarea soarelui, cel care da viață și încălzește, este și culoarea lașității. Pe când negrul, pe care îl purtăm, de cele mai multe ori într-un stil conservator, de multe ori previzibil și plictisitor, ascunde și misterul și adâncul necunoscutului.
Puse pe aceeași axă, cauzele și efectele cuvintelor noastre devin pentru spectator o colecție de permanentă „luare aminte”.
.jpg)
Acest articol este publicat în cadrul proiectului „Valorile culturale din Sectorul 5 – promovare, conștientizare, valorificare”, derulat de către Asociația Harmony, Filiala, cu sprijinul financiar al Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti prin Centrul Cultural şi de Tineret „Ştefan Iordache”, prin programul de finanţare nerambursabilă în anul 2019. Conţinutul acestui articol nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului Bucureşti.
